TEST: Noul Nissan Qashqai, prim contact. DOMINATING!

Nu prea îmi place să pun titluri în engleză, dar n-am cum să fac altfel referiri la jocuri de genul Unreal Tournament. Şi fac referiri pentru că noul Nissan Qashqai a început jocul de unul singur, dar între timp arena s-a aglomerat – deşi a fost primul crossover produs în serie şi a creat practic nişa, astăzi nu mai putem vorbi de o nişă, ci de un segment întreg, ba încă unul aflat pe val!

Pe roşu sau pe albastru? Ce preferaţi?

Precedenta generaţie a dominat cu mână de fier clasa de maşini născută odată cu ea: două milioane de exemplare vândute, ba chiar şi o curbă ascendentă de vânzări de-a lungul anilor, ceea ce nu se prea întâmplă cu un model care treptat se învecheşte. Şi a reuşit asta în ciuda unui design exterior pasabil, a unor materiale plastice de la interior doar OK, şi a asaltului din partea concurenţei. Noul Qashqai e la fel de greu de scris (şi asta a fost o mică „aroganţă” a celor de la Nissan, care au dat un nume neconvenţional unei maşini neconvenţionale), dar marele element de noutate e mutarea designului acestuia cât mai departe de ce a MPV-urilor familiale şi cât mai aproape de cea a SUV-urilor compacte.

Bătea vântul în Madrid, dar noul Qashqai rezistă. Aerodinamica…

Nu o să insist pe elementele de design, acestea au fost deja dezbătute în articolul de prezentare al noului Nissan Qashqai, ci o să spun doar că maşina arată mult, mult, mult mai bine decât precedentul model, chiar dacă nu e foarte originală, având în vedere ce au scos competitorii între timp. Un aer tineresc, o formă aerodinamică ajutată de coborârea maşinii cu 1 cm, dar şi nervuri mai pronunţate, care dau un aspect mai sportiv unei maşini altminteri dedicate familiei.

Bord redesenat, cadrane moderne, materiale de calitate. Aşa da, Nissan!

Marile transformări se află la interior, acolo unde ai un spaţiu mai mare, datorat creşterii în lungime a maşinii, dar şi materiale noi, sensibil mai bune pe bord şi pe scaune, precum şi o reconfigurare a spaţiilor de depozitare. Cei din faţă au spaţiu berechet, ca într-o maşină de clasă superioară, în timp ce pasagerii din spate pot fi şi trei, la nevoie, deşi vor sta ceva mai înghesuiţi şi cu spătarul cam drept. Şoferul are totul la îndemână, configuraţia comenzilor de pe volan şi de pe consola centrală este uşor de înţeles şi de folosit, iar calitatea materialelor aflate în zonele care pot fi atinse cu mâna e surprinzător de bună! E adevărat, am testat versiuni cu echipări de top, dar chiar şi aşa, sentimentul e că te afli într-o maşină scumpă, iar nu într-una de volum.

Aşa ar trebui să arate o consolă centrală împărţită inteligent!

Apropo, am remarcat că grupul Renault-Nissan poate totuşi folosi şi ştergătoare care să chiar şteargă parbrizul fără zgomot, dar şi o insonorizare excelentă a maşinii – nu auzi practic nimic din partea propulsorului, indiferent că vorbim de diesel sau de benzinar! Putem avea aşa ceva şi pe celelalte modele noi ale grupului? Mulţumesc frumos.

Inginerii Nissan se laudă că scaunele sunt făcute după principiile NASA. Aşa o fi, eu pot doar să spun că am stat mai comod decât în fratele mai mic Juke sau în nepotul Captur, care îţi cam rup spatele din cauza şezutului ridicat prea mult în partea din faţă, dar nu neapărat mai comod decât în concurenţii germani, de exemplu. Cert e că ai un confort la rulare foarte bun, iar asta se datorează atât scaunelor, cât şi suspensiilor inteligente – deşi ferme şi pregătite pentru a face treabă excelentă pe şosea, ele sunt dublate de un sistem automat de stabilizare a maşinii, Chassis Control, care frânează uşor roţile în mod individual atunci când tocmai ai trecut de o denivelare, astfel încât balansul este limitat la maximum, fără ca trenul de rulare să fie prea tare – o inovaţie pe care sunt sigur că o vom regăsi pe multe alte maşini de acum încolo!

