Test in premiera cu noul Ford Fiesta ST in Franta de pe tare.ro
Cei de la Ford se laudă că Fiesta ST ar fi şi foarte economică pentru o maşină din categoria ei: consumul mediu teoretic ar fi de numai 5,9 litri/100 km. Mda… chiar vreau să văd cine se încumetă să facă sacrilegiul de a conduce economic o maşină concepută pentru un creuzet de senzaţii tari. Prin urmare, consumul în acest prim test m-a interesat cam… deloc.
Însă preţul lui Fiesta ST mă interesează. Şi, până să-mi fie comunicat oficial, mă gândeam că, la cum arată maşina, la cât de entuziasmant se conduce şi la ce dotări are, ar trebui să vorbim de o sumă de peste 20.000 de euro, ba chiar undeva spre 22-23.000 de euro.
Greşit. Pentru că Ford Fiesta ST costă la noi 19.250 euro, cu TVA inclus. Adică sub 20.000 de euro pentru o maşinuţă hot-hatch cu reale şanse de a deveni referinţa în materie în segmentul ei. Probabil cel mai bine mă înţeleg cei care apelează la tuningul ulterior…
Am o singură menţiune: nu cred că e o maşină potrivită pentru tinerii fără capul pe umeri. Fiesta ST e un utilaj redutabil, dar în mâinile cuiva care are un minim de experienţă într-ale condusului la limită. Caz în care senzaţiile de pomină sunt garantate.
Marele atu al lui Fiesta ST rămâne comportamentul entuziasmant pe traseele virajate, după care impresionează designul foarte atractiv al maşinii. Din punct de vedere practic nu se pot cere multe, fiind rezonabilă la acest capitol, iar nivelul de echipare este suficient de bogat.
Prin urmare, Ford Fiesta ST este o apariţie strălucitoare şi are şanse să convingă suficienţi cienţi şi la noi – pentru că, să recunoaştem, avem ţara potrivită: puţine autostrăzi şi multe şosele care te provoacă (fie prin viraje, fie prin ”capcane”). Iar la banii ăştia, cam greu de găsit altă maşină care să ofere un mix mai bun.