Mitsubishi Pajero SWB

La prima vedere, pare mai vesel decît versiunea în cinci uşi, nu are acea morgă de coloană oficială. Sînt fanul versiunilor cu ampatament scurt, pentru că oferă performanţe mai bune în off-road decît suratele lor cu cinci uşi. Dar cum te simţi la volan, cum e să trăieşti zi de zi cu o astfel de versiune?

Din start descoperi, dacă ai la tine un rucsac, că portbagajul există şi nu prea. Adică există un spaţiu după uşa spate care poartă această denumire, dar ca volum nu prea este generos. Poate găzdui doi rucsaci sănătoşi de munte şi cam atît. Deci s-ar preta la o aventură în doi sau în patru dacă se vine cu borsete. Accesul la volan este facil, mici dificultăţi putînd întîlni persoanele ceva mai scunde la “descălecatul” de la volan.

Maşina testată avea reglaje electrice pentru scaunul şoferului, fapt ce ajută la găsirea rapidă a unei bune poziţii la volan. În schimb anihilează total accesul la locurile din spate. Dacă vrei să depozitezi sau să iei ceva de acolo, trebuie să faci acest lucru în mai mulţi paşi. Doar locul din dreapta dispune de sistemul easy-entry, care permite un acces decent spre bancheta spate. Totuşi, acolo, deşi se ajunge atît de greu, se stă extrem de bine. Paradoxal, spaţiul este generos şi la nivelul capului, şi la cel al picioarelor.

La volan, nici o diferenţă faţă de versiunea în 5 uşi. Diferenţele apar în schimb la rulare. Din cauza ampatamentului mai mic, orice denivelare a carosabilului e resimţită mult mai puternic la interior, comparativ cu versiunea lungă. Ciudat este că micile şi marile “carenţe” ale drumurilor noastre se percep mai pregnant la viteze mici. Cu cît viteza de rulare creşte, cu atît senzaţia de disconfort se atenuează. Apoi am remarcat o vivacitate mai pronunţată a versiunii scurte în raport cu a celei în 5 uşi. Să se datoreze ea oare diferenţei de 200 kg dintre cele două modele de caroserie?

Deşi, pe hîrtie, departajarea acestor caroserii – ambele echipate cu propulsorul diesel 3.2 DI-D – în privinţa acceleraţiei de la 0-100 km/h este de 0,7-0,8 secunde, în realitate versiunea scurtă este mult mai vioaie. Te temperează însă direcţia, cu o rază de bracaj mult prea mare şi inexactă. În rest, electronica ştie să diminueze orice urmă de relativitate atît pe asfalt, cît şi în off-road. Dacă se decuplează sistemele electronice şi se menţine tracţiunea pe puntea spate, Pajero îşi aduce aminte de glisajele unui EVO pe probele speciale de macadam din raliuri. În teren accidentat, Pajero în trei uşi se descurcă net mai bine decît versiunea lungă, în condiţiile în care beneficiază de aceeaşi cutie de transfer de unde pot fi selectate modurile de rulare.

Am rămas puţin surprins de consum, uşor cam mare. În condiţiile unui rulaj pe autostradă cu viteza medie de 120 km/h, computerul de bord a indicat un consum mediu de 11,9 litri la 100 km. Oarecum identic celui declarat de constructor pentru rularea în mediul urban. Caroseria are acelaşi ruliu pe viraje, iar ampatamentul mai mic contribuie la reducerea vitezei de intrare în viraje. Nu voi insista asupra designului planşei de bord şi nici asupra materialelor, pentru că sunt identice la ambele versiuni. Voi spune doar că ele contribuie la crearea unei atmosfere elegante şi plăcute. Unii ar putea fi deranjaţi la drum lung de “prezenţa” propulsorului în habitaclu. Poate că le-aş da dreptate, dar la o astfel de maşină chiar îmi place să aud motorul, care contribuie în trafic la crearea unei imagini de dur.

Oricum, totul se poate rezolva prin intermediul sistemului audio de serie, care oferă performanţe peste medie. Înclin spre versiunea cu ampatament scurt, pentru că este mult mai civilizată în utilizarea urbană, se descurcă mai bine în off-road şi are un aer mai vesel.