Avion aproape business: Opel Zafira Tourer 2.0 CDTI

Autor: Oraan Mărculescu 03 nov. 2011 Test in premiera

În test-drive-ul lansării oficiale a noului Opel Zafira Tourer, am avut la dispoziţie un model echipat cu versiunea cea mai puternică a dieselului common-rail de 2,0 litri. Cu o putere maximă de 165 CP şi un cuplu maxim de 350 Nm (chiar 380 Nm, graţie funcţiei overboost) obţinut la turaţii joase, de la 1.750 rpm, Zafira Tourer 2.0 CDTI este, pur şi simplu, o maşină familistă foarte plăcut de condus.

Versiunea Opel Zafira Tourer 2.0 CDTI 165 CP se dovedeste potenta

De la început se remarcă nivelul sonor scăzut al motorului, precum şi vibraţiile puţin perceptibile, ambianţa interioară rămânând la cote de „vă dorim călătorie plăcută”. Încă de la primele schimbări ale celor 6 trepte de viteză am remarcat că maşina se mişcă foarte uşor, acest propulsor scăpându-te de grija submotorizării, iar demarajele şi reprizele satisfac aşteptările.

VEZI DATELE TEHNICE ŞI MOTORIZĂRILE NOULUI OPEL ZAFIRA TOURER

Puntea faţă a fost adaptată de la Insignia, ceea ce se simte destul de bine în viraje, unde gabaritul maşinii este suficient de bine ţinut în frâu atât de electronică, dar şi de arhitectura suspensiei. În spate, Zafira Tourer apelează la suspensia Watt’s link, de pe Opel Astra, cu efecte bune în ce priveşte stabilitatea pe traiectorie.

Suspensia lui Opel Zafira Tourer asigura atat confort, cat si stabilitate

Dat fiind că vorbim de o maşină familistă, pot spune că, şi dacă se adoptă un stil mai agresiv de conducere, Zafira Tourer are un comportament cel puţin satisfăcător, accentul fiind pus pe confort şi relaxarea în condus. Modelul de test beneficia şi de FlexRide, sistem de control electronic al amortizoarelor, trecerea de pe modul „Normal” pe modul „Sport” fiind imediat sesizabilă, atât la nivelul taraturii suspensiei, cât şi ca îmbunătăţire a feedback-ului volanului.

Însă, realist vorbind, familia va aprecia mult mai mult modul „Tour”, în care Zafira Tourer reuşeşte să amortizeze bine denivelările. Nu „foarte bine”, deoarece puntea spate nu filtrează perfect denivelările scurte şi dese, deşi pe cele mai mari le „îngite” onorabil. În marea majoritate a situaţiilor, Watt’s link se dovedeşte foarte confortabilă – un alt avantaj al acestei soluţii este posibilitatea adoptării noului sistem FlexFix, de care am amintit în pagina precedentă.

Opel Zafira Tourer are cateva detalii care fac voiajurile lungi mai placute

Ca pasager în Zafira Tourer, am simţit lipsa stewardesei care îmi dă indicaţiile înainte de decolare. Asta deoarece maşina mi se pare foarte confortabilă şi spaţioasă. Iar parbrizul panoramic, care se întinde până peste capetele celo din faţă, mai că te face să crezi că maşina îşi va lua zborul, mai ales la demarajele puternice, unde eşti dat pe spate. Vorbim de feeling de detaliu, pe care nu l-am întâlnit în alte maşini de acest fel, deci un mic plus pentru Zafira Tourer.

Singurul lucru care pot spune că „m-a zgâriat pe ochi” este displayul dintre indicatoarele de bord, cu un afişaj demn de deceniul trecut, nu de epoca iPhone. În schimb, noul Zafira Tourer vine cu o grămadă de dispozitive moderne de siguranţă, de la deja cunoscutele „Lane Assist” sau „Blind Spot” până la camera de filmat şi radarele din bară, care te atenţionează dacă eşti în pericol de accident sau te ajută să parchezi maşina în locuri strâmte sau adaptează fascicolul de lumină al farurilor pentru a nu-i orbi pe cei din faţă sau… mă rog, ideea este că Zafira Tourer devine un monovolum extrem de sigur, mai ales că a primit şi 5 stele la testele Euro NCAP.

Opel Zafira Tourer beneficiaza de noi sisteme de siguranta

În concluzie, primul contact cu Opel Zafira Tourer mi-a lăsat o impresie foarte bună. Maşina aduce acel plus de atracţie pe care clienţii îl aşteptau, habitaclul vine cu o grămadă de idei practice şi, dacă te uiţi mai atent pe lista de opţionale, îi poţi conferi interiorului chiar şi o tuşă premium, confortul şi spaţiul pentru pasageri este foarte bun pentru un monovolum compact, iar comportamentul pe şosea al maşinii este o combinaţie reuşită de confort şi dinamism, „asezonată” cu multă siguranţă.

Mai rămâne să aflăm singura necunoscută majoră din ecuaţie: preţul pentru România. Pentru că, la noi, noul Opel Zafira Tourer se va lansa doar la începutul lui 2012. Dacă sunteţi genul de familişti convinşi, dar şi pretenţioşi, sfatul meu este să luaţi în considerare noul Opel Zafira Tourer. S-ar putea să vă surprindă mai mult decât v-aţi aştepta. Mie aşa mi s-a întâmplat.

Pretul pentru Romania al noului Opel Zafira Tourer il vom afla la inceputul lui 2012

Pagini: 1 2


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide