Test cu noul Volkswagen Tiguan facelift
Downsizing-ul nu a adus numai lucruri neplăcute pentru şoferi. Motoarele mici sunt mai economice, mai puternice şi poluează mai puţin. Chiar dacă superbele V8-uri aspirate dispar încet-încet şi trebuie să ne obişnuim cu cele mai mici motoare din istorie, epoca reducerii costurilor, a consumului şi a poluării a fost ideală pentru construirea de modele noi care să răspundă cerinţelor de bază dar într-un mod mai civilizat. Adică mai ieftin şi mai eficient. Astfel a apărut în 2007 Tiguan, un Golf 4×4 adevărat sau un Touareg mult mai bun pentru oraşe. Indiferent cum vreţi să îl numiţi, cel mai mic SUV Tiguan a dat startul unei epoci a SUV-urilor cu adevărat compacte şi eficiente din toate punctele de vedere.
Un Tiguan este manevrabil şi uşor de utilizat ca un Golf. Consumă cât unul şi merge la fel de tare dacă este nevoie. Şi totuşi poate să intre prin locuri prin care doar un Touareg s-ar încumeta să pătrundă. Reţeta sa a avut success la nivel mondial.
Până în prezent au fost comercializate aproximativ 700.000 de unităţi, iar comenzile au depăşit toate aşteptările încă de la început. Le-au depăşit atât de bine încât Volkswagen a trebuit să mărească producţia în intervalul 2009 – 2011.
Lansat în primăvară la Salonul Auto de la Geneva, noul Tiguan este un model cu facelift amplu care se bucură deja de un success enorm. După prezentarea de la Geneva, VW a primit peste 18.000 de comenzi pentru el. În România preţurile pentru noul Tiguan vor fi anunţate în cursul săptămânii viitoare iar comenzile vor începe şi ele foarte curând. Primele maşini vor fi livrate în lunile august-septembrie.