TEST: Mini Paceman – Englezul plasat între lifestyle şi funcţionalitate
Când spui Anglia, spui printre altele şi cricket, iar în acest sport succesul se bazează în mare parte pe un aruncător rapid – fast-bowler sau paceman. Dacă paceman-ul e bun şi cu bâta de cricket, primeşte titulatura de all-rounder. Pe româneşte, bun la toate. Modelul a avut parte de o lansare anormală în România, însă la ce nivel se ridică al şaptelea model din gama Mini şi primul Sports Activity Coupé din segmentul compactelor premium, aflaţi din rândurile de mai jos.
DESIGN EXTERIOR
La o primă vedere, Mini Paceman se conturează drept varianta mai scurtă, în trei uşi a lui Mini Countryman. La o a doua vedere, se observă că singurele schimbări au survenit în dispunerea stopurilor mărite – amplasate acum orizontal – şi la cea a părţii spate, impusă de configuraţia în două uşi demnă de un SAC.
Cu caroseria vopsită în nuanţa Albastru Starlight şi cu acoperişul tăiat de culoare albă asortat cu oglinzile de aceeaşi culoare, modelul testat a fost un magnet pentru privirile celor din jur, atât în mişcare cât şi pe loc. Efect la care au contribuit cu siguranţă şi jantele din aliaj uşor de 19 inci, cu spiţe în forma literei Y ce vin ca dotare opţională pentru 2.084 de euro.
DESIGN INTERIOR
Interiorul nu prezintă nici el modificări majore, în materie de aspect: acelaşi bord specific Mini, cu vitezometrul de mari proporţii amplasat central şi comenzile de pe consola centrală inspirate din cele prezente în carlinga unui avion. În schimb, calitatea materialelor este demnă de pretenţiile premium, fie că vorbim de bord, uşi sau de tapiseria scaunelor.
Insonorizarea este bună în condiţii de viteză de până la 60-70 km/h, însă la viteze de drum naţional sau autostradă zgomotul se amplifică sesizabil. Drept soluţie provizorie, am crescut volumul de decibeli produşi clar şi răspicat de sistemul audio Harman-Kardon şi mi-am văzut liniştit de drum.
Nu foarte generoase, spaţiile de depozitare sunt totuşi configurate inteligent şi amplasate la îndemâna ocupanţilor. În plus, Mini mai oferă opţional pachetul compartiment de depozitare pentru suma de 240 de euro.
Poziţia de condus este înaltă şi oferă o vedere bună de ansamblu asupra a tot ce se întâmplă în mediul înconjurător. Scaunele faţă sport sunt ceva mai tari, însă destul de comode, plus că oferă o susţinere bună, îngăduitoare cu spatele ocupanţilor.
Singurul lucru ceva mai incomod şi care necesită un plus de atenţie din partea celui aflat la volan îl reprezintă felul în care sunt amplasate oglinzile laterale. Partea de jos a oglinzii din dreapta va fi ascunsă de portieră, atunci când o priveşti din postura de şofer, lucru nu tocmai lejer în trafic, mai ales dacă vorbim de cel din Bucureşti.
Pasagerilor din spate le este permis accesul în habitaclu prin plierea scaunelor faţă, iar acţionarea mânerului este uşor de făcut chiar şi de pe scaunul vecin celui care trebuie rabatat.
Cele două locuri individuale din spate pot găzdui doi adulţi de înălţime medie, însă spaţiul pentru picioare, genunchi şi cap nu permite prea multă libertate de mişcare şi pe distanţe mari, încurajează o poziţie care tinde uşor spre aplecat în faţă.
Aspect de la care îţi mai iau gândul luminile din interior, integrate în uşi şi pe bara de aluminiu care separă scaunele, a căror nuanţă de culoare poate fi schimbată cu ajutorul unui buton situat în mini-consola de deasupra oglinzii retrovizoare. Pachetul de lumini face parte din lista de dotări opţionale şi poate fi instalat pentru 208 de euro.
Deşi mini-SUVul poate adăposti patru persoane, portbagajul cu capacitatea de 330 l nu va putea satisface spaţiul de stocare aferent fiecărui individ. Asta pentru că acesta poate adăposti maxim două bagaje de dimensiuni medii, plus un ghiozdan de mici dimensiuni. Dar dacă vorbim despre câteva plase cu cumpărături, pentru aprovizionarea săptămânală, portbagajul lui Paceman este mai mult decât suficient.
Scaunele din spate se pot rabata iar capacitatea de stocare a portbagajului este extinsă până la 1.080 de litri. Singura problemă este că odată rabatate, scaunele din spate nu formează o podea plată, lucru ce ar putea pune probleme în funcţie de natura încărcăturii. Dar până la urmă, nu asta se cere de la Mini Paceman.
E momentul să trecem în revistă şi ce impresii îţi lasă Mini Paceman pe şosea. Totul, în pagina următoare.