Mediatorul – primul contact cu noul Chevrolet Malibu

Autor: Oraan Mărculescu 25 sept. 2012 Test in premiera

Cine se aşteaptă de la o maşină lungă de peste 4,8 metri să ofere mult spaţiu interior va considera Chevrolet Malibu o maşină potrivită. În primul rând, scaunele din faţă sunt spaţioase, iar designul cockpitului oferă suficient de mult loc chiar şi celor mai corpolenţi.

Apoi vorbim de un ampatament de aproape 2,8 metri, printre cele mai mari din segmentul berlinelor de clasă medie, aşa încât bancheta corect profilată poate primi fără probleme şi în condiţii bune de confort două persoane, chiar ceva mai înalte decât media. Practic, oficialii asta şi afirmă: că Malibu e gândit pentru transportul directorilor. Şi, presupun, al secretarelor acestora.

Portbagajul stă şi el foarte bine, având o capacitate de aproape 550 de litri, singurul minus fiind profilarea planşeului în zona amortizoarelor spate, ceea ce nu oferă o configuraţie geometrică aşa de convenabilă.

În schimb, capota portbagajului se poate deschide de la un buton de pe telecomandă – dar nu e un sistem electrohidraulic, ci pur şi simplu un reglaj al arcurilor, cu acelaşi efect, dar fără costurile suplimentare mai mari. Atâta doar că, la închiderea capotei, trebuie folosită forţa muşchilor, neexistând un buton…

Din punctul de vedere al şoferului, m-am simţit mai aproape de vârsta de pensionare pentru că Malibu are un cockpit clasic şi, foarte important, ergonomic, graţie butoanelor mari şi indicaţiilor foarte lizibile. Chiar dacă pe consolă sunt destul de multe butoane, ele sunt judicios împărţite pe categorii şi nu ai bătăi de cap în timpul mersului.

În versiunea de top, Malibu propune şi un sistem de navigaţie cu ecran tactil, de pe care pot fi accesate divese funcţii printr-un meniu intuitiv, cu iconiţe clare. Mă rog, intuiţia îmi spunea să apelez tot la butoanele clasice, dar într-o perioadă explozivă a smartphone-urilor şi tabletelor, acest sistem e binevenit. În plus, ascunde un inedit spaţiu de depozitare – despre care acum vor afla toţi hoţii…

În rest, volanul şi indicatoarele amintesc de Cruze, fiind clasice, iar plasticele au o calitate satisfăcătoare, chiar şi ornamentele cu look de aluminiu. Malibu mai plusează printr-o idee interesantă: o baghetă albastră care traversează tot bordul, până pe uşi şi care contribuie la obţinerea unei ambianţe relaxante.

Cât de relaxant este Chevrolet Malibu o dată pornit motorul, vedem pe pagina următoare.

Pagini: 1 2 3 4


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide