Test ProMotor: Mazda de 3 puncte şi amendă de 4

Autor: Alexandru Banu 09 mai 2017 Test drive

Concluzia testului cu Mazda 3 e de 3 puncte: orice Mazda accelerează atât de uşor că iei amendă când crezi că eşti singur pe drum. O Mazda 3 e ca o Mazda 6 – au zis toţi cei care s-au urcat în maşina pe care am avut-o trei zile în test (4 oameni). În orice Mazda adormi la volan pentru că merge foarte uşor. Nu încet. Uşor şi silenţios.

Am testat diesel-ul de 1.5 litri. Mai e o variantă diesel, de 2.2 litri şi 150 de cai. Ambele, şi pe sedan, şi pe hatchback. Eu am avut sedanul cu 105 cai. Prima oară în viaţă când am condus un “3” sedan. Şi nu credeam vreodată că o maşină din clasa compactă poate fi mai tentantă berlină decât hatchback. Este probabil singura de rangul ei care mă poate convinge în această afirmaţie. Acestui motiv i se datorează unul dintre cele 3 puncte de la concluzii. Şi anume că lumea care s-a urcat în ea a încurcat-o cu Mazda 6.

Asta înseamnă că maşina e la fel de spaţioasă? Cel puţin la prima impresie. De arătat, arată “foarte de” la fel. Are acelaşi design exterior-interior echilibrat, opţiuni câte vrei tu şi un feeling de “gata, a venit vacanţa, plecăm la mare!”.

Asta am şi făcut. Am zis că se conduce uşor. Repet – maşina asta e precum cel mai bun prieten al şoferului. Mazda 3 simte când vrei să accelerezi, când urmează o frână, când vrei să faci dreapta brusc. Nu tragi de ea, nu tragi de volan, nu tragi de cutia manuală. Şase trepte şnur, ai impresia că în oricâte ture ai fi, nu bârâie, nu tremură, nu face nicio fiţă. Şi totul cu un consum de 5.7 litri / 100 km 80% mers afară, 20% în oraş. Ai şi indicator în bord pentru schimbul treptelor ca să conduci economic.

Iar atunci când nu înţelegi cât de uşor sare de 120 la 160 … iei amendă. Şi cu Mazda 6, şi cu Mazda 3. Aşa că, atenţie mare la pedala aia sensibilă şi la motorul ăla care te “arde” cu numai 105 cai putere.

Lucru bun sau rău? – Mazda 3 se aude la drum. Vorbim de zgomot de rulare. De la oglinzi, de la formă, e bine că-l are. Cel puţin pe mine m-a ajutat pentru că – aşa cum v-am spus – fiind foarte relaxant şi uşor de condus această maşină, numai zgomotul e cel care te ţine cu ochii la drum. Şi motorul ne-a plăcut cum sună. Îţi dă impresia că are mai multă viaţă decât pe foaie şi parcă simţi asta când “te laşi pe el” într-un viraj. În rest, dinamic, maşina îţi dă acel sentiment de siguranţă de care ai nevoie. Şi ţie, şi celorlalţi dinăuntru.

Nu ştim dacă acest test a fost un test convenţional sau e o declaraţie de dragoste pentru un brand subtil, puternic şi construit pentru client. Ca să ne înţelegi, trebuie să conduci o Mazda. Ca să fie a ta, trebuie să dai 19.000 de euro pentru un vis de maşină.

Întrebare: ce maşină vrea un Yorkshire care doarme tun 500 de km? Mazda 3 sedan 1.5 diesel.

POZE TEST MAZDA 3 SEDAN DIESEL 1.5

ÎN PAGINA URMĂTOARE A TESTULUI CITIŢI DOTĂRILE DIN ECHIPAREA ATTRACTION, CEA DIN TEST

 

 

 

 

Pagini: 1 2


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide