VW Polo 1.6 TDI 75 – Test in RO
Neamţ, deja am realizat cu ce fel de maşină am de-a face şi mi-a
fost clar că mă voi plictisi îngrozitor în aventura asta. Urma să
am dreptate, pentru că, filozofia lui VW de a construi maşini cred
că este bazată pe o vorbă veche care spune că, dacă un lucru merge,
nu îl schimba decât dacă este absolut necesar să o faci.
Ouch din nou. Să vă traduc. Noul Polo, este, tehnic vorbind,
aproape identic cu vechea generaţie. Doar câteva motorizări sunt
noi, cea mai interesantă pentru această perioadă de economii
prelungite fiind acest diesel de 1.6 litri, oferit în două trepte
de putere de 75 sau 90 CP.
Sincer, personal nu am o problemă cu o maşină care funcţionează la
fel de bine şi eficient precum modelul precedent al său, dar arată
cu totul altfel. Nu cred că este cinstit să reproşezi unei maşini
faptul că, tehnic, este identică cu modelul dinainte. Dacă îţi este
cald într-o haină cu puf de raţă vei căuta pentru tot restul vieţii
un model care să arate mai bine dar care să aibă acelaşi
„dedesubt”. Este logic.
Cei care au criticat Polo spunând că maşina nu vine cu nimic nou şi
că platforma tehnică este învechită, nu cred că au condus prea
multe maşini la viaţa lor. Noul Polo se conduce uşor, nu are
veleităţi sportive dar nici ruliu de 2CV, este silenţios,
amortizarea denivelărilor mici şi medii este confortabilă şi
silenţioasă şi ea iar cutia de viteze manuală în cinci trepte este
etajată pentru a facilita obţinerea unui consum bun iar
schimbătorul are o cursă precisă şi fermă.
Poziţia de conducere este corectă, nici înaltă, nici joasă iar
ergonomia interiorului desenat sobru nu are scăpări. Una singură am
găsit în 1.000 km – reglajul oglinzilor cere răbdare până să te
înveţi cu el. Polo 1.6 TDI nu este maşina perfectă ci doar una care
face foarte corect ceea ce trebuie să facă o maşină: să te
transporte în confort şi să nu se strice la prima groapă.
Dacă este vreun constructor care ştie să producă maşini care să
pară că nu se vor strica vreodată, acesta este VW. Totul
funcţionează perfect în Polo, ai totul la îndemână şi primeşti
exact ce plăteşti. Reversul medaliei este însă şi motivul pentru
care îmi venea să găsesc zece ninja şi să mă dau jos în mijlocul
lor şi să îi înjur de mame. Poate aşa aveam şi eu parte de ceva
senzaţii tari.
vechiul Golf, o maşină sterilă în funcţionalitatea sa impecabilă.
Nu simţi nimic. Doar călătoreşti şi atât. Direcţia se simte
„artificială” şi nu prea îţi transmite un feeedback atât de bun şi
este cam moale la vitezele ridicate.
Interiorul este desenat atât de sobru încât parcă s-au terminat
toate soluţiile de design din lume. Exteriorul este totuşi reuşit
şi un Polo cu jante şi în culoarea potrivită arată bine – estea cea
mai agresiv desenată caroserie de până acum. Dar eu nu stau pe
maşină, ci în ea…
Nimic spectaculos. Nimic care să îţi atragă atenţia în mod deosebit
sau măcar plăcut. Nicio dotare cu care să te mândreşti şi tu, vreo
opţională spectaculoasă. Nimic. Nici pe viraje. Sau pe gropi. Nu
scârţâie, nu troncăne. Ţinuta de drum este neutră şi când o scoţi
din minţi subvirează, dar controlabil. Nici măcar
pericol…Plictiseală extremă, de fapt o letargie care te cuprinde
când treci de 500 km parcurşi cu maşina.