6. Şoferii vestici nu sunt neapărat mai buni, ci doar mai temători de amenzi
Mitul şoferului german educat este doar un mit. Atât ungurii, cât şi austriecii sau germanii vor fi mult mai liniştiţi în trafic şi nu te vor agresa în niciun fel, chiar dacă te deplasezi mai lent decât ei. De asemenea, în oraşe şi sate, ei reduc viteza simţitor. De parcat, parchează cu atenţie, în locurile special rezervate, iar nu pe pistele de biciclişti sau punând avariile. Din aceste puncte de vedere, există o mare diferenţă între ei şi şoferii români.
Când ai doar astfel de drumuri, unde să te mai grăbeşti? (Germania)
Dar îndrăznesc să spun că asta nu înseamnă neapărat că sunt şoferi mai buni, ci doar că respectă legea pentru că ştiu că vor fi zdrobiţi de amenzi năucitoare, care nu fac discriminare între cei cu bani şi cei fără. Treptat, asta le-a intrat în sânge: de-aia nu dau flashuri pe autostradă nici dacă cel din faţa lor se târâie să devanseze alte maşini, de-aia nu depăşesc la risc pe drumurile naţionale pline, şi la ei, de maşini şi camioane, de-aia nu agresează bicicliştii sau ceilalţi participanţi la trafic. Acest respect faţă de lege le-a devenit cumva o a doua natură, astfel că stresul la volan în aceste ţări este infinit mai mic decât în România. Dar scoate-i din zona de confort şi vei descoperi că pot fi şi ei la fel de zevzeci.
Faptul că au autostrăzi îi linişteşte. Dacă ar merge în coloană pe aici, ar fi nervoşi ca noi
Ochii mari căscaţi mai ales în oraşe, unde deciziile luate în ultimul moment şi fără semnalizare, sau lipitul de fundul celui din faţă sunt la ordinea zilei, ca să nu mai amintesc de obiceiul extrem de enervant al austriecilor de a accelera atunci când sunt depăşiţi sau devansaţi. De ce? Ei ştiu…
Atenţie mare unde parchezi. Trebuie să ai cu tine şi un indicator al orei la care ai parcat, altfel păţeşti!
Însă nici unii, nici alţii nu se compară cu şoferii francezi, în special cei parizieni. Parisul a ajuns, în ultimii zece ani de când tot revin cu maşina în acest oraş, un fel de Maroc la puterea a zecea. Pur şi simplu toată lumea încearcă din răsputeri să intre în tine, se trece de pe o bandă pe alta cu aplombul unor nebuni, iar maşini boţite în toate felurile se aruncă pur şi simplu peste ceilalţi doar-doar le-or face loc. Nu mai vorbesc de ambuteiajele iscate de tot felul de ameţiţi care nu ştiu să aibă o minimă reacţie de deblocare a traficului şi aşteaptă cu toţii să vină Poliţia să-i ajute.
Ora de vârf la periferia Parisului, ora şapte dimineaţa. Dacă ai noroc, scapi cu viaţă
În fine, un cuvânt special despre biciclişti: categorie considerată zeitate în Vest, sau cel puţin aşa se autoconsideră. Respectul dat lor de către şoferi ar trebui să fie învăţat şi de şoferii noştri, dar dispreţul lor înşişi faţă de viaţă e mai exacerbat decât la noi. Bicicliştii nu vor opri niciodată la culoarea roşie a semaforului, chiar dacă asta înseamnă să te spulbere pe tine de pe trecerea de pietoni, iar dacă un şofer neatent nu se asigură când face dreapta peste pista de biciclete, ei preferă să intre cu viteză în maşină decât să prevină situaţia frânând – e dreptul lor, ce mai! Mare atenţie mai ales în oraşele germane, pentru că românii nu sunt obişnuiţi să se asigure şi în oglinda dreaptă când fac dreapta de lângă trotuar…
În oraşe, mai bine parchezi maşina undeva departe de centru şi te plimbi cu bicicleta. O să fii zeu!
7. În Franţa, nu ezista să foloseşti drumurile naţionale, nu autostrăzile
Dacă ai suficient timp, evident. Atât pentru că autostrăzile franceze sunt extrem de scumpe, dar şi pentru că ţara asta este superbă, inclusiv în zonele ei estice, dinspre Germania. Drumurile sunt în general impecabile, peisajele, incredibile, iar mâncarea, savuroasă. Nu are rost să goneşti pe autostradă, când, cu o parte din banii pe care i-ai sparge pe taxe, ai putea sta o noapte într-un orăşel franţuzesc ca în poveşti. Cum e, de exemplu, Colmar, oraş pe care pur şi simplu nu ai voie să-l ratezi!
