Volvo C30 facelift – test în premieră
zile şi, aşa cum se întâmplă cu orice produs Volvo, am ajuns să mă
înţeleg cu el de minune, chiar şi acceptându-i părţile negative. Am
o problemă în primul rând cu poziţia la volan.
Este făcută pentru cei lungi în picioare şi cărora le place să
conducă cu volanul cât mai sus posibil. Apoi ar fi vizibilitatea în
lateral-spate, care este destul de slabă şi, în ultimul rând (dar
aici sunt obiectiv), performanţele propulsorului pe benzină de 2.0
litri şi 146 cai putere. Maşina cântăreşte aproximativ la fel ca un
118i în 3 uşi, însă BMW-ul este mai rapid cu aproape o secundă până
la 100km/h. Nu aveam de gând să fac comparaţii de genul ăsta, însă
a fost una dintre primele chestii observate.
Mai exact, lipsa de cuplu. Dar asta înseamnă un motor pe benzină
aspirat, cu mai puţin de 200 cai putere. Nici lent nu este, dar
nici suficient de rapid. Am condus şi versiunea 2.0d a C30-ului
acum 2 ani şi mi s-a părut mult mai sprinten. Fapt datorat cu
siguranţă şi celor 320Nm disponibili încă de la 2.000rpm. Versiunea
imediat superioară de motorizare este 2.4i, însă pentru a obţine o
plăcere maximă dintr-un C30, recomand propulsorul T5, un turbo în 5
cilindri, care produce 230 cai putere – găsit şi sub capota lui
Focus ST.
Acest 2.0 de 146 cai oferă totuşi un comportament semi-sportiv în
primele două trepte. La plecările mai „grăbite” de pe loc,
intervine fenomenul de torque-steer, însă motoraşul sună binişor,
urcă progresiv în ture şi poate deveni plăcut de exploatat, atâta
timp cât nu te aştepţi la performanţe de Hot Hatch. Plus că, dacă
n-ar fi necesitat atâtea retrogradări pe depăşiri (la viteze mai
mari, în treptele 4 şi 5), probabil nu m-aş fi „plâns” deloc.