TEST de prim contact: noul MINI 2014. Hipster rafinat

Autor: Adrian Mihălţianu 17 mart. 2014 Test in premiera

Noul MINI a crescut din nou în toate privinţele, astfel că a ajuns deja, în privinţa dimensiunilor, bine de tot în zona clasei mici, ieşind de mult din zona clasei mini. Înseamnă asta că şi-a pierdut calităţile care l-au făcut iubit pe MINI pentru generaţii întregi? Asta urma să aflu la Roma, în cadrul unui test internaţional organizat sub forma unei explorări cu tentă de roman poliţist.

Da, noul MINI e mai mare, poate chiar prea mare pentru străduţele înguste din centrul vechi al Romei, acolo unde legea o fac deja microcar-urile – maşinuţe care pot fi conduse fără permis, dar scopul său nu mai e să fie doar o maşinuţă de oraş, ci una cu care să te poţi distra cu prietenii chiar şi în deplasări mai lungi. Iar aici, creşterea în lungime, lăţime şi ampatament se simte – dacă în vechiul MINI se stă înghesuit în spate, acum ai ceva mai mult spaţiu pentru coate şi umeri. Asta nu înseamnă că nu te vei lovi în continuare cu coatele de celălalt, sau că trei adulţi în spate sunt deja prea mulţi, ci doar că vei putea respira un pic mai uşor.

Inspiraţi, expiraţi. Mai mult spaţiu pentru toată lumea

Am veşti bune şi veşti proaste din interiorul lui MINI. Vestea proastă e că materialele nu au înregistrat un salt calitativ faţă de generaţia precedentă, fiind situate undeva în zona de entry-level pentru grupul BMW. Nu, nu deranjează tactil sau vizual, dar nici nu încântă, asta e ideea. A doua veste proastă este că formele de pe bord sunt mai puţin funky decât pe precedenta generaţie, care era mai cutezătoare în această privinţă. Noul MINI este, cumva, mai cuminte din acest punct de vedere. În fine, ultima veste proastă e că frumuseţea clasică a comutatoarelor centrale a fost cumva stricată de inserţia unui mega-switch roşu Start/Stop, care poate părea fun la prima vedere, dar care de fapt disonează neplăcut cu restul consolei centrale.

Parcă era mai cool cu cinci switch-uri cromate acolo. Meh

Veştile bune sunt ceva mai multe. O să încep cu faptul că ai totuşi turometrul pus la locul potrivit, iar vitezometrul nu se mai lăfăie pe cercul central, ci tot în faţa şoferului, fiind ceva mai uşor de văzut – concesia neplăcută din punctul de vedere al designului are totuşi un rol benefic în privinţa ergonomiei. Apoi, modul în care accesezi comenzile, inclusiv prin intermediul ecranului tactil cu diagonala de 8.8 inci (22.3 cm, opţional), este intuitiv, mult îmbunătăţit şi modernizat faţă de precedenta generaţie. Ai şi o formă de iDrive (MINI Controller), cu selector situat pe consola dintre scaunele faţă, uşor de folosit, de la care poţi accesa toate setările maşinii. În fine, comenzile geamurilor au fost mutate de pe consola centrală pe uşi, acolo unde trebuia să fie de la început.

În spate nu mai trebuie să fii pitic, ai loc destul pentru toate. 2 adulţi, nu mai mult, vă rog!

Stai foarte bine în scaunele noului MINI, atât în faţă, cât şi în spate. Sunt mai comode, au o susţinere laterală mai bună, materialele de pe ele sunt mai bune şi îţi dau o senzaţie de calitate superioară, pe măsura banilor plătiţi. În această privinţă, noul MINI a făcut cele mai mari progrese, fiind semnificativ mai comod decât precedenta generaţie. În special în privinţa amortizării şocurilor, acolo unde fac casă bună cu noile suspensii, mult mai blânde cu spatele şoferului şi pasagerilor – deşi rămâne să mă pronunţ cu privire la versiunea Cooper S, pe care n-am apucat să o testez.

Poţi selecta cam tot ce vrei, în cel mai uşor mod cu putinţă

În fine, au crescut şi spaţiile de depozitare, în special portbagajul, care sare de la 160 de litri la 211 litri, iar pe partea de opţionale, merită menţionate iluminarea cu LED-uri, sistemul head-up display care afişează informaţiile navigaţiei şi computerului de bord pe un geam special aflat în faţa şoferului, precum şi conectivitatea incredibilă a sistemului multimedia, care nu îţi oferă doar gadgeturi de genul Driving Excitement and MINIMALISM Analyser (care îţi arată cât de „dement” sau nu ai condus maşina), ci şi transformă maşina într-un hub wi-fi cu internet la purtător, partajarea emoţiilor de la interiorul maşinii pe Facebook sau Twitter fiind posibilă cu doar câteva click-uri.

Per total, interiorul noului MINI e mai logic, mai comod, mai util şi mai modern. Rămâne însă la fel de hipster, pentru că toată gadgetăraia despre care ar trebui să scriu vreo zece pagini va fi pe placul celor care caută să iasă din comun şi să fie mereu conectaţi. Nu am remarcat o cameră foto pentru selfie-uri, dar probabil că va veni integrată în versiunea cu facelift…

Să vedem totuşi şi cum se conduce maşina.

Pagini: 1 2


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide