Habitaclul noului VW Jetta este primitor şi
confortabil, asemenea oricărui model din gama
constructorului german. Dacă considerăm că nu suntem la volanul lui
VW Jetta şi privim strict ceasurile de bord, putem să zicem cu
uşurinţă că suntem la bordul unui Golf. Aspect care pe de o parte
nu este foarte rău, conservatorismul modelelor germane fiind deja
foarte bine cunoscut.
Un alt avantaj al conservatorismului se reflectă la nivelul
ergonomiei, oferind un nivel ridicat, deja binecunoscut modelelor
VW. Şi pe urmă de ce să aduci modificări unui lucru care a dat
rezultate?
Chiar dacă noul VW Jetta nu este nici pe departe un model
premium, calitatea materialelor este la un nivel ridicat,
suprafeţele superioare sunt plăcute la atingere şi moi, chai şi
pentru nivelele inferioare de echipare. Pe de altă parte, odată cu
creşterea pretenţiilor, sau mai bine zis a nivelului de echipare,
apar inserţiile de aluminiu pe bord ceea ce conferă, cel puţin
vizual, un aspect stilat.
VW Jetta vine în trei nivele de echipare Trendline, Comfortline
şi Highline. Nivelul de echipare de bază, Trendline, oferă
standard toate geamurile acţionate electric, aer condiţionat
(Climatic), şase airbag-uri, plus ESP cu funcţie de stabilitate
pentru trailer.
La capitolul confort VW Jetta stă foarte bine, elemente precum
ampatamentul mărit, mulţumită creşterii dimensionale, suspensie
multi-link pe spate, materiale de calitate, iar dacă „puşculiţa”
permite, scaune cu regalje electrice sau binecunoscuta cutie
automată DSG, transformă călătoria la bordul modelului german
într-o experienţă plăcută.
În ceea ce priveşte portbagajul, VW Jetta se poate lăuda
cu un volum de 510 litri, ceea ce este mai mult decât
suficient pentru bagajele ocupanţilor. Oferirea unui astfel de
volum a fost posibilă datorită creşterii dimensionale a consolei
spate, creându-se în acest fel spaţiu.
Chiar dacă foarte multă lume va zice că noul VW Jetta nu
este altceva decât un Passat mai mic, sau anumite elemente
sunt preluate de la verişorii noii maşini, strict în ceea ce
priveşte modelul Jetta putem vorbi despre o altă maşină.
Diferenţele stilistice faţă de generaţia anterioară sunt
clare şi bine definite, din punct de vedere proporţional
noul VW Jetta este mult mai echilibrată, reuşindu-se să se creeze o
imagine puternică, sobră, dar în acelaşi timp dinamică. Aceste
lucruri au fost posibile datorită unor artificii de design sau mai
bine zis anumitor linii şi suprafeţe, începând cu partea frontală
şi terminând cu spatele maşinii.
Din faţă, noul VW Jetta se încadrează perfect, prea perfect în
imaginea şi identitatea de marcă. ADN-ul noilor generaţii de modele
VW fiind foarte vizibil. Astfel, regăsim noua grilă a radiatorului
şi priza de aer frontală, ceea ce face ca asemănarea cu noul VW
Passat să fie izbitoare.
Din profil, VW Jetta pare impunătoare datorită unor suprafeţe
special gândite pentru a crea acestă impresie. Este vorba de linia
mediană, unde se întâlnesc două suprafeţe, una foarte uşor concavă,
iar cealaltă foarte uşor convexă.
Din punct de vedere dimensional, noul model al
constructorului german a crescut. Vorbim de o creştere de
nouă centimetri faţă de generaţia pe care o înlocuieşte,
ceea ce se traduce, în mărirea spaţiului pentru picioare pentru
ocupanţii locului din spate sau, mai bine zis, o creştere a
confortului general.
Plafonul este un pic mai coborât în comparaţie cu, deja, vechiul
model Jetta, dar cu toate acestea, spaţiul la nivelul capului este
mai mult decât suficient.
Ceea ce iese în evidenţă la spatele maşinii este
asemănarea foarte mare a blocurilor optice cu cele din gama
modelelor Audi. Oficialii VW susţin că sunt diferite, dar
diferenţe sunt atât de subtile încât nu se poate face o
diferenţiere clară. Întrebaţi de acest aspect, cei răspunzători
pentru cum arată noul VW Jetta au răspuns că a existat o serie de
variante ale stopurilor, dar într-un final s-a optat pentru acest
design.
În afară de stopuri, mai iese în evidenţă aerul robust al
spatelui, graţie liniilor de pe spoilerul spate, dar şi a
poziţionării mai ridicate a numărului de înmatriculare, totul fiind
bine integrat în imaginea de marcă.