Test în premieră: Nissan Juke

Publicat: 21 07. 2010, 09:00

Nebunia lui Nissan continuă. După poziţionarea lui Qashqai drept
concurent direct pentru modelele de clasă compactă, Nissan loveşte
din nou. Acesta este Juke, un nou competitor în segmentul B, după
cum declară constructorul nipon. Având în vedere că Qashqai a fost
totuşi un super-succes care a adus vânzări de peste 600.000 de
unităţi, Juke poate să facă acest lucru în clasa mică, unde
clienţii îl pot alege în locul unui Clio, 207, Ibiza, Fabia, Polo
sau C3. Foarte important, din cei peste 600.000 de clienţi de
Qashqai, peste 80% sunt clienţi noi pentru Nissan, clienţi care au
văzut în Qashqai o alternativă reală la Golf, Astra, Megane sau
Bravo. Foarte important este şi faptul că mai mult de trei sferturi
din Qashqai-urile vândute în lume sunt doar tracţiune faţă, deci
există clienţi care apreciază arhitectura de SUV şi nu au nevoie de
4×4.

Deşi cifrele mă contrazic categoric, personal consider că
poziţionarea lui Qashqai drept model compact, nu SUV compact este
în acelaşi timp, o mare nebunie, incorectă dar totuşi curajoasă şi
sfidătoare în cel mai pozitiv sens al cuvântului. Totuşi,
gândiţi-vă cum ar fi ca VW să spună că Tiguan este noul Golf. Sau
ca Renault să renunţe la Megane pentru Koleos. Hilar. Repet,
cifrele arată că strategia lui Nissan a funcţionat şi astfel,
există toate premizele ca oamenii să fie impresionaţi de ideea de a
avea un mini-SUV în loc de un 207, dar totuşi acesta nu este un
SUV, deci nu cumpără un SUV de fapt, dar totuşi maşina arată ca
unul…

După cum spuneam, nebunie totală. Juke este mai mic ca Qashqai,
dimensiunile sale încadrând-ul între un Clio şi un Megane. Deşi
este mai mic decât SUV-ul Dacia eu spun că dacă ai 18.000 de euro
pentru un SUV nu vei greşi dacă în loc de Duster vei cumpăra un
Juke. Ba chiar vei cumpăra o maşină care arată absolut fantastic,
are un interior SF şi se conduce cum nu se va conduce un Duster
decât peste alte două generaţii.

Juke poate fi Joker-ul lui Nissan deoarece este un model
neconvenţional, curajos, practic, are motorizări economice şi un
preţ pe care dacă îl plăteşti primeşti mai multă maşină decât dacă
cumperi un Clio. În plus, reţeta de marketing pentru poziţionarea
pe piaţă a lui Juke este sfidătoare şi asta s-ar putea să atragă
foarte mulţi clienţi din clasa mică sau cea compactă, dacă sunt
oameni care văd maşina asta ca pe un SUV mic dar suficient.