Exclusivitate naţională – Test cu BMW 750i xDrive
datorită designului şi interiorului vor fi mereu multe de spus în
perioada asta, poţi uita foarte uşor dacă te urci la volan. Asta,
desigur, dacă acel Seria 7 în care te urci este prima maşină de
acest calibru pe care o conduci.
Este simplu. Când acest nou Seria 7 a fost lansat, era clar cea mai
dinamică limuzină din lume. Acum însă lucrurile s-au schimbat,
pentru că pe piaţă au apărut XJ şi A8. Şi urmează noul S, care va
fi mult mai dinamic decât actuala generaţie.
Însă acest S, etalonul clasei în ceea ce priveşte confortul, este
mult pentru Seria 7 la capitolul confort şi linişte interioară.
Chiar şi pe modul Comfort al suspensiei, 750i xDrive rămâne mai
rigid decât un S-Klasse. Deci, la acest capitol, nu recomand Seria
7 ca fiind cea mai confortabilă limuzină de cumpărat.
Dar, având în vedere că BMW îşi doreşte ca produsul său să fie cel
mai rapid şi cel mai plăcut de condus sportiv, trebuie să privim
astfel maşina. Exact pentru ce a fost ea gândită şi
construită.
Sincer, singurul Seria 7 pe care l-am condus fără a fi echipat cu
Dynamic Drive şi cu Direcţia Integrală Activă a fost ActiveHybrid
7, pe care nu pot fi comandate aceste sisteme. AH 7 are magia lui,
despre care vom vorbi în curând cu ocazia primului test din
România.
poate fi echipat doar cu Dynamic Drive. Direcţia integrală nu este
disponibilă pentru versiunile cu tracţiune integrală xDrive. Şi, de
aici, putem începe caracterizarea lui 750i xDrive ca fiind „aproape
inutil”.
Pe hârtie, acceleraţia unei versiuni xDrive este cu 0,1 secunde mai
bună decât cea a unui 750i simplu, dar vă spun eu că, a scoate 5,1
secunde de la 0 la 100 km/h cu un 750i, este la fel ca şi cum ai
vrea să alergi 50 de metri pe gheaţă în Converşi, în acelaşi timp
în care vrei să faci acelaşi lucru în bocanci cu cuie.
Poate că, în condiţii ideale, reuşeşti să accelerezi cu un 750i
fără să faci becul DSC-ului să ţipe intermitent. Dar condiţiile
ideale sunt greu de îndeplinit în România, deci dacă chiar vrei 5,2
secunde până la 100, ai nevoie de tracţiunea integrală. Şi nu mă
refer doar la plecările de pe loc.
Dacă este ud, plouă, este alunecos, sau la ieşirea dintr-un viraj,
la orice apăsare mai puternică de acceleraţie şi orice anvelope ai
avea pe maşină, vară sau iarnă, un 750i va fi enervant, pentru că
DSC va interveni imediat. Cu tracţiunea integrală scapi de acest
trac şi, după ce te înveţi cu maşina, vei începe să o iubeşti din
punct de vedere dinamic.
Motorul bi-turbo este foarte plăcut de pilotat, dar este lacom.
Puţin mai lacom decât o versiune fără tracţiune integrală şi
poluează cu CO2 ceva mai mult. Dar, dinamic, tracţiunea integrală
îl ajută să se exprime mai bine.
dar acest lucru este valabil şi pentru versiunea cu tracţiune
spate, datorită motorului care îngreunează puntea faţă. Dar la
ieşirea din viraj, chiar şi cu acceleraţia apăsată la podea,
electronica va interveni foarte rar, pentru că xDrive îşi face
treaba eficient.
Atenţie însă. Dacă decuplezi electronica, tracţiunea integrală
orientată către puntea spate poate face maşina să supravireze
aproape ca un model cu tracţiune spate exclusivă. Evident, există o
diferenţă de comportament, în sensul că poţi controla mai uşor o
maşină cu tracţiune spate decât una cu tracţiune pe toate cele
patru roţi, care încep să mute cuplul între ele în dorinţa de a
salva şoferul de manevrele sale greşite.
Pentru o rulare rapidă, corectă şi sigură, tracţiunea spate este
mai distractivă şi mai plăcută. Şi asta poate însemna că xDrive
este inutil. Aproape inutil, deoarece, pentru cine doreşte maximum
de performanţă şi confort dinamic, xDrive poate fi răspunsul ideal.
Să nu mai vorbim de iarnă, când intervenţia electronicii la fiecare
plecare de la semafor poate deveni un lucru extrem de enervant.