Test în România cu Dacia Sandero Stepway 1.5 dCi 90 CP

Autor: Dan Vache 13 feb. 2013 Test drive

La drum, noul Sandero Stepway este cel mai confortabil model din gama Dacia. Setarea foarte moale a amortizoarelor te surprinde extrem de plăcut atunci când treci peste liniile de tramvai sau gropi. Însă, reversul medaliei este agilitatea şi stabilitatea în curbe. Garda la sol ridicată afectează ţinuta de drum şi asta înseamnă un ruliu mai pronunţat. Dar atunci când se exagerează pe viraje, ESP-ul intervine la timp.

Modelul de test era echipat cu motorul diesel de 1.5 litri şi 90 CP. La răsucirea cheii în contact am fost surprins să aud foarte puţin din ronţăitul diesel-ului, ceea ce confirmă faptul că noul model stă destul de bine la capitolul izolare fonică.  

Cei 90 CP se simt destul de sus în ture, ceea ce este confirmat şi de timpul de 11,7 secunde pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h. Însă atuul principal al acestui propulsor este consumul. Într-un stil foarte calm, am reuşit să ating la finalul testului un consum mediu de 4,6 litri/100 km. Asta pentru că din cei 500 km parcurşi, o mare parte din ei au fost în afara oraşului.

Dar, dacă se preferă un condus mai alert, consumul poate creşte cu cel puţin o cifră. Dacă vorbim de condus în oraş, atunci valorile vor porni de la 6 litri/100 km. Ca o comparaţie, iată şi consumul dat de constructor: urban 4.6 litri/100 km; mediu 4.0 litri/100 km şi extraurban 3.7 litri/100 km.

Pagini: 1 2 3


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide