Test în premieră: Opel Astra Sports Tourer
A doua generaţie de Sports Tourer Astra are
sarcina foarte grea de a deveni cel mai frumos break de clasă
compactă din lume, care, în acelaşi timp, să fie şi cel mai practic
model de acest tip. Opel va vinde această maşină pentru clienţi
privaţi dar şi pentru flote, mai ales în Germania. Nu vă gândiţi
însă că maşina de flotă Astra Sports Tourer este maşina pe care
angajatul o va folosi doar la serviciu. Nu, el vrea o maşină
practică pentru munca sa, dar una care să fie frumoasă şi la fel de
practică pentru a o folosi pentru familie şi toate activităţile din
timpul lui liber.
Noul Sports Tourer este creat pentru familiile tinere,
cărora le place să călătorească. Din fericire, avem şi în
România aşa ceva, dar acest tip de familie românească preferă un
SUV compact, în locul unui break din aceeaşi clasă. Deşi acest tip
de caroserie se vinde foarte greu în ţara noastră, cel mai vândut
model din această clasă a fost, până acum, prima generaţie de
Sports Tourer.
Aceasta îi este superioară noului model deoarece avea un
portbagaj mai încăpător – 530 de litri faţă de 500 ai
actualului model, diferenţă care se datorează banchetei
spate culisante care nu mai este oferită pe actuala generaţie. Cei
500 de litri standard ai portbagajului noii generaţii sunt
suficienţi pentru ca Sports Tourer să concureze direct Peugeot 308
SW – 508 litri, Golf Variant – 505 litri sau Focus Sportbreak – 503
litri. Cel mai mare volum standard al portbagajului îl are acum în
segment KIA cee’d Sporty Wagon, cu 534 litri. Din păcate pentru
Astra, dispune de cel mai mic portbagaj, în condiţiile în care are
cea mai mare lungime din segment – 4,7 metri.
Evident, cei 500 de litri se pot transforma în 1.550 litri dacă se
rabatează locurile din spate. Această operaţiune este foarte facilă
datorită butoanelor amplasate pe lateralele portbagajului, butoane
care rabatează spătarul banchetei din spate în procentaj 60/40, în
funcţie de nevoi. Opel a botezat acest sistem foarte uşor de
folosit FlexFold. În portbagaj mai există un spaţiu de depozitare
în podea, spaţiu în care încape perfect ruloul ce acoperă
portbagajul, conceput special pentru a putea fi demontat cu o
singură mână. Mai există, desigur, şi un sistem de şine, bare de
susţinere şi plase care pot fi configurate prin portbagaj oricum ai
nevoie, pentru a susţine bagajele.
La fel cum interiorul este identic cu cel al versiunii în
cinci uşi – ca aspect, finisaje şi spaţiu, la fel şi
exteriorul break-ului este identic pentru cele două modele, din
faţă până la motantul central. De acolo, geamurile au altă formă,
iar spatele se termină foarte dinamic, cu o lunetă foarte înclinată
şi două stopuri foarte arătoase, care fac maşina să arate mult mai
compactă decât este de fapt.
Vizibilitatea înspre spate este bună, la fel şi poziţia de
conducere, care este ajutată de scaunele ergonomice Opel, foarte
confortabile. Din păcate, plasticul de pe uşi lasă de
dorit, ca şi ergonomia bordului, plin parcă de 1.000 de
butoane. Eu, personal, prefer cât mai puţine butoane şi un design
cât mai curat. La Astra, totul este foarte aglomerat la interior,
inclusiv spaţiul din spate, la nivelul genunchilor, destul de mic,
de altfel. Din fericire, spaţiul la umeri şi cap este foarte
mare.