Descoperă noul Audi A8

Autor: Andrei Nan 07 apr. 2010 Test in premiera

Am
întâlnit oficiali Audi care declară că au reuşit un consum mediu
sub cel declarat de fabrică – 6,6 litri pentru 100 km parcurşi.
Într-un regim de rulare combinat, eu am reuşit o medie de 10 l/100
km, care mi se pare foarte mică. Abia dacă reuşesc cu C5-ul de 2,7
litri o astfel de medie. Atenţie însă, un A8 3.0 TDI este mai uşor
cu peste 100 kg decât un C5 V6 HDi.

Ştiu, este fantastic. Şi fantastic este şi modul în care maşina
asta se poate conduce. Este adevărat că, pe modul „Confort” al
suspensiei, nu este la nivelul unui S-Klasse. Dar, din punct de
vedere dinamic, A8 este cât se poate de bun. Tracţiunea integrală
quattro, care transmite puterea în procentaj 40/ 60 % faţă/ spate
este ajutată de un nou diferenţial sport, care mută cuplul şi între
roţile din spate (1.319 euro) şi de o nouă direcţie „dinamică” –
1.490 euro.

La conducere, A8 se simte foarte precis, sportiv, manevrabil şi
uşor. Direcţia este perfectă de data aceasta şi singurul
inconvenient ar fi suspensiile tari, chiar şi pe setarea de
confort. La limită, maşina subvirează uşor, dar, dacă este echipată
cu diferenţialul spate sport, situaţia se schimbă şi acest „colos”
care este Audi A8 virează la fel de natural precum un A4.


Dacă 3.0 TDI va fi o alegere foarte corectă, cei care îşi permit
mai mult nu au cum să rateze 4.2 TDI. A8 4.2 TDI este una dintre
cele mai reuşite limuzine din istorie. Cuplul de 800 Nm este uriaş
şi la acceleraţiile puternice de pe loc, cu toată suspensia sport a
maşinii, pe setarea dinamică, botul maşinii se ridică şi A8
accelerează animalic.

Indiferent de treapta de viteză, fie şi în 6 sau 7, dacă turaţia
este păstrată între 2.000 şi 3.000 rpm, maşina va accelera la fel
de puternic ca în treapta a doua. Este impresionant şi totuşi
înspăimântător cât de rapid poate să câştige viteză o maşină atât
de mare.

Reprizele sunt fulminante, iar motorul este ajutat decisiv de cutia
de viteze care răspunde foarte prompt la folosirea acceleraţiei.
Diferenţa dintre 3.0 TDI şi 4.2 TDI este că, atunci când, la 160
km/h, 3.0 începe să dea semne de oboseală, 4.2 TDI pare că mai
porneşte un motor auxiliar cu încă 300 CP. Impresionant.


Pentru că un 4.2 TDI este mai greu cu aproximativ 150 kg decât un
4.2 FSI, acest lucru se simte la schimbările de direcţie ceva mai
bruşte şi pe viraje. Slavă Domnului pentru diferenţialul quattro
sport, standard pentru 4.2 TDI. Şi direcţia se simte mai puternic,
fiind întărită pentru a face faţă cuplului fenomenal de 800
Nm.

4.2 FSI este o cu totul altă poveste. Chiar dacă 4.2 TDI este cel
mai silenţios diesel pe care l-am condus vreodată (când maşina
trece în forţă pe lângă tine, sunetul emanat nu aduce deloc cu un
diesel, ci cu o rafală de vânt din timpul unei furtuni),
rafinamentul motorului pe benzină V8, aspirat, plus sunetul, nu pot
fi egalate atât de uşor. 4.2 FSI este mai lent decât un 4.2 TDI,
dar este mai ieftin. Este adevărat, consumă cu 50% mai mult. Eu am
reuşit, pe acelaşi drum, în aceleaşi condiţii de rulare, 10,9
litri/100 km cu TDI şi 14,4 cu FSI.

