Despre noua generaţie Opel Corsa ai putut să citeşti încă din toamna anului trecut, când unul dintre noi a dat cu ochii de ea în preajma Salonului Auto de la Paris.
Dacă este să privim direcţia în care se îndreaptă clasa subcompactă, am zice că, pe măsură ce devin din ce în ce mai mari, maşinile devin şi mai serioase. Clientela este, în principal, doritoare de spaţiu la interior (implicit de caracter practic) aşa că mulţi producători preferă să-şi modeleze noile modele, fără să facă risipă de zâmbete năstruşnice în timpul procesului.
Opel este una dintre excepţii. Designerii probabil că s-au distrat conturând şi detaliind noul Corsa, aplicând detalii foarte frumoase pe o formă deja cunoscută. Mi-e greu să spun că e frumos, cum mi-e greu să spun că are detalii plictisitoare. Însă frumuseţea este – cum bine ştii – în ochii privitorului, aşa că am ales cele mai frumoase poze şi le-am pus în galeria de mai sus, să tragi tu singur concluziile (sau să-ţi schimbi părerea, dacă e cazul).
Interior
Voioşenia de la exterior este reprezentată în interior prin organizarea cât mai simplistă şi ornată cu detalii simpatice. Şi mult piano black, acea textură (folosită de mulţi producători) care arată foarte bine în poze, dar a cărei întreţinere este un coşmar pentru utilizatorii marcaţi de tulburări obsesiv-compulsive (printre care, fără pic de mândrie, mă număr).
Aşadar, în timp ce majoritatea producătorilor tind să-şi orienteze modelul subcompact către fratele mai mare (din clasa compactă), Corsa pare să se inspire mai degrabă de la opel Adam, frăţiorul mai mic care se încăpăţânează să nu fie plictisitor ca apariţie. În tot acest timp, o face oferind suficient spaţiu la interior cât să acomodeze patru adulţi şi câteva genţi de mărime medie (portbagajul are un volum de 285 de litri) .
Cu toate că pe alocuri Corsa pare să uite că totul în ziua de astăzi se rezumă la tactil (ornamentele de pe portierele din spate sunt din plastic), impresia pe care ţi-o lasă, per total, interiorului noului Corsa este una de chic franţuzesc. Nu e rău, venind de la o maşină germană.
Şi, cu toate că n-aş putea confirma că targetul, în cazul noului Corsa, a fost clientela feminină, faptul că dispune mod City (care uşurează direcţia inutil de mult) şi încălzire pe volan ar putea fi câteva indicii.
Siguranţă şi infotainment
Piesa centrală a lui Opel Corsa este sistemul IntelliLink, care înglobează cumulul de butoane analogice într-un ecran tactil. Tot aici stau ascunse şi majoritatea controalelor pentru sistemele de siguranţă activă şi de confort, de care noul Corsa are la discreţie.
De la ştergătoare automate, la faruri cu fază lungă automată, până la sistem de avertizare la părăsirea benzii şi cel de evitare al coliziunii frontale, Corsa le poate avea pe toate, în funcţie de echiparea pentru care optezi. Am zis că are şi parbriz încălzit?
Din păcate, n-am avut timp să le testez pe toate (nici măcar cu asistentul de parcare automată nu m-am jucat; căci da, are şi din acela), pentru că mai toată atenţia mea a fost îndreptată către motorul de 1,0 litri.
Citeşte în pagina următoare despre ţinuta de drum şi concluzii