Renault Clio RS facelift – test în RO
Scaunele cu un profil foarte bun par să aibă o nouă tapiţerie, ceasurile de bord sunt şi ele foarte puţin modificate, iar CD-playerul este unul nou. Referitor la sistemul de sunet, nici acum nu pot să înţeleg de ce francezii de la Renault nu au montat o mufă de 3,5 mm în locul celor două conexiuni RCA foarte rar folosite. Din fericire, opţional se poate comanda conectivitate USB.
Pe lângă volanul şi scaunele sport (care oferă parcă o poziţie de condus uşor ridicată), elementele de interacţiune cu şoferul sunt completate de pedalele din aluminiu şi un schimbător de viteze din piele. Toate adaptate perfect pentru un condus sportiv atunci când şoferul doreşte, fără a dăuna însă confortului general.
Şi dacă tot am ajuns la acest capitol, trebuie să amintim de ergonomia reuşită (satelitul audio pe volan este foarte bun), dar şi de spaţiul pe locurile din spate, suficient pentru persoanele nu foarte mari. Asta evident cu o singură condiţie: şoferul să adopte o poziţie de pilotaj.
Mai mult ca sigur va face asta. Pentru că…