Renault Symbol sau Thalia – va trebui să ne obişnuim să pronunţăm aşa, va trebui să uităm de Clio. Constructorul francez a dorit să dea o identitate proprie modelului. Designul depăşit al vechiului Renault Clio Symbol a fost una dintre principalele cauze care au condus la acest rezultat, deoarece era singurul model Renault care nu mai corespundea din punct de vedere estetic cu restul gamei.
Noul Renault Symbol vine cu o parte frontală mult mai puternic conturată, dar cu o imagine uşor diferită de a ultimelor modele franceze. Să dezvolte Renault o a doua imagine de marcă pentru modelele destinate pieţelor emergente? Noua caroserie abundă de detalii care doresc să transmită idee că Symbol ar fi un model de clasă mai mare: vezi al treilea geam lateral, grupurile optice faţă de mari dimensiuni, priză de aer generoasă în spoilerul faţă.
În acelaşi timp aceste mici artificii lasş impresia de masivitate şi indirect de siguranţă. Marele câştig al noului Renault Symbol îl reprezintă integrarea armonioasă a portbagajului în linia generală. Nu mai avem un hatchback plus portbagaj, avem sedan cu o linie matură. Sunt detalii care doresc să împingă modelul ceva mai sus din punct de vedere al imaginii şi valorii – jantele, barele faţă/spate vopsite în culoarea caroseriei, oglinzile în culoarea caroseriei.
Modelul este construit pe aceeaşi platformă, dar vine cu destule elemente de noutate. Vorbim despre altă suspensie, una ce-i drept cam moale, dar perfectă pentru ce se doreşte a fi Renault Symbol. Vreţi să scăpaţi de pietre la rinichi, comandaţi un Clio F1 Team. Confort în Symbol există, chiar nu am fost deranjat de nimic pe drumurile din Turcia care sunt cert mai bune ca cele de pe la noi, dar mai au şi zone calamitate. Nici sunete dezgraţioase nu am perceput de la suspensii în habitaclu.
Valori apreciate de clienţii acestui segment sunt acolo. Vorbim despre un portbagaj de 506 litri şi un spaţiu interior generos. La toate acestea mai pot fi adăugate opţiuni precum aer condiţionat automat, conexiune pentru iPod sau sistem de navigaţie. Te poţi bucura acum de acele detalii la care în trecut doar visai. În mare, poţi avea de toate, până şi DVD player şi ecrane pe tetierele scaunelor faţă, dar aerul de model ieftin se păstrează.
Renault Symbol nu îşi propune să atace o altă clasă, vrea să rămână acolo unde s-a născut, dar să şi asigure confortul de zi cu zi. Materialele sunt ieftine la interior, plastice tari, scaune simple fără suport lateral, dar lasă o excelentă impresie calitatea asamblării. Poziţia la volan este înaltă şi aici nu găsesc o scuză în faptul că vorbim despre un model ieftin. Din partea direcţiei aşteptam ceva mai multă exactitate, dar nu rişti să părăseşti carosabilul.
M-au bucurat în schimb propulsoarele pe care am avut ocazia să le testăm. Motoraşul diesel de 1,5 litri dCi care dezvoltă 85 CP este o comoară. Extrem de viril, şi asta în condiţiile unui consum mediu declarat de constructor de numai 4,3 litri la 100 km. Pentru a colora puţin decorul, turcii şi-au propus să facă şi un mic test de consum în cadrul Eco Challenge. S-au parcurs 1.420 km cu maşinile, la final înregistrându-se un consum mediu de 3,15 litri/100 km în condiţiile unei viteze medii în test de 63,3 km/h. Ceva îmi spune că versiunea echipată cu acest motor va avea cel mai mare preţ de bază, dar şi o cerere pe măsură.
Apoi am mai torturat o benzină de 1,2 litri, care producea 75 CP. O putere decentă pentru cilindree, iar maşina, paradoxal, nu s-a sim]it puternic submotorizată. În plus, am apreciat precizia schimbătorului de viteze.
Noul Renault Symbol nu este Mister Olympia, dar reuşeşte să fie mult mai bun decât ceea ce înlocuieşte, conservând valorile care l-au impus.