Am testat în România: noile Mercedes-Benz GLE, GLE Coupe şi GLC
Mercedes-Benz îşi continuă înnoirea maşinilor sale, astfel că toamna asta vede în showroom-uri şi câteva modele noi sau împrospătate: GLE (facelift), GLE Coupe şi GLC, trei noutăţi destinate către trei tipologii diferite de clienţi. În urma testului de prim contact, îmi permiteţi să raportez, fără a intra în detalii pe care le veţi regăsi cu siguranţă, pe larg, în următoarele teste ProMotor.
GLE facelift, cel bun la toate
GLE (fostul ML sau M-Class) a primit un facelift în această primăvară. Vizual vorbind, parcă avem două maşini diferite: una modernă, cu o figură apropiată de cea a nou-nouţului GLE Coupe, şi una rămasă puţin în urmă, iar aici mă refer la spatele care acum nu mai are legătură cu nimic altceva din gama Mercedes-Benz. Ăsta e unul dintre riscurile pe care ţi le asumi atunci când schimbi fundamental designul maşinilor tale – cele aflate încă la jumătatea generaţiei vor avea de suferit din punctul de vedere al designului, oricâte modificări le-ai aduce prin facelift.
Schimbările sunt de substanţă la interior, acolo unde GLE este complet în modernitate – de la ecranul cu formă de tabletă poziţionat exact acolo unde trebuie pe bord, până la materialele de bună calitate de la bord. Atunci când funcţionează cum trebuie (noi am avut o mică problemă cu electronica, rezolvată în cele din urmă), suspensia îţi permite să treci fără stres peste denivelările mai mari, sau, dimpotrivă, să lipeşti maşina de asfalt la viteze mari. Versiunea testată, 350d, oferă 254 CP şi performanţe foarte bune din punct de vedere dinamic. Consumul nu este, însă, deloc mic, chiar dacă vorbim de un diesel, urcând sensibil peste 9 l/100 km în timpul testului (a fost maşina în care m-am aflat cel mai mult, cale de peste 250 de km).
Concluzia e simplă: fostul ML/M-Class rămâne o alegere bună pentru cei care vor o maşină bună la toate, cu accent pus pe confortul de la interior, şi nu neapărat pe designul exterior. Punctele pierdute la acesta din urmă sunt recuperate prin senzaţia că te afli, totuşi, la bordul unei maşini cu care poţi face tot ce-ţi trece prin cap.
GLE Coupe, un univers complet nou
Cel mai aşteptat model al testului a fost coupe-ul bazat pe GLE, care, cel puţin din punct de vedere vizual, nu mai are nicio legătură cu acesta din urmă, în afara părţii frontale. Evident, diferenţele sunt de ordin vizual, căci pe dedesubt maşinile nu diferă prea mult. Totuşi, pe şosea ai senzaţia că GLE Coupe e mai sport, poate şi datorită formei mult mai aerodinamice a caroseriei. Tot datorită acestei forme, e foarte greu să ghiceşti că priveşti un Mercedes-Benz atunci când vezi maşina din spate. Chestie de obişnuinţă…
Am testat versiunea GLE 350d 4Matic şi pe acest coupe, iar senzaţiile sunt complet diferite de cele încercate pe un BMW X6, care îi este, în acest moment, singurul concurent real şi direct. Acolo unde X6 este incredibil de exact şi de dur, GLE Coupe rămâne un pic indecis şi mai degrabă orientat spre confort, oricât ai seta tu maşina să răspundă în cel mai sportiv mod posibil. E o diferenţiere care merită subliniată, pentru că mulţi s-au întrebat cu ce ar fi, totuşi, diferit un GLE Coupe de un X6. Ei bine, diferenta e că SUV-ul coupe de la Mercedes-Benz ştie mai puţine nebunii pe asfalt, acolo unde e mai timid în viraje decât un X6, dar ştie sensibil mai multe în teren accidentat, acolo unde nu rămâne prea mult în spatele unui GLE obişnuit. Dacă ar fi să dau procentaje, aş zice că e doar la 80% din sportivitatea lui X6 pe asfalt (mă refer în special la modul în care ia virajele, în care răspunde motorul şi în care schimbă transmisia automată), dar că ştie cu 40% mai multe pe drumurile de macadam decât un X6.
De ce ai alege un GLE Coupe în detrimentul unui GLE, atunci? Nu ştiu, probabil că decizia va fi luată în special datorită designului mult mai reuşit şi mai modern. Spaţiul în spate nu este afectat prea mult de forma de coupe a maşinii, iar restul dotărilor păstrează linia foarte înaltă cu care ne-a obişnuit Mercedes-Benz.
GLC, surpriza testului
Cea mai plăcută maşină din test a fost, cel puţin pentru mine, surprinzătorul GLC. Uşor, agil, superb din punct de vedere vizual, GLC-ul m-a încântat din toate punctele de vedere. OK, nu ştie la fel de multe precum GLE-ul atunci când te apuci să urci drumurile de ţară de lângă Măgura, la poalele Pietrei Craiului, dar se descurcă, şi încă fără să se streseze cumva. Mai mult, când îl calci pe coadă şi dai o mică blană pe macadam, rămâne stabil şi confortabil chiar şi la viteze mari. Iar atunci când vine vorba de asfalt…
Motorul 220d testat, care dezvoltă „doar” 170 CP, este foarte bine adaptat maşinii, reuşind să presteze încântător şi pe drumul virajat care urcă spre Râşnov. Normal, dacă vei opta pentru 250d, vei avea şi mai multă plăcere, dar e de respectat faptul că nemţii au reuşit să scoată o dinamică foarte bună din cel mai mic diesel de pe această maşină, chiar şi în condiţiile cuplării acestuia cu o transmisie automată şi cu tracţiunea integrală. Nici spaţiul interior nu e înghesuit, iar confortul e asigurat de materialele de foarte bună calitate şi de sumedenia de selecţii pe care le poţi face cu privire la comportamentul maşinii pe şosea (vom reveni pe tema lor în testele auto dedicate)
Nu mai există nicio legătură între vechiul GLK şi noul GLC, totul e diferit – de la concepţie şi până la tehnologiile folosite. Acum vorbim de o maşină rafinată, pe care o vei folosi liniştit în oraş (consumul declarat e de 5.5 litri/100 km). E, practic, adevăratul reprezentant în clasa SUV-urilor medii, cel care n-are nicio jenă în a se tăvăli cu de-alde X3 sau Q5. Recomand, mai ales datorită raportului dotări-performanţe-preţ!
CONCLUZIE
Fanii Mercedes-Benz au de unde alege acum în segmentul SUV, pentru că au trei maşini noi sau aduse la zi din punctul de vedere al dotărilor. Alegerea dintre GLE şi GLE Coupe ţine mai degrabă de preferinţele vizuale, în timp ce GLC-ul este maşina pe care o recomand cu căldură din gama Mercedes-Benz, pentru că bifează cu brio toate căsuţele unei adevărat SUV sport, fără să coste o mână şi un rinichi.
Revenim cu teste pe larg în săptămânile următoare, pe ProMotor!