O nouă debarcare Jeep în România

Autor: Constantin Ciobanu 29 sept. 2011 Test in premiera

O legendă. Şi ar fi suficient. Wrangler a fost puternic revizuit. Chiar dacă din punct de vedere al exteriorului mari evoluţii nu putem bifa, se remarcă uşor pentru gama 2011-2012 faptul că hard top-ul vine în culoarea caroseriei. Nostalgicii probabil regretă acest upgrade, parcă se mai evaporă ceva din aerul spartan al modelului. În schimb evoluţia majoră se regăseşte la interior. Ultima dată am condus Wrangler prin iunie 2007. Diferenţele sunt majore. Planşa de bord a fost complet redesenată. Singurele elemente care păstrează acelaşi layout fiind ceasurile de bord. Dar şi aici totul este redesenat. Wrangler poate fi comandat acum şi cu sistem de navigaţie. Volanul este nou şi oferă o priză mai bună. Panourile interioare ale uşilor complet redesenate şi realizate dintr-un plastic bun, andurant la praf şi intemperii, iar de această dată panourile acoperă toată suprafaţa interioară a portierei, nu mai zăreşti tablă. Accesul la locurile spate este uşor îngreunat de înalţimea modelului, pentru că scaunele faţă culisează suficient spre faţă pentru a permite un acces facil. În cazul în care s-a renunţat la hardtop, locurile spate pot fi accesate şi via bară spate, aripă spate…

Despre hardtop… pai este format din trei părţi. Două părţi care sunt amplasate deasupra locurilor faţă şi restul. Dacă bucăţile mici pot fi date jos extrem de uşor, partea din spate implică participarea a minim două persoane … şi acelea cu o constituţie fizică viguroasă. Este modelul pe care îl îmbraci la debutul toamnei şi îl dezbraci la jumătatea primăverii. Este dotat în serie şi cu soft-top. Un detaliu care păstrează farmecul Wrangler este acela că uşile pot fi în continuare scoase extrem de uşor. La drum primul lucru pe care îl remarci este evoluţia suspensiei. Nu mai trăieşti seisme de la gradul 3 în sus la orice denivelare, chiar extrem de umană setarea suspensiei. Propulsorul diesel de 2.776 cmc dezvoltă 200 CP la 3.600 rpm şi 410 Nm de la 2.000 la 3.200 rpm.

Cei de la Jeep au implementat şi sistemul start/ stop pentru Wrangler. Puţin ciudat când te gândeşti că vorbim de un offroader pur, dar firesc când te gândeşti la actuala luptă de reduce a emisiilor. Propulsorul este mult mai silenţios, dar a păstrat o oarecare lipsă de vigoare în livrarea puterii până în 2.000 rpm. Wrangler vine cu aceeaşi cutie de transfer care îţi permite să alegi între spate, 4×4 sau low 4×4. La selectarea regimului 4×4 Low controlul tracţiunii este automat decuplat. În schimb dacă doreşti să decuplezi controlul tracţiunii în orice alt regim, acest lucru se realizează parţia. În clipa în care maşina manifestă o tendinţă subviratorie sau supraviratorie acesta intervine pentru a corecta traiectoria. Enervant, dar trebuie să recunosc faptul că intervenţia este extrem de eficientă.

Este unul dintre modelele la care lumea se uită cu un amestec de simpatie, admiraţie şi invidie. Este printre puţinele offroadere care îţi permite o experienţă în teren accidentat serioasă chiar şi în versiunea de serie. Wrangler este disponibil şi în versiunea Unlimited care are un preţ de pornire de 37.500 euro. Cine doreşte un Wrangler de fabrică ceva mai bine pregătit pentru un offroad serios trebuie să arunce o privire la gama Rubicon. Acesta vine echipat suplimentar cu:praguri din oţel tubular, discuri de frână cu performanţe superioare, sistem de tracţiune integrală ROCK-TRACK cu factor de multiplicare 4, deconectare electrică bară stabilizatoare anterioară, punte anterioară Dana 44 Next Generation, blocare mecanică diferenţial anterior şi posterior (TRU-LOK). Versiunea Wrangler Rubicon cu ampatament scurt are un preţ de pornire de 35.000 euro, pentru încă 1.200 euro puteţi comanda şi o cutie automată cu cinci trepte.

Pagini: 1 2 3 4


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide