În Italia am avut ocazia să testez doar Giulietta echipată
cu propulsorul 1.4 TB care dezvoltă 170 CP la 5.500 rpm şi
un cuplu motor maxim de 250 Nm la 2.500 rpm în modul
Dynamic. Mai trebuie menţionat că toată gama Giulietta,
excepţie făcând Quadrifoglio Verde, este echipată standard cu
sistemul Start&Stop. Iniţial am crezut că acest propulsor va fi
agreabil, dar nu va face minuni pe o compactă de 1.365
kg.
Propulsorul impresionează atât prin elasticitate şi rezerva de
putere indiferent de turaţie cât şi prin modul linear în care
livrează puterea. Urcă în ture lejer dar nu într-un mod alert care
să te oblige la schimbări dese de trepte. Deja sistemul DNA a
devenit oarecum o obişnuinţă la Alfa Romeo, este dotare standard pe toată gama.
În modul Normal vorbim de o Giulietta cu accentul pus pe
confort.
Direcţia este ceva mai asistată, răspunsul la apăsarea
pedalei de acceleraţie este progresiv. Modul Dynamic
schimbă radical maşina. Direcţia devine mai grea, iar
orice comandă a acceleraţiei are răspuns instantaneu şi
semnificativ. Cei 170 CP au ceva din parfumul unui junior hothatch
şi sunt acompaniaţi şi de un sunet agreabil al propulsorului şi
evacuarii.
Direcţia este ceva nou la Alfa, cea mai bună direcţie întâlnită
pe un model al constructorului italia şi una dintre cele mai
agreabile din segment. Precisă, cu o demultiplicare
intuitivă. Suspensia este alt punct forte al modelului,
perfect setată pentru a completa mesajul pe care Giulietta îl
transmite. Adică un model compact cu valenţe sportive dar care nu
vrea să-şi terorizeze ocupanţii.
Filtrează excelent denivelările, fără a avea parte de
zgomote ciudate în habitaclu. În cazul unui condus sportiv există
un ruliu al caroserie dar unul moderat, corect. De asemenea setarea
pe comprimare şi detentă a amortizoarelor te ajută să descoperi
treptat limitele maşinii fără a fi obligat să devii spectator la
reacţii imprevizibile. Giulietta la limită are un caracter
subvirator progresiv.
Iniţial am crezut că este poate puţin cam subviratoare maşina
dar suprafaţa de rulare din Italia, paradoxal, era uşor prăfuită.
Şi sistemul de frânare este de lăudat, cu o bună dozare în pedală
şi andurant. Parcă aş fi dorit unul mai incisiv, dar totul din vina
propulsorului care este extrem de savuros şi îmbie la
ilegalităţi.
Cutia este corect etajată, cu o timonerie precisă, un
feeling metalic plăcut la schimbările de treaptă. În
schimb aş fi preferat o grilă ceva mai compactă cu 10%, călătoreşti
cam mult cu levierul între trepte. Iar acest lucru este iar generat
de caracterul propulsorului.