TEST rapid cu noul Opel Adam S

Publicat: 11 05. 2015, 14:17

În timpul testului cu noul Opel Corsa OPC mi s-a dat ocazia să conduc, pe un traseu de vreo 50 km, noul Adam S, adică cea mai puternică versiune a citadinei germane lansate la sfârşitul lui 2012. Drumul pe care l-am parcurs era croit prin pădurile şi orăşelele din Nordul Spaniei, acolo unde Oceanul Atlantic îşi aruncă valurile nestingherit de sute de ani.

Dar să revenim la maşină. Opel Adam S se vrea un model sportiv, care concurează cu Fiat 500 Abarth Essesse şi Mini Cooper cu trei uşi, aşa că a primit spoilere mai joase, jante mai mari, o suspensie ceva mai rigidă, frâne mai bune şi, bineînţeles, multe logouri „S” aruncate ici-colo.

Interior

Habitaclul noului Opel Adam S e, în cea mai mare parte, identic cu cel al unui Adam obişnuit. Bordul e acelaşi, consola centrală e aceeaşi, iar plasticele sunt aceleaşi (adică foarte bune aproape peste tot, cu excepţia câtorva locuri de pe uşi, unde dai de materiale mai tari).

Diferenţele se văd pe planşa de bord şi pe ceasurile de bord, unde a apărut câte un „S” roşu, dar şi pe volan, schimbătorul de viteze şi mânerul de acţionare a frânei de mână, care pot fi îmbrăcate în material de aceeaşi culoare ca plafonul.

Totodată, opţional se pot comanda scaune sport Recaro, asemănătoare cu cele din Corsa OPC. Pe maşina pe care am condus-o eu existau aceste scaune, iar sfatul meu este să le bifezi cu încredere pe lista de opţionale, fiindcă sunt suficient de confortabile ca să nu îţi dea dureri de spate în utilizarea zilnică şi oferă o susţinere laterală foarte bună pentru atunci când vrei să dai o fugă la munte, pe viraje.

Există două scaune şi în spate, unde ar putea să călătorească, la nevoie, doar copii mici, iar portbagajul oferă în continuare 170 de litri.

Siguranţă şi infotainment

Opel Adam a fost testat de Euro NCAP în 2013, când a primit patru stele din cinci, cu un scor de 87% pentru protecţia pasagerilor adulţi, 72% pentru protecţia copiilor, 65% pentru pietoni şi 81% pentru sistemele electronice de siguranţă. Aceleaşi calificative se aplică, fără doar şi poate, şi la Adam S.

În ceea ce priveşte sistemul multimedia, mini-hot-hatchul german poate fi echipat cu deja cunoscutul IntelliLink, care are nevoie de un smartphone conectat ca să ofere navigaţie prin GPS. Ecranul tactil cu diagonala de şapte inci e suficient de luminos şi de bun pentru oricine, însă cred în continuare că e montat prea jos pe consola centrală ca să poată fi folosit în siguranţă.

Totodată, dependenţa de smartphone nu ar fi chiar atât de rea dacă aplicaţiile disponibile ar funcţiona fără cusur, însă asta nu se întâmplă încă. Mai exact, aplicaţia BringGo, care se ocupă de navigaţie prin GPS (şi care nu e gratis), nu e foarte exactă în indicaţii uneori, iar promisiunea că poţi asculta (aproape) orice post de radio din lume cu aplicaţia TuneIn Radio e oarecum inutilă, având în vedere că nu am putut folosi TuneIn şi BringGo în acelaşi timp.

Dar, cu toate acestea, cred că problemele descrise mai sus ar putea fi rezolvate printr-un update de software la un moment dat.

Performanţe şi ţinută de drum

Atunci când am testat pentru prima dată Adamul, am rămas cu impresia că motorul, cutia de viteze şi direcţia au dezamăgit un şasiu care promitea multe. Dar acum pot să spun cu încredere că şasiul a primit, în cele din urmă, propulsorul, transmisia şi direcţia pe care le merita.

Adam S vine cu un motor turbo de 1,4 litri pe benzină care trimite 150 CP şi 220 Nm către puntea din faţă prin intermediul unei cutii manuale cu şase trepte. Şi, ei bine, e un motoraş excelent, dornic de treabă, care livrează puterea liniar şi civilizat.

Joaca poate să înceapă de pe la 1.500 rpm şi ţine până peste 6.000 rpm, acolo unde te aşteaptă cuminte limitatorul. Dar chiar dacă te întâlneşti cu el, nu e nici o problemă, fiindcă poţi să treci în treapta următoare, iar distracţia poate să continue.

Şi dacă tot a venit vorba de transmisie, trebuie să ştii că prima viteză e foarte scurtă, a doua e ceva mai lungă, iar a treia e şi mai lungă, aşa că nu prea o să ai nevoie de a patra pe un drum de munte cu viraje strânse. Pe autostradă, treapta a şasea va fi cea mai bună prietenă a ta.

Suspensia e destul de tare, dar nu m-a făcut să cred că o să fiu nevoit să-mi adun rinichii de pe jos când ajung la destinaţie, iar maşina de test era încălţată cu jantele opţionale de 18 inci, aşa că un model standard, cu jante de 17 inci, va fi şi mai docil.

Pe drumul care şerpuia prin pădure, Adam S m-a impresionat mult. E foarte stabil, foarte manevrabil şi foarte prietenos. Direcţia oferă feedback mai mult decât decent în volan (spre deosebire de un Adam obişnuit), ampatamentul scurt (2,31 metri) şi greutatea mai mică de 1,2 tone înseamnă că e aproape ca un kart de şosea, iar motorul flexibil te face să crezi că nu prea poţi greşi.

Concluziile şi datele tehnice, în pagina următoare.