VEZI TOATE INFORMAŢIILE DESPRE TESTUL DE CONCEDIU CU FIAT LINEA 1,4 T-JET EMOTION!
Motor pe benzină de peste 100 CP şi spaţiu pentru familie pentru un preţ de până la 15.000 euro – cam acestea sunt coordonatele după care trebuie căutate alte oferte pe piaţă, care ar putea contracara Fiat Linea 1,4 T-Jet. Astfel, se remarcă următoarele modele:
1. Chevrolet Lacetti Sedan 1,6 16V (109 CP), începând de la 13.720 euro
- faţă de Fiat Linea 1,4 T-Jet, motorizarea are lacune în ce priveşte cuplul, performanţele sunt mai slabe, iar consumul puţin mai mare
- comparativ cu modelul italian, portbagajul este ceva mai mic, habitabilitatea este cam la acelaşi nivel, iar nivelul de echipare nu este mult sub ceea ce oferă Fiat Linea Dynamic
- în primele 9 luni ale lui 2008 a avut cifre de vânzări similare: 172 unităţi, fiind, practic, cea mai comercializată motorizare pentru această variantă de caroserie
- per total, poate reprezenta o alternativă la Fiat Linea 1,4 T-Jet, deşi personal consider că maşina italiană plusează la nivelul designului suficient de mult pentru o departajare clară
2. KIA c’eed 1,6 GSL (122 CP), începând cu 13.353 euro
- faţă de Fiat Linea 1,4 T-Jet, motorizarea are un cuplu mai mic, obţinut la turaţie mare, ceea ce se traduce prin performanţe mai slabe; consumul, însă, se arată pe hârtie mai avantajos
- din punct de vedere dimensional, KIA c’eed oferă o bună habitabilitate, dar portbagajul este mai mic cu 150 de litri – îşi ia revanşa la rabatarea banchetei, caz în care oferă aproape 500 de litri în plus faţă de Fiat Linea (avantajele unui hatchback faţă de un sedan)
- varianta de bază MT BASE nu se ridică la nivelul lui Fiat Linea ca dotări, însă versiunea de echipare City are, pentru 14.207 euro, un nivel al dotărilor aproape la fel de bogat ca Fiat Linea 1,4 T-Jet Emotion
- în primele 9 luni ale lui 2008, această versiune de motorizare a lui KIA c’eed s-a vândut mai bine ca Fiat Linea 1,4 T-Jet, pe fondul vânzărilor foarte bune ale celorlalte motorizări
- din punct de vedere al bugetului familist, KIA c’eed 1,6 poate fi un concurent serios pentru Fiat Linea 1,4 T-Jet doar dacă renunţaţi la stilul sedan, la puţin din spaţiul pentru bagaje şi la comportamentul dinamic
3. Skoda Octavia Tour 1,8 Turbo (150 CP), începând cu 14.800 euro
- prima generaţie Skoda Octavia se fabrică în continuare, iar această versiune de motorizare devine foarte tentantă, oferind performanţe mai bune bune şi un spaţiu mare decât Fiat Linea 1,4 T-Jet
- în comparaţie cu modelul italian, familiala din Cehia are un consum mai ridicat şi foarte multe dintre principalele dotări standard la Fiat Linea 1,4 T-Jet Emotion le regăsim doar pe lista de opţionale, astfel că, la un nivel de dotare echivalent, Skoda Octavia Tour 1,8 T depăşeşte clar 15.000 euro – oricum, s-au vândut doar 20 de astfel de modele în primele 9 luni ale lui 2008
- Skoda Octavia Tour plusează cu imaginea germanică (fiind bazată pe platforma lui VW Golf 4), devenind o contraofertă interesantă – asta dacă nu vă deranjează că este de concepţie mai veche şi dacă sunteţi dispuşi să faceţi multe concesii în privinţa echipării
În concluzie, Fiat Linea 1,4 T-Jet Emotion reprezintă, la ora actuală o ofertă aproape unică pe piaţă, dedicată unui segment de nişă de potenţiali clienţi, pentru care familia nu exclude dinamismul sau pretenţiile de lux. Deocamdată nu există un concurent redutabil, dar ceilalţi constructori fac şi ei pasul spre motorizările turbo de cilindree redusă, aşa că în viitorul apropiat s-ar putea să găsească cineva "ac de cojocul" acestei versiuni Fiat Linea. Însă, la fel de probabil, Autoitalia va riposta cu noi oferte.
În acest moment, singura ameninţare reală pentru benzinara turbo de 120 CP vine din partea versiunii diesel (cu vânzări de 2,5 ori mai bune în primele 9 luni din 2008): Fiat Linea 1,3 Multijet (90 CP) Emotion costă 14.490 euro, deci o diferenţă extrem de mică faţă de cei 14.110 euro afişaţi de Fiat Linea 1,4 T-Jet Emotion. Depinde de fiecare cât de mult contează bugetul în faţa performanţelor, dar, dacă vorbim de familişti serioşi, cel mai probabil balanţa va înclina către buget. Pentru că nevestele au un cuvânt greu de spus…
Dar, la fe de adevărat este faptul că diferenţa faţă de cel mai ieftin Fiat Linea 1,4 Active (10.950 euro) este de 3.160 euro – o diferenţă foarte mică, având în vedere că Fiat Linea 1,4 T-Jet Emotion oferă în plus aproape 60 CP turbo şi, mai ales, dotări de aproape 3.000 euro.
Pagini: 1 2