Audi A5

Totul culminează cu designul jantelor, care sînt asortate (printr-o fină mătuire) culorii caroseriei. Chiar dacă au 19 ţoli – adică sînt generos dimensionate şi după standarde americane –, ele par mai mici ca în realitate din cauza masivităţii părţilor laterale.

Toate aceste elemente atrag privirile şi dacă vrei să stîrneşti admiraţie A5 e capabil să te satisfacă pe deplin la acest capitol. Are ce-i drept, pe-alocuri, o abordare mai tehnică a frumosului, dar se descurcă în aproape orice companie.

Vorbeam de mesajul transmis şi de felul cum va fi el recepţionat. Eu, de exemplu, m-am ales cu o misivă prinsă de ştergătoare, scrisă într-un mov foarte feminin, în care domnişoare, membre autodeclarate ale unui fan club A5, îmi destăinuiau că le place “accesoriul” meu şi că ar “efectua” un drive-test de le las… Mă gîndesc să rog Audi să doteze A5-urile cu o căsuţă poştală, din care astfel de mesaje pot fi colectate mai elegant şi nici nu se deteriorează. Acel bilet demonstrează că avem de-a face cu un “aspirator”! Dacă le-a motivat pe exponentele noii generaţii, dependente de SMS-uri şi de alte alea, să pună mîna şi să scrie pe hîrtie, e clar că atracţia pe care o dezvoltă A5 e cît se poate de puternică şi reală. Deci mesajul pe care ni l-a trimis de’Silva a ajuns la public şi iată că, prin acea hîrtiuţă lipită de parbriz, sînt în măsură să-i trimit un feedback sincer şi necenzurat – maşina place, cercul “corespondenţei” s-a închis.

Exteriorul exuberant este completat de un interior tipic Audi, despre care n-ai cum să nu cînţi ode preamăritoare pînă la răguşire. Calitatea este dezarmantă (nu s-a făcut rabat la lemn, piele sau elemente decorative din aluminiu), iar asamblarea îi face de ruşine şi pe cei mai masochişti dintre japonezi. Doar magazia de CD-uri a excelentului sistem audio Bang & Olufsen nu intră în clasa premium. Fiind în totalitate din plastic negru, încadrarea între gurile de ventilaţie cu inserţii din aluminiu şi blocul climatizării cu butoane vioi colorate îl pun într-o lumină proastă. Scaunele sport opţionale sînt foarte bune, deşi susţinerea laterală putea fi mai accentuată.

Se compensează, totuşi, printr-un profil foarte odihnitor, prin faptul că au multiple reglaje electrice şi, mai ales, prin şezutul ce poate fi lungit. Din această cauză poziţia la volan e foarte bună, fiind şi joasă, iar pentru orientarea în locuri înguste ai la dispoziţie oglinzi mari, care la scoaterea cheii se pliază automat. Recomand însă achiziţionarea unui sistem de asistare a parcării, pentru că, mai ales în spate, volumele sînt relativ greu de intuit de către începători. La fel de grea se dovedeşte asigurarea pe partea dreaptă, unde linia coborîndă a pavilionului şi montanţii groşi fură mult din vizibilitate. Confortul scaunelor din faţă este ajutat şi de “buzunarele” relativ mari din uşi, de suporturi pentru doze, respectiv de torpedoul suficient de mare. În spate situaţia nu mai e atît de roză. Dacă scaunele frontale sînt ajustate pentru doi hăndrălăi de peste 1,85, ceilalţi doi pasageri ar fi bine să fie copii sau, cel mult, blonde mignone. În schimb, confortul le este sporit de cotiera centrală, care are şi ea suporturi pentru băuturi. Portbagajul se încadrează în limita clasei, cu ai săi 455 de litri.

De motorizarea modelului de test s-a ocupat un propulsor diesel în format V6 şi cu o cilindree de 3 litri, capabil de 240 de cai şi un cuplu monstruos de 500 de newtoni, disponibil de la 1.500 la 3.000 de rotaţii. Caracteristica acestui agregat – dotat cu injectoare piezoelectrice, filtru de particule foarte curat, fiind Euro5 – este funcţionarea suverană. Trage bine încă de la 1.300 rpm şi urcă frumos în ture. Accelerează în doar 5,9 secunde pînă la 100 km/h, iar reprizele sînt devastatoare.