Am condus Range Rover-ul 2011 pe drumurile perfecte din
regiunea Douro din Portugalia. Noul motor este incredibil.
Cu un cuplu de 700 Nm disponibil de la 1500 rpm, noul propulsor se
dovedeşte perfect pentru caracterul luxosului SUV. Este un
automobil mare pentru drumuri secundare dar poziţia de condus este
perfectă. În nici un alt automobil nu stai atât de sus şi ai o
vedere perfectă asupra drumului. Volanul este mai mare decât la
alte SUV-uri dar te obişnuieşti repede. Pe autostradă, Range Rover
TDV8 este în elementul său. Este un cruiser perfect ce poate
efectua 1000 km cu un singur plin de motorină. Noul motor este
puternic, silenţios dar şi economic. Constructorul anunţă un consum
mediu de 9,4 l/100 km. În timpul testului nostru, consumul mediu de
carburant s-a menţinut în jurul cifrei de 11 l/100 km.
Cutia de viteze cu opt trepte este perfectă pentru noul
motor. Există şi un mod sport, precum şi posibilitatea de
a schimba treptele manual cu ajutorul clapetelor de pe volan. Însă
foarte puţini clienţi vor folosi această funcţie. Cel mai bine
merge în modul automat normal. Schimbările de trepte se fac foarte
lin şi te întrebi dacă nu cumva este vorba de o cutie de viteze
automată cu dublu ambreiaj. Dar nu este. Este doar o cutie automată
marca ZF perfect reglată de specialiştii Land Rover.
Singurul
minus dinamic este inerţia. Fiind un automobil foarte greu
se simte atunci când ataci un viraj mai sportiv sau atunci când
este necesară o frânare de urgenţă. Tocmai de aceea, Land Rover a
dotat modelul 2011 TDV8 cu frâne Brembo preluate de la modelul
Supercharged.