TEST în România cu Mercedes-Benz GL-Class. Big Boy
Prima generaţie a marelui Mercedes-Benz GL-Class a debutat în 2006 la Salonul Auto Detroit, ceea ce a indicat, încă din start, publicul-ţintă al modelului. Cu alte cuvinte, cel mai mare SUV din gama Mercedes-Benz a fost gândit pentru drumurile din Statele Unite ale Americii, unde camionetele în care urci cu scara sunt la tot pasul. Dar, cu toate acestea, germanii au ales să vândă GL-ul şi în Europa.
Dăm pe repede-înainte până în 2012, când apare cea de-a doua generaţie GL-Class, la Salonul Auto New York. Mai mare şi mai bine dotat decât predecesorul său, al doilea GL din istorie a pus pe masă un interior cât se poate de confortabil, spaţiu pentru şapte persoane şi, cel puţin teoretic, capabilităţi mai mult decât decente în off-road. Să vedem dacă e chiar aşa.
Concurenţi
Clasa SUV-urilor mari şi foarte mari de pe piaţa europeană poate fi populată cu doar câteva nume, pe lângă Mercedes-Benz GL-Class. Mai exact, este vorba despre maşini ca Audi Q7, Land Rover Discovery 4 şi Toyota Land Cruiser V8. Toate se laudă cu performanţe notabile pe drumuri desfundate şi toate oferă spaţiu suficient pentru o familie întreagă.
Un interior foarte bun, chiar dacă nu a prins încă valul de schimbări tehnologice aplicate noilor modele Mercedes-Benz
Deocamdată, marele GL nu a prins valul interioarelor dominate de aşa-zisa tabletă Mercedes-Benz, ceea ce înseamnă că trebuie să te descurci cu vechiul sistem infotainment al producătorului german. Ceea ce nu e neapărat rău, atâta vreme cât reuşeşti să petreci măcar o oră prin toate meniurile şi submeniurile, fiindcă nu e chiar cel mai intuitiv sistem multimedia de pe piaţă. Dar odată ce te-ai familiarizat cu toate funcţiile, poţi pleca liniştit la drum, la fel cum ai face cu oricare altă maşină, de altfel.
În standard, SUV-ul nemţesc vine şapte locuri, aranjate în formula 2-3-2, cele două scaune din portbagaj putând fi rabatate în podea atunci când nu este nevoie de ele.
Pe bancheta din spate există spaţiu berechet, atât la cap, cât şi la picioare, în vreme ce locurile din portbagaj sunt potrivite doar pentru copii sau adulţi mai mici de 1,7 metri.
Scaunele din portbagaj sunt acţionate electric, ceea ce duce la o uşurinţă foarte mare în utlizare
Portbagajul are un volum de 295 de litri atunci când al treilea rând de scaune e ridicat, 680 de litri când scaunele din portbagaj sunt rabatate şi 2.300 de litri atunci când şi bancheta e rabatată. Altfel spus: foarte mult.
În esenţă, Mercedes-Benz GL-Class oferă în echiparea standard cam tot ce ai putea avea nevoie de la o maşină – începând de la tracţiunea integrală permanentă şi până la uşa cu acţionare electrică pentru hayon. Dar, cu toate acestea, lista de opţionale este cât se poate de bogată. Aici găseşti bunătăţi precum sistemul auxiliar de încălzire, suportul de pahare cu temperatură controlată, sistemul de încălzire pentru scaunele din spate şi ecranul Splitview – pe care pot rula două imagini în acelaşi timp, una pentru şofer şi una pentru pasagerul din dreapta. Evident, toate acestea costă, aşa că nu ar trebuie să fii foarte surprins dacă preţul maşinii se apropie de 100.000 de euro atunci când te arunci la opţiuni.
Detaliile despre performanţe, ţinută de drum şi consum, dar şi concluziile, în pagina următoare.