Test în România: Skoda Fabia RS

Publicat: 16 11. 2010, 12:42

This browser does not support the video element.

Blazonul RS nu este indicativ doar pentru un
simplu nivel de echipare, este eticheta mărcii Skoda pentru
performanţe. Chiar dacă propulsorul are o cilindree de numai 1,4
litri, acesta dezvoltă o putere aproape impresionantă (în raport cu
capacitatea motorului) şi anume 180 CP la o turaţie de 6.200 rpm şi
un cuplu de 250 Nm disponibil de la 2.000 rpm la 4.500 rpm, graţie
tehnologiei TSI.

Propulsorul este cuplat la cutia automată DSG cu dublu
ambreiaj
, ceea ce face ca schimbările de trepte de viteză
să se facă foarte rapid. În modul „manual” adică atunci când sunt
utilizate padelele din spatele volanului, ansamblul cutie – motor
întră în protecţie la retrogradare, adică la utilizarea frânei de
motor. Dar, acest lucru se întâmplă strict la turaţii foarte înalte
de lucru.

Datorită unei suspensii care nu face rabat de la performanţă,
reuşind să „ţină” maşina lipită de şosea, precum şi a unui sistem
de direcţie tare şi precis, condusul devine o adevărată plăcere
indiferent că vorbim de mediul urban sau drum virajat.

În mediul urban comportamentul maşinii este absolut normal
datorită unui motor care dezvoltă puterea liniară,
ceea ce este foarte indicat pentru un rulaj bară la bară. Odată
ajuns în turaţia de cuplu, ceea mai fină atingere a pedalei de
accelearaţie se transpune într-o „smucitură”, ceea ce necesită o
atenţie suplimentară.

În mediul ei natural „în sălbaticie”, adică pe drumurile
virajate, maşina se comportă excelent. Nivelul susţinerii laterale
face invidioase multe modele cu pretenţii din peisajul auto, iar
direcţia transmite fidel comportamentul rutier. În mod evident
maşina are un caracter puternic subvirator atunci când sunt trecute
anumite limite de rulare, dar acesta se poate corecta cu
uşurinţă.

La capitolul interior, Skoda Fabia RS este la fel ca şi
o „Fabie normală”
, doar zgomotul motorului şi însemnele RS
te obligă să faci diferenţa. Dar la acest nivel, nu sunt atât de
importante aspectele precum materialele care îmbracă bordul sau
calitatea acestora. Cu toate acestea Fabia RS oferă volanul şi
schimbătorul de viteze din piele. Habitaclul este echipat cu
absolut toate „gadgeturile” necesare unei călătorii confortabile
dintre care enumerăm din lista de dotări standard elemente precum:
geamuri electrice faţă, climatizare automată, oglinzi exterioare
electrice, Pedalier sport, Cruise Control, dar şi elemente de
siguranţă activă ESP, ABS, MSR, Hill Hold Control.

Una peste altă Skoda Fabia RS este maşina cu adevărate valenţe
sportive pentru bugetele limitate. Pe lângă plăcerea condusului
sportiv, Fabia RS poate să fie oricând utilizată ca şi maşină de zi
cu zi, oferind astfel clientului un compromis financiar foarte
bun.

Lansată în premieră mondială la Geneva 2010, Skoda Fabia
RS vine în România pentru a impresiona clientela şi pasionaţii
modelului ceh. ProMotor a testat Skoda Fabia RS, maşină propulsată
de un motor 1,4 litri TSI capabilă să dezvolte 180
CP.

Este un pic mai „timidă” decât „verişorii” săi (Seat
Cupra şi VW Polo GTI)
, dar să nu vă imaginaţi că
diferenţele sunt foarte mari. Din punct de vedere al performanţelor
vorbim de diferenţe mai mici de o secundă.

Skoda Fabia RS joacă într-o ligă superioară, acolo unde nu mai
contează aşa de mult calitatea plasticelor interioare sau modul în
care sunt aşezate diverse butoane. Fabia RS luptă cot la cot cu
„greii” precum
Mini Cooper S
(184 CP),
Opel Corsa OPC
(192 CP), Renault Clio RS (201 CP) sau chiar
Alfa MiTo (170 CP).
Avantajul major pe pe care îl are Skoda Fabia RS asupra concurenţei
este unul singur şi foarte clar: preţul.
Pentru a demonstra acest lucru, comparăm preţurile de pornire ale
modelelor: Skoda Fabia RS preţ de pornire de 19.609 euro cu TVA,
Opel Corsa OPC are un preţ de pornire de 21.740 euro cu TVA, sau
Renault Clio RS care are un preţ de pornire de 20.800 de euro cu
TVA la care se aplică un discount de 1.100 de euro. Concluziile
sunt foarte clare, cel puţin din punct de vedere al preţului.

Skoda Fabia RS oferă o imagine de ansamblu, sau mai bine zis,
un amalgam de agresivitate, aer sportiv, familiar,
care face ca maşina să nu pară aşa cum este ea în realitate: o
furie care aşteaptă să se dezlănţuie.

Văzută din lateral, din depărtare, elemente
precum jantele cu un design special cu etriere vopsite în roşu sau
culoarea verde a caroseriei, sunt elemente care dezmint latura
paşnică a micuţei sportive. La o privire mai atentă încep să se
întrevadă elemente distincte ale familiei RS precum bine cunoscuta
siglă RS de pe calandru şi hayon, sau spoilerul faţă şi difuzorul
de aer din spate. Toate aceste elemente oferă un aer foarte
dinamic, nu excesiv de agresiv, dar singurul lucru care face ca
maşina să nu treacă neobservată este culoare verde a
caroseriei.

Un alt avantaj pe care Skoda Fabia RS îl oferă clienţilor în
raport cu concurenţa este caroseria în cinci uşi, ceea ce conferă
un acces foarte facil la locurile din spate.