Dacă pachetul F-Sport îi conferă exteriorului lui Lexus IS un aer hot, s-ar putea ca ambianţa cam rece a interiorului să îi ia prin surprindere pe unii. Deşi ”rece” ar trebui înţeles mai degrabă drept ”cool”, dar nu în sensul de friguros…
Pentru că Lexus IS e, până la urmă, o berlină executive, planşa de bord mizează pe o ambianţă sportivă, cu ornamente având aspect metalic. Din păcate, multe dintre aceste suprafeţe sunt realizate dintr-un plastic nu tocmai flatant la atingere, cum ar fi plasticul de pe volan sau cel din lateralele tunelului central, în timp ce inserţiile interesante sunt cam ascunse.
În rest, însă, designul general şi amenajarea comenzilor sugerează un pronunţat stil high-tech, menit a fi pe placul fanilor gadgeturilor moderne. La prima vedere, pare un amalgam nu tocmai coerent, dar, după câteva minute, am realizat că ergonomia e chiar bine gândită, nefiind greu să găseşti rapid comenzile care te interesează.
Totuşi, este un lucru care mi s-a părut mai puţin reuşit decât iDrive-ul lui BMW sau MMI-ul lui Audi: mouse-ul Lexus Remote Touch Interface, de la care se pot controla diversele sisteme ale maşinii, efectele putând fi urmărite pe displayul central de 7 inch. Senzitivitatea cursorului e cam mare şi te face să devii prea concentrat la ce selectezi din meniu în timpul mersului.
Cireaşa de pe tort a pachetului F-Sport este în faţa ochilor şoferului. Este vorba despre un indicator digital circular, care, la prima vedere, nu pare să aducă nimic original. Asta până la apăsarea unui buton de pe volan, care are ca efect culisarea acestui indicator în lateral, lăsând vederii un display informaţional mult mai mare.
Este o idee preluată de pe supercarul Lexus LFA şi care intră fără probleme în galeria celor mai interesante gadgeturi de pe maşinile actuale. Cei mai sobri din fire nu vor fi la fel de entuziasmaţi, dar am spus-o mai devreme: Lexus IS e pentru cei mai nonconformişti din fire.
În rest, habitaclul lui Lexus IS 300h respiră calitate şi lux, datorită tapiţeriei din piele şi a scaunelor bine profilate. Şi încă un lucru, pe care l-am înţekes la finalul testului: impresia de soliditate excelentă, peste ce oferă nemţii în acest segment. Pur şi simplu, asamblarea componentelor din IS este fără cusur şi te face să uiţi de folosirea unor plastice mai ieftine pe alocuri.
Din punct de vedere practic, IS stă bine, deşi aş fi preferat ca suporţii de băuturi dintre scaunele faţă să nu fie aşa în spate. Bancheta se pretează pentru numai doi adulţi, din cauza tunelului central foarte voluminos, iar portbagajul este uşor sub concurenţă, dar suficient de util.
Să revenim, însă, în scaunul şoferului şi să vedem cum se comportă Lexus IS 300h în mişcare – PE PAGINA URMĂTOARE