Spaţiul în spate e în acord cu segmentul lui Qashqai. Adică nici prea-prea, nici foarte-foarte

Spuneam că au regândit şi spaţiile de stocare. Au reuşit o treabă foarte bună, mai ales datorită transformării frânei de mână în frână electronică de parcare, ceea ce a salvat mult spaţiu – avem acum patru spaţii de depozitare inteligent gândite între pasagerii faţă, dintre care un lăcaş numai bun pentru telefonul mobil, două spaţii pentru pahare sau doze de suc şi o cotieră în care încape un DSLR mai mic. Şi torpedoul e generos, iar portbagajul are acum podeaua ridicată, pentru a asigura o platformă perfect plană atunci când se rabatează scaunele din spate (iar asta se face foarte uşor). Deşi arată mai a SUV, Qashqai rămâne totuşi o maşină de familie, ba încă una căreia mi-e foarte greu să-i găsesc un reproş în privinţa spiritului practic.

Pentru că suntem în 2014, avem şi o sumedenie de gadgeturi, de la sistemul de navigaţie cu ecran color cu diagonala de 7 inci (17.8 cm) care îi permite şoferului să se joace cu opţiunile Nissan Connect (conectivitate USB, Bluetooth etc.), până la ceea ce Nissan numeşte Safety Shield, adică sistemul său integrat de asistenţă a şoferului. Aici, lucrurile sunt high-tech faţă de precedenta generaţie, chiar dacă nu avem toate rafinamentele deja existente pe anumite berline (maşina nu îşi ţine singură direcţia, cum o fac unele berline compacte, de exemplu).

Safety Shield este, pe scurt, ansamblul tehnologiilor pregătite de japonezi pentru a feri maşina – şi pasagerii ei – de accidente. Avem frânare şi oprire automată la viteze urbane, cu avertizare prealabilă a şoferului neatent, sistem de alertare a şoferului care e prea obosit, sistem de recunoaştere a semnelor de trafic, avertizare sonoră la ieşirea involuntară de pe banda de mers, precum şi Around View Monitor, o funcţie care se foloseşte de camera video de marşarier pentru a te avertiza dacă în câmpul de acţiune a maşinii apare vreo maşină sau persoană. Apropo, ai şi o vedere „de sus” a maşinii, care îţi permite să vezi mai uşor ce se întâmplă în jurul tău, dar şi – atenţie! – un sistem de parcare automată!

Acesta din urmă e destul de evoluat pentru clasa lui Qashqai, pentru că ştie să identifice spaţii de parcare atât pentru parcarea laterală cât şi pentru cea cu spatele. L-am testat şi, deşi trebuie în continuare să reglezi viteza maşinii din pedala de ambreiaj, îşi face treaba excelent! Apropo, şi vizibilitatea este mult mai bună decât la multe crossovere, pentru că poziţia la volan e astfel gândită încât şoferul să nu fie acoperit de montanţii faţă.

Am zis „perfect plană”? E, nu e chiar perfect plană platforma de încărcare, dar încap obiecte mari

Una peste alta, interiorul maşinii mi-a plăcut atât de mult încât mi-a fost greu să-i găsesc vreun cusur – poate doar plasticul decorativ de pe volan şi imitaţia de „piano black” care arată mai degrabă a plastic de jucărie de pe ornamentul bordului să fie amintite la minusuri. De asemenea, spaţiul pentru cap în spate rămâne în continuare abia suficient, iar spătarul banchetei este în continuare la un unghi cam drept. În rest, cel puţin în dotările superioare, nimic de reproşat, asamblarea este foarte bună, tipic japoneză, iar sentimentul general este de calitate şi durabilitate.

Să vedem şi cum se conduce minunea asta…

Pagini: 1 2 3