Descoperă noul Audi A8
arată fenomenal cu ele, iar lumina este extrem de puternică şi este
emanată spectaculos. Pentru maşinile cu blocuri optice faţă cu
LED-uri, nu mai există farurile de ceaţ, deoarece aceste faruri noi
încorporează o „all weather light”, unităţi speciale de LED-uri,
integrate în far, cu reglare automată a intensităţii luminii în
funcţie de condiţiile atmosferice de afară – ploaie, ceaţă,
ninsoare.
Odată ajuns în interiorul noului A8, toată concepţia despre o
limuzină de lux îţi va fi răvăşită o dată, a doua oară şi apoi încă
o dată. Din punctul de vedere al finisajelor, A8 depăşeşte în zbor
modelele concurente şi poate fi comparat direct cu un Bentley. Tot
interiorul este îmbrăcat în piele, aluminiu, lemn şi alcantara.
Îmbinările dintre elementele interiorului sunt perfecte şi abia
dacă poţi strecura o hârtie printre ele. Impresia de construcţie
solidă este prezentă în tot habitaclul, construit, la propriu, în
jurul pasagerilor.
În premieră există un sistem de iluminare ambientală cu
posibilitatea selectării nuanţei luminii, dar acesta nu este cel
mai impresionant gadget. Centrala MMI poate fi echipată cu un
touch-pad care recunoaşte scrisul de mână şi astfel poţi introduce
manual adresa pentru sistemul de navigaţie, literă cu literă, cifră
cu cifră.
Sistemul recunoaşte orice scris şi alfabet, în afară de cel arab,
la care „încă se lucrează”. Eu spun că ar trebui să se grăbească
dacă vor să vândă maşini şi în Orientul Mijlociu. MMI touch costă
ca opţională, în România, 173 euro, o nimica toată dacă ne gândim
la preţul maşinii şi la spectaculozitatea şi ergonomia pe care le
oferă o astfel de dotare.
Şi asta nu este totul. Schimbătorul de viteze este de acum
electronic, pentru toate modelele. Dacă vă gândeaţi că forma sa
este inspirată din lumea yacht-urilor, aveaţi dreptate. Însă
ergonomic vorbind, schimbătorul este amplasat exact în locul în
care va cadea mâna şoferului atunci când, cu cotul sprijinit de
cotieră, va regla climatizarea sau va accesa meniul MMI. Asta
înseamnă confort.
Pe lângă pielea cea mai scumpă, inserţiile din aluminiu natur sau
lemnul de esenţă foarte nobilă, A8 poate fi echipat cu cel mai
performant sistem audio din lume. Produs de Bang & Olufsen
special pentru habitaclul lui A8, noul sistem audio a fost unul
necesar, deoarece unul din cinci clienţi ai fostei generaţii a
comandat pe maşină aşa ceva.
Pentru noul model, preţul este de 7.449 euro cu TVA, dar vă asigur
că, dacă vreţi să ascultaţi muzică în casă la un nivel similar,
trebuie să plătiţi minim 30.000 de euro. Claritatea sunetului şi
senzaţia de surround ale sistemului B & O sunt imposibil de
descris în cuvinte. Pur şi simplu urcaţi într-o maşină care este
echipată cu aşa ceva şi daţi volumul la maxim. Orice alt comentariu
va fi de prisos.
Pentru că tot am vorbit de schimbătorul de viteze minunat de
confortabil, acesta va comanda de acum o nouă transmisie automată
Audi, cu opt rapoarte. Ea echipează în standard motoarele V8 FSI şi
TDI, primele disponibile la lansare, dar şi viitorul 3.0 TDI, care
va fi disponibil pentru a fi comandat câteva luni mai târziu.
Chiar dacă încă nu este disponibil, am reuşit să conduc un astfel
de model la primele teste internaţionale din Spania şi, sincer, nu
ai nevoie de altceva. Motorul V6 TDI este nou, are 250 CP şi 550
Nm, dar poate accelera A8 de la 0 la 100 km/h în doar 6,6
secunde.
De vină sunt construcţia foarte uşoară a maşinii şi noua transmisie
automată. Aceasta schimbă treptele foarte rapid şi are grijă, în
cazul în care maşina rulează liniştită, să schimbe cât mai multe
rapoarte superioare pentru un consum cât mai redus.