Lebede pe Rin, la trecerea din Germania în Franţa. O zonă de o frumuseţe şi o serenitate aparte
Dacă în Germania drumurile naţionale sunt deseori foarte încărcate de camioane, în Franţa ele sunt mai libere, iar viteza de 100 de km/h este la ordinea zilei. Plus că nu trec prin atâtea sate ca la noi! Poţi ieşi de pe ele atât în Alsacia, cât şi în regiunea Champagne, acolo unde te poţi delecta atât cu priveliştea viilor, cât şi cu vinul spumos local, inventat practic aici! Ieşi, aşadar, de pe autostrăzi, diferenţa se va vedea nu doar în buzunarul tău, cât şi în amintiri formidabile!
Colmar, Franţa. Nu există orăşel medieval mai frumos în toată lumea. Nu, nici Rothenburg, nici Sighişoara nu se compară…
8. România ar fi magnifică dacă am avea autostrăzile terminate
Esenţa reuşitei unei astfel de călătorii de 6.000 de km stă în alternanţa autostradă – drumuri naţionale şi chiar secundare. Mergi 200-300 km pe autostradă, pentru a te deplasa rapid între punctele de interes, apoi ieşi de pe ea şi te bucuri de câteva minute de plăcere pe drumurile şerpuitoare care duc la destinaţiile turistice. Şi apoi te întorci pe autostradă şi îi dai blană spre următoarea destinaţie. Astfel, nu oboseşti, nu te stresezi, te relaxezi şi începi să cheltuieşti bani, ajutând economia locală. Dar dacă eşti nevoit să mergi în coloană timp de sute de kilometri, nu mai ai chef de nimic. Şi e păcat.
Fortul roman Abusina, lângă Ingolstadt. Eşti la 15 minute de autostradă. Ieşi de pe ea, îl vezi, revii pe ea. Simplu şi frumos
Drumurile europene au fost modernizate şi la noi, de ce să fim ipocriţi. Dar nu sunt suficiente, în lipsa autostrăzilor. Simplul fapt că poţi „zbura” la sol între Deva şi Sibiu îţi ia o parte din stress, astfel încât poţi opri mult mai liniştit să vizitezi altceva pe parcurs, Alba Iulia, de pildă, a cărei cetate a fost renovată la cele mai înalte standarde din Vest. Dacă am avea şi autostrada spre Piteşti, nu s-ar mai chinui nici transportatorii de marfă care o cer atâta, nici turiştii care vor să viziteze Sibiul şi Transfăgărăşanul, din ce în ce mai mulţi, de altfel. Iar drumurile naţionale ar rămâne pentru turişti şi trafic local, aşa cum este normal. Poate aşa am vedea şi frumuseţea Văii Oltului, nu doar stopurile camionului din faţă…
Paralele cu autostrăzile, drumurile naţionale austriece de lângă Dunăre sunt o delectare
Nu în ultimul rând, dacă Poliţia rutieră şi-ar face treaba şi ar elimina căruţele de pe DN-uri, sau dacă măcar i-ar dota şi obliga pe căruţaşi şi pe biciclişti să poarte veste reflectorizante şi să-şi pună stopuri reflectorizante la atelaje, altfel ar sta treaba. Dacă am avea centuri de ocolire pe DN-uri nu doar la marile oraşe, dar şi la comunele întinse pe kilometri de-a lungul DN-urilor, şi timpul petrecut între oraşe s-ar reduce considerabil. Dacă, dacă, dacă…
Alba Iulia va fi conectată în curând la autostradă. O merită! Atenţie, totuşi, la şoferii de Alba…
Hai să nu o dăm cotită. Europenii ne pun la dispoziţie banii, trebuie doar să ne facem treaba. Ştim? Putem?
Imaginaţi-vă un astfel de drum (nivel judeţean, Germania) în condiţiile din România. Puteţi?
9. Cât consumă un break de 195 CP, 4×4 şi cu transmisie automată la drum lung?
Pentru cei curioşi, iată şi datele tehnice: au fost, în total, 6.000 de kilometri, din care prima etapă a fost reprezentată de cursa Bucureşti – Tulcea şi retur (dar cu traversarea Dobrogei de-a curmezişul şi întoarcerea de-a lungul Dunării), iar următoarele etape, totalizând 5.200 de km, au avut plecarea tot din Bucureşti, unde am şi resetat kilometrajul (de unde cei 5.200 de km de pe bord la finalul cursei).
