Test drive cu cel mai puternic Opel Astra diesel: 2.0 CDTI BiTurbo
Gama de modele Astra este o componentă foarte importantă a mărcii Opel, având la bază zece generaţii de autovehicule compacte şi peste 75 de ani de competenţă în acest segment. Aproximativ o treime din toate autovehiculele Opel vândute în prezent sunt modele Astra. De la lansarea modelului hatchback cu cinci uşi în toamna anului 2009, urmat de varianta Sports Tourer un an mai târziu şi de modelul coupe GTC la sfârşitul anului 2011, a patra generaţie de modele Astra s-a bucurat de aprecierea a peste 700.000 de clienţi din Europa. Este o realizare extrem de importantă, având în vedere faptul că face parte din cea mai disputată clasă de autovehicule din Europa. Modelul Astra ocupă în prezent locul trei în Europa (locul doi în Germania) în clasamentul vânzărilor în cel mai mare segment european de autovehicule, acoperind aproape un sfert din piaţa totală.
Aproximativ 60% din totalul autovehiculelor vândute în Europa în anul 2011 au fost modele hatchback compacte, iar 17% au fost modele station wagon compacte. De asemenea, se estimează că modelul hatchback cu cinci uşi va avea o pondere ridicată în volumul vânzărilor de autovehicule Astra în 2012, cu peste jumătate din acesta, iar GTC-ul va avea o pondere de 13% în cadrul gamei Astra. Pentru anul viitor, specialiştii în marketing ai Opel prevăd vânzări de 15% ale noului sedan cu patru uşi şi de 11% ale modelului GTC, de 44% pentru modelul hatchback şi de 30% pentru modelul Sports Tourer din numărul total al autovehiculelor Astra vândute.
Gama de modele Opel Astra este îmbunătăţită cu un nou motor diesel, vârf de lance în materie de putere: motorul 2.0 BiTurbo CDTI cu patru cilindri, cu o putere de 195 CP şi un cuplu maxim de 400 Nm. Versiunea diesel este disponibil pentru trei variante de caroserie: hatchback, GTC şi Sports Tourer.
Lansat la începutul anului 2012 pe modelul Insignia, tehnologia BiTurbo secvenţială sofisticată intră şi în dotarea gamei de modele Astra, tehnologie care presupune utilizarea a două intercoolere. Noile variante diesel Astra de înaltă performanţă pot fi comandate începând din toamnă şi vor ajunge în reprezentanţe până la sfârşitul acestui an.
Acestea fiind spuse, să vedem ce ştie cel mai puternic turbodiesel…