TEST: Nissan Juke Nismo. Japan Style!

În primul rând, pachetul optic face toţi banii, adică diferenţa de preţ de 2.630 euro faţă de cea mai scumpă şi puternică versiune Juke de serie. Doar priviţi cum arată spoilerele, jantele pe 18 inci şi elementele cromate (şi colorate) de la exterior! Juke Nismo chiar întoarce capetele, şi spun asta despre o maşină care deja e întâlnită tot mai des pe străzile oraşelor româneşti, semn că a prins mai bine decât m-aş fi aşteptat.

Juke Nismo nu te poate lăsa indiferent: hate it or love it, e una dintre cele mai originale maşini de pe piaţă.

Însă modificările nu se rezumă la elementele optice sau la scaunele sport, ci au legătură şi cu motorul: propulsorul de 1.6 litri DIG-T cu injecţie directă de carburant şi turbo are acum cu 10 cai-putere şi 10 Nm în plus faţă de versiunea de serie, ajungând la 200 CP şi 250 Nm.

Bon, pe hârtie, cel puţin, lucrurile stau foarte bine. De afară, maşina arată cool, foarte sportiv, iar cei 200 de CP trebuie să aibă o poveste frumoasă de spus. Versiunea testată avea o cutie de viteze automată (CVT) cu şapte „trepte”, combinată cu tracţiune integrală. Asta înseamnă, pe de o parte, că plecările intempestive de pe loc nu se vor mai face cu volanul zgâlţâindu-se în mâini la fel de violent ca pe versiunea cu toţi cei 200 CP pe puntea faţă, dar şi că virajele le vei putea aborda cu mai mare curaj, pentru că aderenţa este la cote maxime.

E unul dintre puţinele crossovere care te îmbie să faci cerculeţe… Cu fundul ăsta!…

Dinamic vorbind, nu avem însă valori absolute de-a dreptul sport, ci doar decente: un 0-100 km/h se face în 8.2 secunde, dar plecările de pe loc sunt foarte plăcute. Mai „slabul” Countryman Cooper S însă va trece rapid la atac, cu cele 7.9 secunde ale sale, aşa că mănuşa aruncată de Juke Nismo va fi ridicată destul de repede. Chiar şi aşa, Juke Nismo păstrează şi măreşte atuurile oricărui Juke: agilitate, reacţii imediate la dorinţele şoferului, o stare de bine pe care o resimţi atunci când reuşeşti manevre la care un crossover de obicei nu are acces.

Totuşi, avem şi o problemă aici, una pe care inginerii grupului Nissan-Renault se pare că nu reuşesc să o priceapă – darămite să o rezolve – sunetul motorului.

Vedeţi voi, când cumperi o maşină cu alură sport, undeva la o treime din plăcerea de a o conduce stă în modul în care sună atât motorul, cât şi evacuarea. Acum, patru cilindri în linie n-au cum să sune glorios, cu turbina lor cu tot, dar cum se face că la un Countryman Cooper S îţi vine să sudezi pedala de acceleraţie în podea, atât de bine urlă evacuarea, iar la un Juke Nismo senzaţiile auditive sunt mai degrabă deranjate de indecizia CVT-ului de a-ţi oferi plăcerea în trepte – mai sus, tot mai sus, şi mai sus? Dinamic vorbind, nu e mare diferenţă între cele două maşini – Juke chiar e distractiv de condus. Dar lipseşte sufletul, iar asta nu-i deloc plăcut. Ai 200 de cai şi vrei să-i AUZI, să tulbure liniştea cartierului şi să fie la fel de funky precum arată maşina.

Interiorul contrastează prin sobrietate şi clasicism cu exteriorul funky. Păcat.

Şi mai e ceva. Sistemul audio de pe Juke e bun, dar departe de ceea ce ar trebui să fie un sistem audio pe o maşină de 29.000 de euro. Juke arată ca un disco-boy, ca un raver, ca un tip super-mega-funky care te va duce direct în club. Şi atunci, de ce nu se aude sistemul audio la fel de bine ca în club? Sau măcar la fel de bine ca al unei maşini destinate distracţiei? În fine, un cuvânt şi despre bord. E la fel de clasic ca pe al oricărui Nissan – e aşa un contrast între ce vezi pe afară şi ce e înăuntru încât eşti tentat să crezi că au fost două echipe de design care nu au vorbit deloc între ele – pe cât de funky şi de neconvenţional e pe dinafară, pe atât de cuminte şi sobru e pe dinăuntru. Iar calitatea foarte bună a asamblării nu te ajută să treci asta cu vederea.

Sunt trei elemente aparent nesemnificative dacă lumea ar fi creată de contabili, care se vor grăbi să ne arate că Juke Nismo e tot acolo, sus, atunci când vine vorba de distracţie. Repet, dinamic vorbind e foarte onest – se mişcă repede, e deosebit de agil pentru un crossover, aş îndrăzni să spun că e chiar mai agil decât concurentul său britanico-german. Dar e la fel de distractiv ca un japonez.

Şi asta mă duce la concluzie:  dacă vreţi o maşină de familie puternică, agilă, în haine funky, aţi găsit-o.  Dar ţineţi minte că rămâne o maşină de familie. Râdem, glumim, dar în incintă, da?