Toyota Land Cruiser V8

Autor: Constantin Ciobanu 18 feb. 2008 Test drive

Cea de-a doua suspensie se numeşte Active Height Control & Adaptive Variable Suspension (4W AHC & AVS). În mare, face cam totul de capul ei şi tot ce face face extraordinar de bine. În cazul rulării onroad, ai senzaţia că te afli la volanul altei maşini decît cea echipată cu suspensia-standard. Ruliul pe viraje este aproape inexistent, iar confortul oferit chiar şi în cazul rulării peste mici denivelări este net superior.

Garda la sol în acest caz măsoară 23,5 cm, comparativ cu 24,5 în cazul KDSS. Totuşi, în momentul în care electronica sesizează o posibilă împotmolire, mai scoate din buzunar 2 cm pentru a mări garda la sol. Deşi are ampatamentul de 2,85 metri, un Land Cruiser V8 echipat cu 4W AHC & AVS poate aborda obstacole cu diferenţe de nivel de pînă la 63 cm fără a ridica vreo roată de pe sol.

Direcţia are o demultiplicare cam amplă, fapt care, combinat cu diametrul mare al volanului, conduce la senzaţia de uşoară imprecizie. Totul este în schimb o chestiune de timp de acomodare. Şi asistarea coloanei de direcţie pare supradimensionată, dar, în condiţiile în care vehiculul se adresează unei clientele cu vîrsta de peste 45 de ani, conform celor declarate de inginerii de la Toyota, faptul este de înţeles. În schimb, în offroad, uşurinţa manevrării volanului va fi apreciată, în special pe secţiunile dificile.

La versiunea diesel, marea surpriză a reprezentat-o consumul. Deşi în fişa tehnică am citit că maşina s-ar mulţumi, în medie, cu puţin peste 10 litri la 100 km, nu prea am crezut asta. Am descoperit însă ulterior că niponii aveau dreptate, ceea înseamnă o autonomie rezonabilă, de peste 800 km, cu un plin de 93 de litri.

SUV-ul Land Cruiser V8
Aşa îi spun japonezii, tratîndu-l ca pe un SUV. Cam greu de crezut însă, dacă priveşti în detaliu. Primul lucru care îi va bucura pe purişti este acela că Land Cruiser nu a renunţat la soluţia constructivă cu şasiu separat. Noul cadru oferă o rigiditate torsională mai mare cu 40% decît la generaţia anterioară, iar rezistenţa la încovoiere e cu 20% mai mare.

Iar după ce am pipăit la propriu noul şasiu, pot spune că Land Cruiser se poate transforma, în funcţie de gradul de sănătate mintală a celui de la volan, într-o armă albă. Pe lista delicateselor ascunse în pîntecele acestui vehicul, mai trecem diferenţialul central Torsen cu alunecare limitată.

Există şi posibilitatea blocării acestui diferenţial, în cazul în care situaţia o impune. Cutia de transfer este nouă, iar selectarea raportului redus se realizează electric, de la un comutator amplasat pe bord. Cuplarea regimului redus se poate realiza în mers pînă la viteza de maximum 5 km/h.

În această enumerare, urmează cutia automată de viteze cu şase trepte, special proiectată pentru propulsorul diesel. A fost creată pentru a performa excelent în offroad şi aici vorbim atît despre rapoartele ei, cît şi de abilitatea creierului electronic care o guvernează de a schimba în funcţie de stilul de pilotaj al persoanei de la volan.
 

Pagini: 1 2 3 4 5


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Tags:



Comentarii
Inchide