De la Paris la Cenad, viteza medie era 103 km/h. Apoi… s-a întâmplat minunea numită România.
Consumul mediu îl puteţi vedea, nu mi se pare deloc mare, el fiind de fapt de 6.8 l/100km înainte de a reintra în Bucureşti (doi adulţi şi bagajele lor). Este incredibil cât de mult au putut avansa motoarele turbodiesel cuplate cu transmisii automate, dar chiar şi un motor mai „old-style” ca acesta de pe Insignia Country Tourer nu te va scobi rău în buzunar atunci când alimentezi. Ţineţi minte că maşina are şi tracţiune integrală şi că nu am menajat-o absolut deloc, traversând cu talpa la podea Germania pe secţiunile unde îmi era permis acest lucru.
10. N-ai nevoie de un SUV, când ai break-uri de clasă medie foarte bune
Ştiu că e o manie cu SUV-uri azi, toată lumea vrea să fie la înălţime, dar adevărul este că vesticii încă preferă break-urile, iar Insignia Country Tourer este exact genul de break pe care şi-l va cumpăra un familist care vrea să tragă după el şi o rulotă, sau care urcă des în munţi (de unde şi necesitatea sistemului 4×4). Avantajul unui break de stil allroad se vede în principal la consum, care este mai mic cu peste 1.5 litri/100 km datorită aerodinamicii mai bune. Garda la sol e aceeaşi cu a unui SUV, soluţiile tehnice sunt similare majorităţii SUV-urilor concepute pentru asfalt, iar modularitatea şi spaţiul interior sunt la nivel foarte înalt. Deci mai gândeşte-te înainte să arunci mai mulţi bani pe un SUV, OK?
Insignia Country Tourer, lângă Dunărea germană. Confort german excepţional, n-am obosit deloc în turele noastre lungi!
La 28.525 de euro, Insignia Country Tourer echipat cu benzinarul de 170 CP şi transmisie manuală este mai ieftin decât multe SUV-uri, fiind la fel de bine dotat ca ele. La 36.960 de euro, motorizarea turbodiesel testată de noi este una de top şi doar mania de a avea mai multă putere te-ar putea face să optezi pentru benzinarul de 250 de CP, care costă cu 1.200 de euro mai puţin, în echipare similară. În aceşti bani, Country Tourer-ul vine cu destule dotări de confort, dar cu tot cu opţionale, maşina sare de 40.000 de euro. La acei bani ai deja un interior premium, cu piele de cea mai bună calitate şi toate elementele de confort ale unei maşini de clasă medie germană. Evident, gândeşte-te bine şi la devalorizarea rapidă şi fii decent cu dotarea maşinii dacă vrei să o revinzi după doar 2-3 ani.
Arată superb, chiar dacă nu are pe calandru o emblemă mult mai prizată în România.
Confortul este la cele mai înalte cote, scaunele sunt special profilate pentru a fi ergonomice, comenzile au o simplitate germană şi sunt uşor de intuit, vizibilitatea este bună pe toate direcţiile (aş fi vrut ca montantul A să fie mai puţin plonjat, totuşi), iar suspensiile sunt geniale – nu simţi nimic din asperităţile drumului, fapt care îţi permite să călătoreşti sute şi mii de kilometri fără să oboseşti.
Spaţiu suficient pentru cinci adulţi şi bagajele lor, cu sau fără rulotă ataşată. Un animal de povară, cu alte cuvinte!
Cei 195 de CP nu se simt ca atare, asta e meteahnă veche la maşinile GM, dar motorul trage suficient de bine şi de susţinut pentru a-ţi permite să depăşeşti rapid orice vrei. Padelele de pe volan te ajută şi ele, iar transmisia schimbă repede şi corect, mai ales dacă o ţii în manual. Per total, fără să fie vreo rachetă pe roţi, ai sub tine o maşină extrem de solidă şi de binevoitoare la drum lung.
În plus, poţi ieşi şi de pe asfalt fără să-ţi faci probleme. Este esenţa acestei maşini
Ar fi mult mai multe de spus, dar aştept şi întrebările voastre. Precum şi eventualele corecţii, poate mi-am notat eu greşit anumite preţuri de pe parcurs sau detalii.
Per total, aventura cu Opel Insignia Country Tourer prin Europa mi-a arătat şi că, dacă am vrea cu adevărat, am fi mult mai departe decât suntem acum. Ţine doar de noi!