Anduranta Chevrolet Captiva
Iată-ne în iarna lui 2009-2010 (aparţine ambilor ani), iar eu,
în loc să mă plâng de condiţiile de afară, prefer să mă bucur de
faptul că am mijloace prin care să-i fac faţă. Este vorba de un
Chevrolet Captiva… cu transmisie manuală. Însă, în rest, extrem
de bine echipată.
Vom discuta despre dotări puţin mai târziu totuşi. La momentul
lansării sale, era unul dintre cele mai spaţioase SUV-uri din
segmentul său, iar estetic părea foarte matur. Un fel de Full-size
ghemuit la dimensiunile unui offroader compact. Dar îmi place… şi
mă bucur că am să ajung să-l cunosc din ce în ce mai bine.
Hai să trecem aşadar direct la subiect. Trebuie să vorbesc puţin
despre interior, unde comenzile sunt amplasate foarte aproape de
şofer, o mică excepţie enervantă find satelitul audio, ascuns
undeva în spatele volanului; în partea stângă.. .mult în spatele
comenzilor de pe volan pentru radio. Un layout cam ridicol. Şi,
dacă tot vorbim despre chestii „audio”, găsirea comenzilor pentru
înalte/ joase şi alte setări ale sunetului este mai mult sau mai
puţin imposibilă la prima încercare.
Trebuie să ţii apăsat două secunde pe butonul de Sound, care, la o
apăsare obişnuită, nu face absolut nimic. Versiunea aceasta este un
2.0 D LT MT High şi oferă următoarele dotări standard: scut motor
argintiu, plasă fixare bagaje, parbriz atermic cu protecţie solară,
scaun şofer reglabil electric cu suport lombar (Aleluia!),
tapiţerie piele, încălzire în scaune şofer/ pasager, geamuri
electrice faţă-spate, oglinzi electrice încălzite, cruise control,
slot USB, volan reglabil înălţime-profunzime îmbrăcat în piele,
manetă schimbător îmbrăcată în piele, ţeavă eşapament dublă cu
ornament cromat, aer condiţionat automat, sistem audio mp3 cu 6 CD
changer şi 8 incinte acustice, proiectoare ceaţă, ESC 2 (include
TCS – sistem de control al tracţiunii, TSA – asistenţă la
stabilizarea remorcii, HBA – asistare hidraulică la frânare şi DCS
– sistem de control la coborârea pantelor). Trebuie menţionat şi
faptul că are şi sistem de navigaţie cu cameră video pentru
marşarier; însă aceasta este opţională şi costă 700 euro (TVA
inclus).
Ţinând cont de faptul că preţul total al acestei maşini, exact cum
este ea, depăşeste cu puţin pragul de 30.000 euro (mai exact 30.650
+ cei 700 euro pentru Navi) nu pot decât să mă declar mulţumit de
raportul preţ-dotări-performanţă. Versiunea cu transmisie automată
costă cu 1.300 euro mai mult, însă, din punctul meu de vedere,
merită fiecare cent în plus.