Opel Insignia – Test în Austria

Dintre cele trei diesel-uri disponibile l-am condus pe cel mai puternic dar îl aştept pe cel de 190 CP, bi-turbo. Versiunea de 160 CP este corectă din punctul de vedere al modului în care se mişcă maşina doar că este prea zgomotoasă pentru ce se întâmplă momentan în segment.

Cutia la fel, nu este cel mai plăcut lucru de manevrat dar poţi lua transmisie automată pentru acest motor şi pentru versiunea de 130 CP. Aceasta din urmă cred că va fi cea mai vândută în România pentru că diferenţele sunt minime pe hârtie şi foarte probabil nu va renta să cheltuieşti sute de euro pentru 30 CP în plus.

Nici la diesel, direcţia nu este o reuşită. Este foarte plăcută în oraş şi la vitezele mici sau la cele care nu necesită multe mişcări ale volanului, pentru că este uşor de manevrat dar imediat ce începi să “croşetezi” stânga-dreapta, devine depăşită de situaţie.

Noroc cu designul interiorului în care te vei simţi cum nu te-ai simţit niciodată într-un Opel. Consola centrală este plină de butoane dar spre deosebire de alte maşini din segment sunt foarte mari şi vezi şi ştii clar ce apeşi.

Din păcate Opel a umplut interiorul de materiale plastice cărora le lipseşte cu desăvârşire feeling-ul premium. Este bine cât timp nu atingi decât pielea de pe scaune sau volanul. Toţi constructorii reduc acum costurile modificând interioarele dar parcă aici au exagerat.

Poziţia de conducere este uşor mai înaltă ca la fosta Vectra dar spaţiul este foarte bun. Scaunele sport mult-premiate ale lui Opel sunt confortabile dar nu senzaţionale. Sunt mai bune ca orice a avut Vectra până acum dar nu se compară ca susţinere şi feeling sport cu cele Recaro disponibile pe vechiul OPC şi încă opţional pe Astra H.

În spate pasagerii se vor bucura de un spaţiu uriaş la picioare, mare la umeri şi acceptabil la cap. M-am simţit identic ca în Passat CC când am atins cu “creasta” plafonul. Este şi ea bună la ceva deci. Este mai mult spaţiu la cap într-o Mazda6 dar la genunchi nu ştiu dacă cineva oferă atât de bine la dimensiunile acestea de caroserie.

Insignia este cea mai bună Vectra care putea fi construită vreodată.Este modernă, arată bine, are personalitate, o siglă nouă pe care scrie mic “OPEL”, are un motor Turbo senzaţional şi un sistem care citeşte şi îţi reproduce în bord semnele de circulaţie de pe marginea drumului.

Este maşina care întoarce capetele trecătorilor, fiind cel mai frumos Opel din gama actuală. Dar are de înfruntat o concurenţă foarte puternică şi de aceea detaliile sale vor face diferenţa dintre nişte cifre de vânzări foarte bune şi o existenţă mediocră lipsită de strălucirea şi speranţele premium ce înconjoară lansarea sa.
 

Lucrurile sunt foarte clare pentru Opel şi cel mai nou model al său. Dacă acesta se dovedeşte a fi de succes, atunci lucrurile vor fi roze pentru marca din Russelheim şi, cel mai important, pentru modelele sale viitoare a căror soartă este pecetluită pentru a depinde de limuzina de clasă medie.

Asta pentru că, Insignia este primul model din noua generaţie Opel, prima maşină desenată după noua filozofie de design a mărcii, filozofie reproiectată şi pregătită pentru viitoarea Meriva şi, cel mai important – Astra I. Dacă Meriva este o maşină de succes doar pe anumite pieţe, Astra este cel mai important model al lui Opel şi dacă el nu se va vinde atunci vor începe problemele mari pentru marcă. Insignia este altceva.

De el nu poate depinde viitorul mărcii pentru că volumele mari la Opel le fac maşinile foarte populare şi accesibile. Iar limuzina de clasă medie Vectra a dispărut şi a apărut acest “vârf de gamă” absolut, Insginia.

Asta înseamnă că preţurile vor fi mai mari pentru ea, dar uitaţi-vă cu atenţie în segment şi veţi vedea că toată lumea oferă din ce în ce mai mult premium pentru că asta este cererea aici. Pentru că vorbim despre o repoziţionare clară, Insignia este, cel puţin conceptual vorbind, o maşină complet nouă. Singurul lucru unde nu s-a produs nicio revoluţie este platforma tehnică, bazată în continuare pe un layout cu suspensii independente faţă-spate.

Noutatea pe care o tot laudă Opel este şasiul FlexRide care în traducere înseamnă suspensii independente cu amortizoare controlate electronic. La fel ca la Astra H, doar că, în Insignia, pe lângă butonul “Sport” mai există două setări, “standard” şi “Tour” – mod selectabil dintr-un buton de pe consola centrală.

Singurul lucru cu adevărat spectaculos la acest sistem, cel puţin pentru cineva care a condus o Astra H echipată similar, sunt că atunci când selectezi butonul sport, pe lângă întărirea direcţiei, modificarea răspunsului pedalei de acceleraţie şi întărirea la maxim a amortizoarelor, de acum sistemul ESP va interveni ceva mai tîrziu permiţându-ţi să te joci mai mult cu maşina.

Asta, plus că tot instrumentarul de bord se iluminează într-un roşu foarte aprins atunci când selectezi modul “Sport”. Da, de la ceasuri albe cu ace roşii totul se face super-roşu. Deci, a vedea roşu în faţa ochilor nu mai este doar o expresie.

Datorită lui FlexRide, ţinuta de drum a Insigniei este una orientată către sportivitate şi trebuie să reţii asta dacă îţi plac maşinile foarte confortabile. Chiar şi pe setarea “Tour”, confortul este foarte bun dacă se rulează pe asfalt bun. Denivelările sunt absorbite eficient dar puţin zgomotos şi nu foarte lin.

O vină important pentru sentimentul de disconfort o au jantele uriaşe de 19 inch cu care erau echipate maşinile de test. Dar se poate şi mai bine stilistic şi rău pentru confort – 20 de inch, cu anvelope 245/35 R 20, roţile cele mai spectaculoase de pe Insignia, dar oferite opţional. Altfel, în funcţie de motorizare, pregăteşte-te pentru 19 sau 18 inch şi zic să te opreşti aici pentru că de ja cu 18, maşina începe să arate caraghios. Şi aici vroiam să ajung.

Pagini: 1 2 3