Peugeot Expert Tepee
Leviatanul francez este un model interesant care, cu excepţia unor concurenţi recarosaţi la cerere, nu prea are concurenţă. Ca funcţionalitate se apropie de Mercedes Vito sau VW Multivan, însă dimensiunile şi caracterul îl trag spre monovolumele dedicate. Avînd în vedere platforma aleasă, toată maşina a fost gîndită econom. De aceea, paleta de motorizări ţinteşte, mai degrabă, fiabilitatea şi consumul redus, în detrimentul dinamicii explozive.
La startul vînzărilor se aliniază trei diesel-uri şi o benzină. Deschizător este 1.6 HDi cu 90 de cai, dar care nu e clar de recomandat, ţinînd cont că greutatea minimă a unui Tepee depăşeşte 1.700 kg. Urmează varianta de 2 litri, cu două trepte de putere: 120 şi 136 CP. La urmă rămîne propulsorul pe benzină de 2 litri şi 140 CP, al cărui rost chiar nu-l înţelegem.
Am avut ocazia să conducem cel mai puternic diesel, care, cu ai săi 320 Nm, este de fapt un minim necesar, mai ales pentru cei grăbiţi. Restul vor fi mai cîştigaţi dacă se relaxează şi profită de această casă pe roţi, perfectă pentru călătoriile lungi.