BMW M3 – primul test

Autor: Eduard Dârvariu 10 aug. 2007 Test in premiera

Vorbind de mormane de fiare, trebuie să menţionăm că Seria 3 de la BMW a fost decorată cu 5 stele la Euro NCAP, aşa că nu există nici un motiv să suspectăm M3-ul că ar fi mai prejos. Cele şase airbaguri oferă toată protecţia celor patru ocupanţi, deschiderea lor în caz de incident fiind comandată în funcţie de gravitatea impactului, detectată de numeroşii senzori instalaţi în jurul cabinei.

Interiorul, desprins de la Seria 3, este foarte bogat în opţiuni care produc plăcere pasagerilor şi pierderi financiare posesorului. Sistemul de navigaţie, montat pe versiunea standard, funcţionează împreună cu cel audio, dezvoltat special de BMW Individual. Cu 16 incinte acustice şi un amplificator cu 9 canale sau 825 de waţi, acesta poate produce un sunet demn de Scala din Milano. Din păcate însă, în test, am preferat sunetul mult mai brutal al motorului, care, la peste 5.000 rpm, dezlănţuie toate urletele iadului. La viteze legale, sau în croazieră pe autostradă, zgomotul nu este deloc supărător, iar la pornire totul se face destul de liniştit, fără teama de a trezi vecinii şi a speria cîinii din cartier. Tot în standard găsim şi tapiţeria din piele, scaunele cu reglaj electric, senzorii de parcare, farurile şi ştergătoarele cu pornire automată. Printre opţiuni găsim şi kitul de telefon sau sistemul Bluetooth, ca şi un receiver TV numai bun să te lase să urmăreşti Ştirile atunci cînd eşti oprit la semafor.

Genul de atlet relaxat, care merge liniştit spre block-start, pentru a ţîşni apoi ca din puşcă, M3 combină perfect toate calităţile maşinilor din Seria 3 cu apetitul pentru performanţă dezvoltat în Formula 1 de BMW Sauber şi cu pedigreeul modelelor M. Perfectă pe circuit, încîntătoare pe serpentine, tovarăş de nădejde pe autostradă, BMW M3 nu este genul de maşină pentru taţii frustraţi, la 40 de ani. Totuşi, poate fi şi o maşină pentru familişti, nu doar o bombă sexy pentru puştii de bani-gata. Cu un portbagaj mai mult decît generos, cu scaune confortabile chiar şi în spate, M3 poate fi condusă lejer şi în traficul aglomerat. Te va mînca însă talpa să calci pedala la maxim, petnru că, pentru un mustang nervos, viaţa de herghelie e absolut plictisitoare.După 15 ani, motorul cu şase cilindri în linie care a propulsat ultimele două generaţii de M3 a făcut loc, pentru prima dată, unui V8. Şi chiar nu are importanţă ce fel de V8, dacă ţinem cont că poartă genele motorului de Formula 1 folosit de echipa BMW Sauber. Cu o cilindree de fix 3.999 cmc, noul V8 dezvoltă o putere de 420 de cai şi un cuplu de 400 Nm impresionant, la fel ca şi regimul maximal de 8.400 rpm. Cu 77 de cai mai mult decît precedenta generaţie, noul M3 este genul de maşină pe care nu şi-o vor permite mulţi. Iar cei ce şi-o vor permite vor avea două soluţii. Ori o vor păstra cu sfinţenie ca pe o maşină-totem, ori o vor termina repede, înfiptă într-un copac sau zdrobită-n vreun şanţ.

A patra generaţie de M3 este o maşină sport de-a dreptul excepţională scoasă de pe porţile BMW M GMbH. Cu un design de excepţie pentru o maşină desprinsă dintr-un model mult prea cuminte, precum Seria 3 Coupe, M3 vine cu o seamă de noi standarde în tehnologie, performanţe optime, un comportament foarte dynamic, precum şi calităţi cerute de o maşină folosită şi în viaţa de zi cu zi, nu doar pe circuit. Diferenţele dintre seria 3 şi M3 sînt vizibile în special în partea frontală a maşinii. Trei prize de aer uriaşe amplasate mai jos de radiator sînt dovada supremă că în spate se ascunde un motor performant. În sprijinul acestei declaraţii vine şi cocoaşa de pe capotă, denumită “powerdome”, o altă declaraţie făţişă a noii unităţi V8. Din lateral, se remarcă jantele tipice seriei M, pasajele umflate de deasupra roţilor sau oglinzile negre. În spate, stopurile cu tehnologie LED, spoilerul discret amplasat pe portbagaj şi cele patru ţevi de evacuare aşezate central nu lasă nici o îndoială asupra caracterului sportiv al acestui model.

Ajuns la a patra generaţie şi la 20 de ani de carieră, M3 se laudă cu peste 180 de mii de unităţi vîndute pînă acum. Şi dacă ţinem cont că vine cu un preţ comparabil cu al lui Audi RS4, dar net inferior celui al lui Mercedes C 63 AMG, BMW M3 poate depăşi orice record începînd din septembrie, cînd va intra în showroomuri. Dacă pentru început este disponibil doar în caroserie de coupe, peste puţin timp vom vedea şi M3 cabrio, cu acoperiş rigid retractabil electric, dar şi M3 sedan.

Dacă M3 se bazează pe Seria 3 Coupe, se poate spune că această versiune este una total diferită, pentru că doar 20% dintre componente sînt comune, restul, precum acoperişul din fibră de carbon, fiind dezvoltate special.

Pagini: 1 2


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide