Nissan Note

Prin Note, compania japoneză a profitat din plin de alianţa cu Renault şi a pus la punct, apelînd la platforma B a grupului, un adevărat monovolum de clasă mică – ceea ce n-ai zice dacă te uiţi la ampatament, crescut cu doar 1,5 centimetri (în total 2,6 m) faţă de Clio III.

Interiorul este vast, singura problemă pentru patru adulţi fiind evitarea ciocnirii coatelor. În rest, fie că vorbim de spaţiul de la nivelul capului, fie de cel de la nivelul picioarelor sau al genunchilor, ambientul este deosebit de aerisit.

Bancheta este culisantă, ceea ce modifică volumul portbagajului pe intervalul 280-437 litri, iar dacă o rabatezi, ai la dispoziţie peste 1,3 metri cubi, exploatabili pe o lungime totală de 2,4 m (şi scaunul pasagerului se rabatează). Deci nu trebuie să închiriezi un taxi de marfă pentru cumpărăturile de la IKEA.

Frumuseţea lui Note este că, faţă de alte maşini a căror latură practică e preamărită în kit-urile de presă, aici lucrurile chiar par verosimile, bine aşezate la locul lor, funcţionînd într-adevăr logic şi uşor.
Că tot vorbeam de atitudinea de monovolum: în torpedou încap nu mai puţin de 12 doze de 0,33, ceea ce va face deliciul generaţiei McDonald’s. Acelaşi torpedou, chiar în capac, este prevăzut şi cu un spaţiu special pentru hărţi. Genial.

Această maşină e notebook-ul perfect. Pînă să rîdeţi de asocierea mea, vreau să vă vorbesc de filosofia Nissan vizavi de Note. Niponii au ales acest nume (şi implicit această paralelă) ca să accentueze latura pragmatică a vehiculului şi n-au fost departe de adevăr. Este un mediu pe roţi practic, întotdeauna accesibil şi uşor de folosit, taman ca un calculator portabil.

Cei cărora numele li se pare foarte cunoscut au un sentiment de deja-vu valid: Note este varianta de serie a conceptului Tone, prezentat la Salonul Auto de la Paris în 2004.

Ideea acestui “briceag” multifuncţional i-a venit designerului maşinii, om cu familie, care a vrut să împace capra cu varza: îi plăcea să conducă, dar binecuvîntat fiind cu un urmaş, avea nevoie mai degrabă de o maşină versatilă.

Cu gîndul la familiile numeroase a fost proiectat şi spaţiul din spate, unde, conform unor studii efectuate, sînt foarte apreciate buzunarele mari, cusute de spătarul scaunelor din faţă, şi cotiera centrală. Astfel, copiii au unde să-şi îndese jucăriile sau cărţile de colorat, în timp ce bătăuşii sînt despărţiţi de cotieră.

Dar cum rămîne cu şofatul? Note este disponibil cu trei motorizări, două pe benzină şi un diesel. Deschizătorul gamei are o cilindree de 1,4 litri şi dezvoltă 88 de cai, în timp ce diesel-ul “poate” 1.500 cmc şi 86 CP. La test am avut vîrful de gamă: 1,6 litri cu 110 CP, în echiparea Acenta, adică cea mai bogată.

Avînd un bot de broască speriată, înălţime mare şi ampatament lung, Note pare că nici din auzite nu ştie ce-i aia dinamică. Tocmai de aceea surpriza a fost puternică. Roţile împinse mult în extremităţi îi conferă o stabilitate bună, iar, în paralel, distanţa mare dintre ele reduce la minim zgîlţîielile specifice maşinilor cu ampatament scurt. La abordarea virajelor se remarcă, de fiecare dată, înclinarea iniţială, iar apoi hotărîrea cu care Note păstrează trasa aleasă.

Motorul nu excelează în cuplu (153 Nm la 4.400 de rotaţii), dar greutatea mică (1.107 kg) îl degrevează mult, maşina mişcîndu-se chiar decent (0-100 km/h în 10,7 secunde).

Bună este şi direcţia, îndeajuns de exactă, care la viteze mari se întăreşte – alt plus. Mai puţin bună e poziţia la volan, cam obositoare la drum lung, dar revanşa vine din partea pedalierului din aluminiu, care nu s-ar face de ruşine nici într-o maşină de raliu. Consumul este încă un punct din lunga listă a surprizelor: în ciuda etajării scurte a cutiei cu 5 rapoarte şi a vitezelor mari de croazieră, valoarea medie n-a depăşit 6,8 litri.
Preţul de 16.314 euro (DDP) nu este tocmai mic, dar dotările sînt complete (oglinzi, geamuri electrice; climatizare; 4 airbag-uri; magazie de CD-uri; volan din piele; sistem keyless; jante de 15 ţoli), lipsind doar ESP-ul, care, oricum, mai mult încurcă şofatul sportiv.