A doua parte a periplului prin Italia cu Renault Megane Collection 2012

CITEŞTE AICI DOSARUL DE ANDURANŢĂ CU RENAULT MEGANE COLLECTION 2012

Rămăsesem în episodul trecut la pensiunea I Villini, undeva la 12 km de Florenţa, în Pontassieve. Am ales cazare în afara Florenţei pentru că aşa ieşeam mult mai ieftin, chiar şi în condiţiile în care aş fi lăsat maşina într-un parking cu 2-3 euro/oră timp de o zi în Florenţa.

Iată, însă, că s-a nimerit să vizităm Florenţa chiar duminică, iar proprietarul pensiunii ne-a dat un pont foarte bun: datorită faptului că mulţi locuitori ai Florenţei părăsesc în weekend oraşul, sunt şanse mari să găseşti locuri de parcare gratis (cele delimitate cu dungi albe) de-a lungul râului Arno, foarte aproape de centrul istoric.

Zis şi făcut, Megane-ul ne-a dus în mai puţin de jumătate de oră până într-un loc foarte aproape de zona de interes a Florenţei, unde am găsit fără probleme parcare gratis. Mă rog, din nou am remarcat faptul că TomTom se mişcă puţin mai greu în zonele cu intersecţii mai complicate, deci e bine să mergi mai încet. Şi să nu vă aşteptaţi ca sistemul de navigaţi să vă spună unde sunt pacările gratuite – le ştie doar pe cele scumpe!

Primul obiectiv la care am ajuns a fost Turnul San Niccolo, de unde poţi admira în voie Florenţa – dar numai dacă e deschis. Pentru că, din păcate, e deschis doar într-o anumită perioadă din an şi trebuie să faci parte dintr-un grup organizat.

Dacă tot eşti prin zona acestui turn, nu se poate să ratezi Piazzale Michelangelo, până la care trebuie să urci destul de multe scări, printr-un părculeţ plăcut. Iar acolo, ghici cine tronează: David. Adică o replică a statuii lui David. Făcută cum de cine? De Michelangelo, bineînţeles (care a fost un mare sculptor, nu una dintre cele patru ţestoase ninja!).

Mare surpriză la poalele statuii lui David: o adunare pitorească de scutere Vespa. Dar nu orice fel, ci ”utilajele” unui club de scutere de… epocă! Sincer, doar acum am realizat ce înseamnă pasiunea pentru aceste scutere produse de Piaggio, un adevărat simbol al Italiei.

… cam toate statuile din Italia sunt despuiate, ar fi bine să nu mergeţi în vacanţă cu bunica dacă e prea pudică…

”La Bucureşti poţi să te piteşi, dar la Piteşti nu poţi să te bucureşti”… Nu ştiu dacă au şi italienii poante de astea despre Palazzo Pitti, dar merită dat o tură să vedeţi stilul în care au fost creaţi pereţii: parcă s-ar fi folosit bucăţi de stâncă nefinisate, total contradictorii cu arhitectura italiană.

În centrul vechi istoric e neapărat să ajungi trecând peste Ponte Vecchio, plin de magazinaşte şi chiar mici restaurante. În trecut erau şi mai multe clădiri pe el. Nu ştiu cum de avea curaj cineva să locuiască acolo…

Practic, pe Ponte Vechhio nici nu îţi dai seama că eşti pe un pod. Parcă ai fi pe o străduţă din Florenţa.

… asa se vede spre seară Ponte Vecchio de pe platoul Piazzale Michelangelo. Frumos, foarte frumos. Exclus, însă, să ajungi acolo cu maşina, e ”restricted area”.

Merită să te plimbi de-a lungul râului Arno, pentru că aproape toate clădirile arată veritabil şi aproape că te transpun în perioada medievală. Din fericire, nu se văd urme ale inchiziţiei…

Orice pasionat de maşini se va opri câteva minute în faţa acestei drăcii galbene – am văzut mai multe astfel de vehicule prin Florenţa. Să ne-nţelegem, vehicule electrice. Sau chiar…

… ”ricşă electrică”! Oare cât o fi costând o chestie din asta?

Evident, şi centrul vechi al Florenţei e plin de străduţe foarte înguste, care, de obicei, se termină cu vreo intrare într-un bloc de locuinţe. Nu e bine să fii claustrofob dacă vrei să te plimbi prin asemenea locuri.

Chestii ciudate în Piazza Santa Maria Novella: în faţa bisericii convenţionale sunt nişte stâlpi care nu prea au legătură cu religia creştină, fiind vorba de obeliscuri sprijinite pe broaşte ţestoase. Oricum, nu mă pricep la biblie sau istoria creştinismului, deci s-ar putea să greşesc.

Domul e atât de mare încât nu poţi găsi un loc de unde să îl cuprinzi în toată grandoarea lui. Piazza del Duomo e, practic, locul central de atracţie al Florenţei – dacă te pierzi de prieteni, aici vă găsiţi sigur. Doar dacă nu e aglomeraţia prea mare, din cauza prea multor prieteni care şi-au dat aici loc de întâlnire.

Megane Collection 2012 între cele două poluri ale Florenţei: Pallazzo Vecchio (1299) în stânga şi Basilica di Santa Maria del Fiore, adică Duomo (1296) în dreapta.

În Piazza della Signoria, Pallazzo Vecchio e înconjurat de multe replici de statui ale unor sculptori celebri, care înfăţişează diverse personaje, în general mitologice.

Pasionaţii de statui se pot relaxa admirând o sumedenie de creaţii diverse în Loggia dei Lanzi. Atenţie, însă, paznicii vigilenţi nu vă lasă să vă descălţaţi – pe motiv că trebuie respectat locul, din câte am înţeles. Sau se temeau că nu suntem spălaţi pe picioare?…

Gândiţi-vă cum arată gara din oraşul vostru. Sau Gara de Nord din Bucureşti. Iar acum, uitaţi de imaginile astea de restrişte – pentru că aşa ar trebui să arate zona gării, ca în Florenţa.

Pardon, sa nu va induc in eroare: asta e biserica de langa gara, nu gara in sine…

Pentru că Florenţa a fost o cetate, accesul se făcea prin porţi – care acum au rămas doar vestigii istorice. Totuşi, au şi ele rolul lor administrativ: dacă nu ai permis special sau nu eşti rezident, nu poţi intra cu maşina acolo. Adică poţi, dar primeşti amendă…

Credeam că Fortezza da Basso e un loc interesant – dar e transformată în parking… Aşa că nu prea merită să ieşi din zona centrului istoric al Florenţei.

Şi totuşi, la un moment dat a fost cazul să plecăm. Din păcate, soarele arzător de peste zi ne-a indus o oboseală prea mare pentru ca să mai stăm şi seara în Florenţa.

Aşa că iată-ne, după Florenţa, plecând spre un alt oraş cu încărcătură emoţională: Verona – PE URMĂTOAREA PAGINĂ.