Vine varaaaa! Cu Mini Roadster Cooper S

Cum poate să meargă Mini Roadster Cooper S? Evident, cam la fel cu un Mini Cabrio Cooper S ori un Mini Cooper S – din moment ce vorbim de aceeaşi motorizare sub capotă (un turbo de 1,6 litri şi 184 CP), iar suspensia, frânele şi direcţia sunt aceleaşi ca la celelalte versiuni Cooper S.

Prin urmare, să nu te mire dacă, la demarajele în trombă de la semafor, roţile faţă vor rupe de multe ori aderenţa, mai ales dacă ai ESP-ul decuplat, iar turaţia creşte foarte rapid, impunând schimbarea rapidă a celor 6 trepte. Cuplul maxim e suficient de mare, având valoarea de 260 Nm, însă avantajul este obţinerea acestuia pe o plajă largă, între 1.730 rpm şi 4.500 rpm. Aşa că eşti ţinut în priză cam în orice moment.

A nu se înţelege prin acest „ţinut în priză” că vorbim de senzaţii extreme. Maşina are mai puţin de 200 CP, deci nu încap comparaţiile cu BMW M3, de exemplu, ci mai degrabă cu Mazda MX5 2.0. Atâta doar că japoneza nu are turbo, în timp ce Mini Roadster Cooper S te gratulează cu uşoara împingere în scaun cam la orice demaraj.

În schimb, Mini Roadster Cooper S are tracţiunea pe faţă (deşi „Roadster”, în sensul purist al termenului, ar presupune transmiterea puterii la roţile spate). Iar „totul faţă” ne duce la caracter subvirator, nu foarte accentuat, dar suficient cât să te facă mai atent la abordarea virajelor strânse.

Interesant, mă aşteptam ca spatele maşinii să ţopăie, iar rinichii mei să se cam plângă de suspensia ca de kart, o „specialitate” a celor de la Mini. Însă nu mică mi-a fost surpriza să constat că Mini Roadster oferă un confort chiar decent pe şoselele noastre – expicaţia ţinând de faptul că maşina de test nu era echipată cu suspensia sport (opţională pentru 208 euro).

Într-un fel, mi se pare mai ok aşa, deoarece Mini Roadster se pretează mai mult călătoriilor mai puţin agresive sub soare, faţă de Mini Coupe, unde te aştepţi la „agresarea” părţii dorsale pentru un caracter sportiv mai pronunţat şi o stabilitate mai bună. Totuşi, rămâne vizibil un dezavantaj al lui Mini Roadster: rigiditatea mai puţin bună se observă prin unele zgomote ale caroseriei, cam pe orice drum.

Per ansamblu, însă, zgomotul poate deveni foarte interesant dacă se apasă micul buton „Sport”, de lângă schimbătorul de viteze. Astfel, se activează o membrană specială, al cărei rol este de a-i conferi evacuării o sonoritate mai sportivă, iar, la decelerare, de multe ori se aud nişte pocnituri racing din spate, de îţi vine să te uiţi dacă nu ies şi flăcări…

Aş mai avea o menţiune: deşi timoneria cutiei e suficient de exactă, măciulia schimbătorului nu mi se pare aşa de plăcută într-un tempo rapid, în care trebuie să schimbi frecvent treptele. După cum spuneam mai devreme, Mini Roadster se pretează mai mult voiajelor rapide, dar relaxate, sub soare, aşa încât sunt sigur că apelarea la cutia automată (opţională pentru 1.600 euro) e o idee mai bună.

În concluzie, dacă te aştepţi ca Mini Roadster Cooper S să îţi ofere senzaţii cât de cât sportive la volan, dar şi „pilule” de adrenalină pe traseele virajate, nu vei fi dezamăgit. Pe de altă parte, dată fiind menirea unui cabriolet, s-ar putea să ajungi la concluzia că nu prea ai nevoie de „Cooper S”, fiind suficientă versiunea de bază „Cooper” – dar ar fi păcat să renunţi la feelingul oferit de motorul turbo şi la sunetul de „bad boy” pe care îl conferă butonul „Sport”.

Să vedem pe pagina următoare dacă îşi merită banii Mini Roadster Cooper S

Pagini: 1 2 3