Am condus noul Peugeot 208 în România!

Autor: Gabriel Grosoiu 25 mai 2012 Test in premiera

Să pornim la drum, deci! Motorul pe care am avut ocazia să-l conducem pe ruta Bucureşti -Timişul de Jos şi retur a fost unitatea e-Hdi de 115 CP, echipat cu transmisia manuală în şase rapoarte. Vremea dificilă a făcut ca traficul bucureştean să fie cât se poate de potrivnic, ocazie ideală pentru a observa direcţia extrem de uşoară, o adevărată binefacere în aglomeraţie. Odată cu trecerea la un regim de croazieră, însă, direcţia devine îndeajuns de fermă cât să ofere un feedback satisfăcător. Resursele motorului sunt exrem de consistente, iar într-un regim alert de condus, primele trei trepte oferă reprize cu adevărat energice.

Când acul turometrului atinge cotaţia de 3.600 rpm, cei 115 CP sunt eliberaţi în întregime către asfalt. De altfel, demarajul de la 0 la 100 km/h durează doar 10,8 secunde. Dincolo de cifrele seci, trebuie spus că motorul îşi atinge cuplul maxim de 285 Nm încă de la 1.750 rpm, iar pe întreaga plajă de turaţii pentru care acesta a fost gândit, transmite un sentiment de foarte mare încredere. Cutia de viteze cu şase rapoarte este o alegere excelentă, mai ales pentru cei care vor să exploateze potenţialul economic al propulsorului, care vor găsi foarte oportun ultimul raport, mai ales la rularea pe autostradă.

Nu am rulat pe un asemenea tronson, dar tot am reuşit să atingem un consum mediu de doar 4,8 litri/100 km parcurşi. Este drept, producătorul recomandă chiar o valoare de 3,8 litri, deci putem considera „recordul” testului nostru ca fiind perfectibil. Sistemul start&stop este cu adevărat inovator, pentru că foloseşte un alternator ranforsat special, nu volanta, precum cele convenţionale. Rezultatul? O pornire lină, a motorului, aproape imperceptibilă. Chiar dacă timoneria transmisiei este îndeajuns de facilă, cuplarea fiecărei trepte este însoţită de un zgomot stânjenitor. Ţinuta de drum este un compromis foarte bun între agilitatea pretinsă de propulsor şi confortul caracteristic unui Peugeot.

În mod clar, însă, suspenisa lui 208 nu a fost gândită pentru acele de păr, chiar dacă pe virajele dintre Buşteni şi Timişul de Jos maşina s-a comportat ireproşabil. O altă caracteristică demnă de laudă este insonorizarea habitacului. La viteze de peste 100 km/h, pasagerii nu sunt nevoiţi să ridice prea mult tonul pentru o conversaţie, fapt demn de apreciat la drum lung. Vizibilitatea, însă, este uşor penalizată de montaţii frontali, în special la manevrele executate în spaţii strâmte. Noul Peugeot 208 oferă în dotarea standard dotări precum ABS, airbag-uri laterale faţă şi cortină, cruise control, precum şi geamuri faţă acţionate electric.

Cea mai ieftină versiune a maşinii, Acces, poate fi comandată, în versiunea cu trei uşi şi motor de 1,0 litri pe benzină, pentru 10.437 euro cu TVA. Versiunea iniţială în cinci uşi, cu aceeaşi motorizare, este accesibilă de la 10.689 euro, cu TVA. Motorul 1,6 e-Hdi, dotat cu transmisia manuală în şase trepte, este disponibil începând cu nivelul Allure, în configuraţie cu trei portiere, pentru 17.319 euro, cu TVA. Dacă bătrânul tău 206 începe să resimtă trecerea anilor sau dacă pur şi simplu vrei să îţi parchezi în faţa casei noutatea momentului în clasa mică, noul 208 ar putea fi exact ceea ce cauţi.

Sedintă foto realizată la Castelul Cantacuzino din Buşteni.

Pagini: 1 2


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide