It got the looks and the sound: Chevrolet Camaro Convertible V8 MT

Când am văzut primele poze cu noul Chevrolet Camaro, am rămas oarecum vrăjit de stilul său de bad boy şi de trimiterile foarte clare către prima generaţie, din anii ’60. Arăta pur şi simplu aşa cum mă aşteptam de la un muscle-car modern.

Cerebelul îmi spunea, înainte de a intra în parkingul unde ne aşteptau înşirate cuminţi diversele modele Camaro, că ar trebui să aleg un cabriolet, roşu şi cu manuală. De ce? Nu ştiu de ce. Sincer, nu insistaţi cu întrebări de genul „de ce nu ai luat un coupe galben, ca Bumblebee?”, nu are rost. Nu am un răspuns logic – pentru că, aşa cum vom vedea mai târziu, Camaro nu prea are legătură cu logica europenilor.

Aflat în faţa maşinii, am rămas uimit de puternica impresie de masivitate pe care o degaja. Un bot exagerat de lat, o capotă foarte lungă, cu un powerdome impresionant, două dungi late şi negre, aripi spate care creează încordare, faruri cu o „privire” superioară şi stopuri sportive, un spate care degajă forţă… Mmmm, stai puţin, parcă eram ecologist – cum de sunt vrăjit de acest oil-burner, de acest american tupeist şi musculos?

Am deschis portiera şi am intrat. Şi am rămas uimit: „Ăăăă… ce e cu volanul ăsta de Aveo??”. Vorbesc serios, pentru Europa oficialii s-au gândit să înlocuiască volanul sportiv cu trei spiţe şi butuc rotund al versiunii de peste ocean cu acelaşi volan pe care îl am şi pe Aveo de anduranţă. Nu e neapărat rău… dar, c’mon, era de aşteptat un volan propriu pentru Camaro.

După care cârcotaşul european din mine s-a dezlănţuit: vai, de ar vedea cei de la Audi şi BMW plasticul de pe bord! Ia uite, afişajul central este la fel cu cel de pe Cruze! Ornamentele de plastic nici măcar nu se apropie de look-ul de aluminiu. Şi uite câte alte butoane au fost preluate tot de pe Aveo!

În schimb, interiorul lui Camaro arată destul de clar îndreptat spre sportivitate: în centrul consolei sunt concentrate comenzile pentru radio şi climatizare suficient de ergonomic, iar sub ele regăsim un modul cu 4 ecrane analogice. Nu te ajută neapărat prea mult, dar măcar ai o impresie crescută de maşină de curse – faţă de sportivele germane, unde eşti înconjurat de o mulţime de displayuri tactile şi butoane simandicoase şi mai ştiu eu ce.

Într-un final, pot spune că m-am acomodat foarte uşor cu plasticele nu prea arătoase sau cu volanul de Aveo ori cu scaunele nu chiar perfect profilate. Pentru Camaro totul e o chestiune de cum arată, iar, la acest capitol, designerii şi-au făcut treaba de nota 10. Adică de 9.50 – pentru că aş fi preferat în spatele volanului tabloul de bord de pe Aveo, inspirat din lumea moto, mult mai cool pentru un Bumblebee.

Ah, am uitat să menţionez că maşina are şi două locuri în spate, dar nu sunt deloc spaţioase. În cel mai bun caz, se pot ghemui acolo nişte fete mignone, dar numai pe distanţe scurte. Iar portbagajul e suficient de restrâns ca să nu te gândeşti la un weekend cu prea multe bagaje, fiind bun doar pentru nevoile a două persoane.

Ultima chestie: pentru a decapota soft-top-ul, este necesar mai întâi să tragi şi să răsuceşti de o manetă de deasupra oglinzii centrale. După care ţii apăsat un buton şi maşina se decapotează încet… mă rog, nu foarte repede, cât să te expună suficient de mult timp privirilor invidioşilor de afară.

Totul gata? Right, păi să-i dăm drumul. Bag cheia în contact şi…

Pagini: 1 2 3