Dacia Sandero 1.4 MPI – primul test

Când spui motorizare de bază, te gândeşti automat la multe compromisuri – iar motorizarea de bază a lui Sandero are 200 cmc în minus faţă de motorul de 1,6 litri şi cu 15 CP mai puţin, în condiţiile în care masa maşinii este puţin peste o tonă. Dacă în ziua precedentă am concluzionat că versiunea de 1,6 litri nu este nicidecum sportivă, permiţând un condus relativ dinamic, motorizarea de 1,4 litri mă aşteptam să fie leneşă, ca pentru bunicii cu reflexe întârziate.

Primul contact cu maşina de test a fost dezamăgitor, deoarece versiunea de echipare era Ambiance, în regres evident faţă de Laureate: în afara aerului condiţionat, nici un alt element de confort nu era prezent pe maşină. Ba mai mult, micile manete pentru reglajul manual al oglinizilor exterioare sau manivelele de acţionare a geamurilor laterale sunt dintr-un plastic urât şi neplăcut la atingere, de parcă cei de la Dacia vor musai să mă convingă să optez pentru nivelul superior de echipare. Pentru prima oară am făcut o paralelă cu Dacia 1310, ale cărei manivele pentru geamuri mi se par acum chiar frumos finisate.

Alt minus al acestui nivel de echipare mai modest este spătarul banchetei, care nu se rabate fracţionat, ci într-o singură bucată, modularitatea portbagajului fiind astfel redusă. M-am simţit chiar nedreptăţit când am observat că ceasurile de bord nu mai au fundal alb, ci sunt extrem de banale, iar scaunul şoferului şi volanul nu mai dispun de reglaj pe înălţime – ceea ce duce la o primă impresie de "semi-camionagiu", şoferul stând foarte sus, ca în Logan.

Nu înţeleg de ce organizatorii nu ne-au dat să testăm prima oară această versiune, pentru că, după ce am văzut ce înseamnă Laureate, nu recomand nimănui versiunea de echipare inferioară Ambiance. Mai ales pentru că vorbim de un automobil modern, la urma urmei, în care geamurile electrice sau bancheta fracţionabilă ar trebui să fie dotări de serie. Cu această nelămurire persistând în minte, am dat drumul motorului de 1,4 litri.