Prima experienţă la volanul noului model Duster a fost
extrem de pozitivă. Maşina nu uimeşte cu nimic dar este
extrem de confortabilă şi foarte plăcută la condus pe drumuri
dificile sau de macadam. Iar traseul special amenajat pentru
versiunea cu tracţiune integrală ne-a convins că Duster are chiar
şi calităţi de mic off-roader.
Astăzi, în prima zi de teste din Maroc am condus
versiunea 1.6 benzină cu tracţiune 4×2. Nivelul de
echipare a fost Ambiente cu jante de tablă şi volan simplu dar
chiar şi aşa Duster face o impresie extrem de bună la primul
contact. Poziţia la volan este uşor înaltă iar vizibilitatea nu
este împiedicată de montanţi prea groşi. Interiorul este în
continuare auster dar au apărut câteva elemente noi cum ar fi
martorul pentru centuri amplasat pe consola centrală sau satelitul
pentru comanda sistemului audio amplasat în spatele volanului.
Scaunul şoferului are acelaşi sistem de reglaj pe înălţime
ca la Logan sau Sandero dar acum avem şi volan reglabil pe
înălţime.
Prima senzaţie cu motorul de 1.6 16v de 110 CP este că
maşina este submotorizată. Pe şosea este nevoie de ture
multe pentru a depăşi un alt automobil dar până la urmă e o chestie
de obişnuinţă. Pe drumuri de macadam, însă, motorul se dovedeşte
excelent. Primele două trepte din cutia de viteze sunt etajate bine
şi permit ca Duster să se mişte abil pe drumuri dificile. În
traseul de off-road am folosit modelul Duster 4×4 cu motorul dCi de
110 CP. În a doua zi de teste vom avea ocazia să mergem şi cu
versiunea Duster 4×2 cu motor dCi de 85 CP. Vom revenii cu mai
multe amănunte despre motorizările diesel.
Suspensia nu este foarte fermă, filtrând foarte bine
denivelările de pe un drum dificil. Acest lucru contribuie
la confortul pasagerilor dar transformă Duster într-un automobil cu
care este dificil să faci sport. Direcţia are un feeling greu şi
plăcut în volan dar pare un pic anesteziată în ceea ce priveşte
feelingul pe care îl transmite celui care conduce. La limită,
versiunea 4×2 este subviratoare, dar acest lucru apare extrem de
târziu. Pe macadam însă, maşina devine extrem de
ascultătoare şi controlabilă şi oferă cu adevărat plăcere. Nu avem
zgomote ciudate din zona suspensiilor iar caroseria este
rigidă.
Apropo de suspensii, versiunile 4×2 folosesc o punte spate
cu ax semirigid preluată de la Logan MCV în timp ce modelele 4×4 au
suspensie spate independentă. Garda la sol este de 210 mm pentru
modelele cu tracţiune integralăî şi 205 mm pentru cele cu tracţiune
faţă. Unghiul de atac este de 30 grade iar cel de fugă 36 grade.
Dacia se mândreşte şi cu faptul că au reuşit să creeze un automobil
de teren cu o greutate mică. Modelul Duster 2WD cântăreşte
1.160 kg iar Duster 4WD 1.250 kg.
Pentru modele 4×4 diesel, Duster este dotat cu o cutie
de viteze TL8 cu 6 rapoarte fabricată la Piteşti. Primul
raport al acestei cutii este foarte scurt şi permite parcurgerea
traseelor off-road mai dificile unde este necesare o viteză de
înaintare mică. Modelele cu motor pe benzină folosesc cutia cu
cinci trepte folosită şi de Logan. Sistemul 4×4 are un cuplor
electromagnetic împrumutat de la modelul Nissan Murano. Comanda
este un buton rotativ amplasat pe consola centrală. Acesta are 3
poziţii: 2WD, Auto şi 4WD Lock. În primul mod, cuplul este trasmis
doar roţiilor faţă. În modul Auto adaptează transmisia în funcţie
de suprafaţa de rulare iar ultimul mod pune transmisia în mod
4×4.
Mai mult, Duster este o apariţie plăcută pe şosea. Pare mai
degrabă un break înălţat decât un SUV. Impresionează partea lată
din zona roţilor când priveşti maşina din spate. Îţi dă impresia că
maşina este mai lată decât înaltă.
Avem însă şi minusuri. Plasticele sunt tari şi
interiorul este simplu şi auster. Nu este chiar un minus,
dar parcă se fac prea multe sacrificii în numele unui preţ
accesibil. De exemplu, Dacia nu vrea să renunţe la comanda
claxonului amplasată pe maneta semnalizatorului în loc să o
amplaseze pe volan ca la orice maşină normală. Prelata care acoperă
portbagajul nu are resort cu arc care să o tragă automat înapoi ci
are două poziţii în care poate fi pusă. Una când prelata este
întinsă peste conţinutul portbagajului şi alta când atârnă frumos
în spate. Nu îmi place nici amplasarea mânerului pentru închiderea
hayonului. Acesta este pus central chiar în spatele elementului de
blocare a hayonului. Când tragi de hayon şi retragi mâna rapid ai
toate şansele să te zgârii în clanţa hayonului.
Per
total, Dacia Duster este un automobil polivalent şi este perfect
adaptat pentru un client care are o nevoie de o maşină pentru orice
situaţie. Este destul de spaţioasă ca un break de clasă compactă
(portbagajul are un volum de 475 litri), poate
merge fără probleme pe drumuri dificile şi chiar în off-road dar
este suficient de compactă şi pentru uzul citadin. Motoarele sunt
de cilindree mică dar suficient de performante şi implicit
economice. Iar preţurile pentru piaţa românească pornesc de la
10.500 euro pentru Duster 4×2 şi 12.300 euro pentru Duster 4×4.
Dacia oferă 3 ani garanţie sau 100.000 km. Duster se va fabrica la
Mioveni în România dar şi în Rusia, Brazilia, Columbia şi India.
La testul din Maroc, oficialii Dacia ne-au dezvăluit şi
faptul că va urma şi o versiune GPL pentru motorul 1.6 16v benzină.
În plus ne-au dat şi câteva date despre primele comenzi Duster. 90%
dintre proprietarii de Duster au ales versiunea de top Laureate,
60% au optat pentru motorizările diesel, iar 40% şi-au dotat maşina
cu ESP şi pachetul Look. 60% dintre comenzi sunt pentru modelul
4×4.
Duster are toate atuurile pentru încă un succes marca Dacia. Va
fi bine primită pe pieţe deja cucerite de Dacia ca Germania, Franţa
şi Italia şi este un model perfect şi pentru România. Până
la primele rezultate de vânzări, aşteptăm Duster-ul şi acasă pentru
a îl pune faţă în faţă cu concurenţa!