MEGA ROAD TRIP: Cu Opel Insignia Country Tourer spre izvoarele Dunării

Autor: Adrian Mihălţianu 27 sept. 2014 Teste anduranta

Aşa cum v-aţi obişnuit deja, ProMotor nu merge direct sau doar cu avionul la saloanele auto, ci alege căile cât mai interesante pentru pasionaţii de condus – cele mai frumoase drumuri din Europa. Ei bine, nici acum nu puteam face excepţie, aşa că am luat deja bunul nostru prieten Opel Insignia Country Tourer – un pachebot 4×4 cu aproape 200 CP sub capotă şi transmisie automată – şi ne-am repezit deja în prima etapă a călătoriei noastre, spre Murighiol şi Dunavăţul de Jos, adică în cel mai estic punct de lângă Delta Dunării în care poţi ajunge doar cu maşina, fără a traversa cu bacul.

De aici, din Delta Dunării, am plecat spre izvoarele Râului tuturor Râurilor, cum îl considerau anticii

De aici, plecăm spre izvoarele Dunării, urmând pe cât posibil cursul fluviului care ne-a marcat puternic istoria, parcurgând mai bine de 2500 de km până la Donaueschingen, locul unde două mici râuri formează împreună Dunărea. N-am luat degeaba un Country Tourer cu noi, pentru că avem nevoie, cel puţin pe drumurile româneşti, de o maşină care să reziste la orice îi aruncăm sub roţi, dar care să rămână confortabilă la etape de peste 800-900 de km de condus zilnic pe drumuri nu tocmai bune. În plus, această Insignia e dotată cu absolut tot ce-i trebuie unei maşini de familie, aşa că şi bagajele noastre au încăput lesne.

La o tură care va însuma, în total, aproape 6.000 de km, e maşina perfectă! Pentru că nu ne oprim la izvoarele Dunării, apoi urcăm şi spre Paris, pentru Le Mondial de l’Automobile 2014, pentru a ne întoarce în cele din urmă în ţară pe rutele clasice, cu autostrăzi.

Am mai fost eu cu un Opel (Corsa) chiar până la Capul Nord şi înapoi, dar asta-i altă poveste…

Evident, chiar şi pe drumurile din Dobrogea ne-am bucurat de alegerea făcută, fie şi pentru că, la doar 30 de km de punctul nostru de plecare, asfaltul a început să fie parcă bombardat – ne-am uitat, nu eram chiar pe poligonul de la Babadag, ci lângă… Nu e ca şi când ai fi într-un SUV, dar suspensiile ştiu să înghită liniştit şi ferm tot ce-i oferă „asfaltul” românesc.

Dar sunt şi nenumărate drumuri foarte bune în Dobrogea. Încercaţi-le!

Colegii meu au reuşit un consum de 7.1 litri / 100 km data trecută, fără să menajeze maşina, mergând mai ales pe autostrăzi. Eu voi merge mai ales pe drumurile naţionale, fapt care nu se va potrivi chiar de minune cu tracţiunea integrală a unei maşini de clasă medie şi cutia automată, însă sunt sigur că o să le spulber consumul – prilej de pariuri pentru voi… Oricum, avem cinci zile la dispoziţie să ajungem la Paris, iar după primii 800 de km deja parcurşi, pot spune că am făcut alegerea corectă.

Avem şi navigaţie pe bord, care-şi face treaba excelent. Dar harta rămâne sfântă în România…

La drum, aşadar, iar voi ne veţi putea urmări atât aici, pe ProMotor, cât şi pe Descoperă.ro, acolo unde veţi vedea toate atracţiile formidabile pe care le rezervă Dunărea, atât legate de istoria noastră, cât şi pur şi simplu ca bucurie de a descoperi locuri superbe.

Să înceapă Călător de-a lungul Dunării!


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide