Toyota Avensis – Test in Italia

Înăuntru mi-a plăcut foarte mult senzaţia de soliditate, unde calitatea materialelor este mult peste cea a modelului anterior şi unde totul este pus la punct cu o foarte mare precizie japoneză.

Consola centrală vine “îmbrăcată” într-un material foarte interesant poreclit Takesumi, care prezintă o textură obţinută dintr-un mix vizual de cărbune şi lemn. Mă rog, tot ce ştiu este ca arată foarte bine şi dă o senzaţie de calitate superioară.

Absolut toate modelele prezente la lansare erau dotate cu navigaţie cu touchscreen, climă automată, piele, scaune încălzite, keyless start, volan multifuncţional, cameră video pentru marche-arriere, faruri cu bi-xenon, cruise control adaptiv şi multe alte sisteme de siguranţă precum Pre-Crash Safety – un program care dacă realizează că un accident este iminent, va aplica singur frâna pentru a minimiza seriozitatea impactului.

Bineînţeles, există şi 7 airbag-uri pentru orice eventualitate. Toate aceste sisteme sunt binevenite într-o maşină unde montanţii din faţă foarte alungiţi obstrucţionează mult vizibilitatea şoferului dintr-un unghi “lateral-faţă”.

Însă nu putem să nu-i aplaudăm pe japonezi de câte ori aceştia mai sacrifica practicabilitatea în favoarea estetici. Este ca şi cum deodată ţi-ai vedea cel mai bun prieten find condus peste tot într-un Rolls Royce Drophead Coupe – adică ridicol, penibil, ce nemernic! Şi totuşi, stilul este stil, nu?

Singurul lucru care nu mi-a plăcut la interior a fost iluminarea planşei de bord. Ceasurile sunt albe cu o lumină predominant portocalie în jurul lor, în timp ce restul butoanelor sunt iluminate cu un fel de…mov cu o nuanţă portocalie?

Mi s-au părut insuficient de “vizibile” pentru o persoană care s-ar apuca să caute diverse butoane noaptea în timp ce conduce. Partea bună ar fi că nu jenează deloc o pereche de ochi obosiţi.Trecând mai departe, ajungem la capitolul ţinută de drum.

Aici noul Avensis a păstrat tot ceea ce-a făcut din vechiul model una din cele mai confortabile maşini din segment, adăugând însă şi puţin mai mult “dulce” în materie de plăcerea de-a conduce. Am fost extrem de impresionat de servodirecţia electrică şi de faptul că era foarte fermă şi precisă pentru o maşină, după cum spuneam şi la început, “de familie”.

Un alt plus, stabilitatea la viteze de autostradă. N-am condus-o nicăieri aproape de viteza ei maximă, însă oriunde între 0 şi 150km/h n-am avut ce să-i reproşez. Mi-a lăsat o impresie de maşină mult mai mare, un fel de Mondeo mai confortabil.