Primele zile de anduranţă în Italia cu Renault Megane Collection 2012
CITEŞTE AICI DOSARUL DE ANDURANŢĂ CU RENAULT MEGANE COLLECTION 2012
În episodul trecut al serialului de anduranţă cu Renault Megane Collection 2012 rămăsesem la graniţa cu Ungaria, la vama Petea. Unde am ajuns pe la ora 9 dimineaţa şi nu am aşteptat deloc, deoarece nu era coadă.
Din cei 1.400 km între Baia Mare şi Milano, 1.200 urmau să fie pe autostradă, deci mi-am propus să fac acest drum ”dintr-o bucată”, fără vreo pauză peste noapte. Oricum, teoria suna promiţător, GPS-ul arătând că aveam nevoie de circa 13 ore până la Milano.
Şi încă un lucru: deoarece amenzile de prin străinătate sunt foarte ”dureroase” pentru portofel, mi-am impus ca pe şoselele şi autostrăzile din Ungaria, Slovenia şi Italia să nu depăşesc limitele de viteză în vigoare. Aici urma să mă ajute din plin sistemul de navigaţie TomTom, care arată şi viteza maximă permisă pe tronsonul respectiv de drum.
Prin urmare, iată-mă un familist cuminte, cu jumătatea mai bună în dreapta, trecând în Ungaria în momentul în care kilometrajul arăta aproape 2.400 km. Până la autostrada de la Nyiregyhaza drumurile lor naţionale nu sunt cu mult mai bune decât cele de pe la noi, aşa încât primii zeci de kilometri mi-au reamintit cât de confortabilă este suspensia Megane-ului.
După care am intrat pe autostradă, unde tempo-ul a fost de 130-140 km/h în majoritatea timpului, cu excepţia unor tronsoane unde viteza era limitată la 120 km/h, ba chiar şi la 80 km/h în zonele în care se lucra la recondiţionarea autostrăzii (nu am chef acum de comentarii despre cum se lucrează la ei faţă de cum se lucrează la noi…).
Doar traversarea Budapestei m-a scos din ”rutina” autostrăzii, însă m-a făcut să mă enervez: cum de este posibil să traversezi o capitală de vreo 3-4 ori mai mare decât Bucureştiu în doar o jumătate de oră prin centru, iar capitala noastră îţi toacă nervii chiar şi două ore dacă vrei să treci de la vest la est în orele aglomerate.
Dar mai bine să revin la starea de relaxare. Pentru că am rămas foarte surprins când mi-am dat seama că eram foarte puţin obosit la intrarea în Italia, după vreo 1.000 km cu doar câteva pauze, pentru mâncare şi necesităţile fiziologice. În condiţiile din România, după această distanţă aş fi avut nevoie de energizante şi de adeziv, să-mi lipsesc de frunte pleoapele…
Asta mulţumită ambianţei foarte relaxante de la bordul maşinii, zgomotul motorului nefiind deranjant, iar turbulenţele aerodinamice la 130-140 km/h demonstrându-se acceptabile, aşa încât muzica am ascultat-o fără probleme, la un nivel sonor decent. Iar cutia automată are o funcţionare rapidă la reprizele de pe autostradă, aşa încât nivelul de stres e clar mai redus.
Am avut parte, însă, şi de o umbră ţinând de sistemul audio: nu ştiu de ce, din cele vreo 2.000 de melodii de pe stick-ul USB doar un sfert mi le citea instalaţia, iar un alt stick mi-a dat eroare (deşi probat pe alte maşini funcţiona fără probleme). În plus, am remarcat că butoanele pentru căutarea staţiilor radio sunt incomod de utilizat şi-ţi cam distrag atenţia.
Această primă etapă de 1.400 km avea să se termine într-o mică localitate lângă Milano, pe care am găsit-o fără probleme pe sistemul de navigaţie. După care a urmat un duş şi un somn foarte adânc.
Povestea, însă, continuă pe pagina următoare