Preţul modelului testat, echipare Premium AWD, este de 40.589 euro cu TVA inclus. Mult pentru un Hyundai, oricât de premium e interiorul – vei pierde o mare parte din aceşti bani imediat cum ai ieşit pe poarta dealerului, din cauza valorilor de revânzare care nu se compară cu cele ale unor maşini mai slabe, dar cu logo mai cunoscut.
Şi aici este marea dilemă a unui cumpărător de Hyundai Santa Fe. Maşina, în sine, n-are decât foarte puţine defecte, în schimb are foarte multe calităţi. Dacă nu o compari cu alte concurente premium, îşi merită cu vârf şi îndesat – în segmentul ei – banii ceruţi. Preţurile pentru această motorizare se învârt în jurul a 41.000 de euro, în funcţie de dotări, iar acestea sunt, aşa cum am menţionat deja, bogate. Cu toate acestea, când priveşti spre preţurile unui Audi Q5 sau ale unui BMW X3 şi vezi că pentru turbodieselurile de putere comparabilă şi cu performanţe dinamice mai bune ai preţuri de pornire similare, începi să ai dileme. Acestea sunt însă rezolvate întrucâtva prin faptul că, pentru a aduce la un nivel similar de echipare respectivele maşini, trebuie să mai decartezi cel puţin 5-8.000 de euro. Totuşi…
Cea mai mare problemă vine din partea Volvo, care la 43.276 de euro îţi dă un XC60 D4 163 CP Summum auto (echipare completă), o maşină aproape SF din multe puncte de vedere! Cu alte cuvinte, este greu de înţeles această poziţionare de preţ a Hyundai, în condiţiile în care logo-ul de pe capotă nu îi permite deocamdată aşa ceva.
Problemele se rezolvă în stilul Hyundai – ei şi-au urcat preţurile la toate maşinile, dar oferă discounturi în showroom. Aşadar, preţul final este sensibil mai mic şi coboară un pic cu picioarele pe pământ. Merită să ţineţi aşadar minte acest aspect înainte de a decide că Hyundai iese de pe listă – mergeţi direct în showroom şi vedeţi ce obţineţi.
Ţineţi cont şi de faptul că Hyundai va continua să urce, astfel încât în doar 5-6 ani se va întipări în conştiinţa colectivă ca un brand quality, dacă nu realmente premium. Aşadar, dacă obţineţi un preţ bun de la dealer, nu ezitaţi – maşina nu vă va dezamăgi!