Aş fi înclinat să îmi doresc, deci, un 4.2 FSI, căruia să îi schimb
treptele la 6.000 rpm. Dar rapiditatea, rafinamentul şi caracterul
fantastic al lui 4.2 TDI mă fac, prima oară în viaţă, să îmi doresc
un diesel pe o maşină care îmi place. Cred că este din cauza
luxului interior şi a felului high-tech în care este el prezentat.
Merc, BMW şi Lexus au probleme mari. La fel şi Jaguar. A8 este
perfect.

Sunt
foarte rare momentele în care conduc o maşină şi realizez cât de
departe s-a ajuns de fapt cu tehnologia. Iar aceste momente unice
au devenit cu adevărat rare de când toată lumea a început să
construiască maşini pentru toate clasele, pentru toţi clienţii,
pentru toate ţările.

Şi astfel s-a ajuns la situaţia în care cheltuieşti 50.000 de euro
pe o maşină şi ai în interior aceleaşi butoane precum într-o maşină
a aceleiaşi mărci, dar care costă de cinci ori mai puţin. S-a dat
lumea peste cap? Da.

Noroc însă că există colţuri pe Pământ unde a construi maşini pare
cel mai serios lucru. Acum, aici, vom vorbi despre Ingoltstadt. Cum
te menţii pe prima poziţie a mărcilor premium? Construieşti cea mai
tare maşină premium de pe Planetă.


Noul Audi A8 este nou, nou, nou. Nimic nu mai are legătură cu
fostul model, şi, mai important, nimic nu are legătură cu vreun
model actual Audi. Au schimbat tot, au redesenat butoane,
comutatoare, feţe de uşi, totul. Noul A8 se doreşte a fi limuzina
absolută, declaraţia de putere a lui Audi, vârful tehnologic al
companiei.

Şi, din păcate pentru BMW, Mercedes, Jaguar şi Lexus, chiar este.
Din păcate pentru ei înseamnă din fericire pentru noi, deoarece,
datorită faptului că A8 este atât de reuşit, lumea limuzinelor va
deveni mai spectaculoasă ca niciodată. Pentru BMW, lucrurile stau
cel mai prost.

A renunţat la motorizarea V8 diesel, iar Seria 7 trebuie să mai
aştepte până la primul facelift pentru a fi îmbunătăţită la
interior şi, eventual, a primi măriri de putere pentru motoare.
Este şi cazul lui Jaguar, al cărui nou XJ abia va intra pe piaţă
anul acesta. Şi lui îi lipseşte momentan un motor diesel foarte
performant şi, până în toamnă, când este anunţat noul V8 diesel de
patru litri, mai este destul timp.


Mercedes-Benz şi Lexus sunt uşor depăşite de situaţie, dar
modelele noi ale lui S şi LS vor ajunge pe piaţă în doi-trei ani,
deci timp este pentru a dezvolta ceva special. În realitate, un
Audi A8 te va mişca sentimental într-un mod pe care îmi vine foarte
greu să îl descriu în cuvinte. Maşina este uriaşă.

Este mai lungă, mai lată şi mai înaltă dar, datorită designului,
pare extrem de lată şi foarte joasă. Grila faţă Audi, lucrată
manual 100% pentru A8, este uriaşă şi, împreună cu farurile cu
LED-uri, îi conferă lui A8 un aspect de o agresivitate calmă, pe
care nu l-am mai întâlnit la altă limuzină. Este ca şi cum ai privi
în faţă o entitate extraterestră cu forme familiare, care stă
liniştită, dar emană o tensiune care te domină într-un mod
incontrolabil.

Farurile cu LED-uri sunt opţionale şi pot fi comandate pentru orice
model. Preţul lor este uşor ridicat – 2.063 euro, dar gândiţi-vă că
şi farurile bi-xenon au fost scumpe la începuturile lor. În
standard sunt oferite farurile bi-xenon, dar, sincer, cine îşi
cumpără un A8 nou fără farurile cu LED-uri face o mare
greşeală.

Pagini: 1 2


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide